03.11.2011,  20:05:50 | 0 comentarii | 1101 vizualizari
Final prevăzut


de Gheorghe OLTEANU

După ce, în ziarul de ieri, v-am spus povestea nefericită a pubelei din curtea Grădiniţei Nr.1 cu Program Prelungit din Vulcan, acum, la o zi după, vă fac cunoscut şi sfârşitul acesteia. Și, fiindcă, în toate poveştile, finalul este unul fericit, şi în cazul celei de faţă întâmplarea face să fie tot aşa.

 

Mă gândeam eu că, luni, 

după cum spuneam în articol, conţinutul pubelei şi ce mai era răvăşit pe lângă ea îşi vor găsi liniştea în autospeciala care stânge gunoiul. Și - acum, când scriu aceste rânduri, o spun cu toată tăria - lucrul ăsta se întâmpla chiar dacă nu aminteam despre ea în numărul anterior al “ZVJ”.

 

Luni, la zece şi jumătate,

gunoiera tocmai terminase ce avusese de încărcat din containerele din apropierea poştei şi se pregătea să iasă pe Titulescu. Când autospeciala a ajuns în dreptul grădiniţei, unul dintre băieţii de pe maşină i-a spus şoferului să oprească. S-au dus glonţ la pubelă şi au adunat tot gunoiul împrăştia în jurul ei. După care oamenii au luat pubela, au dus-o la maşină şi au golit-o. Au făcut aşa fără să le fi spus careva ceva. Și - de asta sunt mai mult ca sigur - fără ca ei să fi ştiut de povestea pubelei ăsteia care fusese publicată în ziar.

 

De aici, după cum am spus,

farmecul şi finalul mai mult decât neaşteptat al acestei întâmplări. “Domnu’ Olteanu, mi-a spus unul dintre băieţi văzându-mă că-i pozez, să ştiţi că, de fapt, nu era treaba noastră să golim pubela asta de aici. Eu zic că nu-i cine ştie ce ca doamnele de la grădiniţă să ducă gunoiul direct la container!”. Care, fie vorba-ntre noi, e la doi paşi de grădiniţă. 

 

Mă gândesc că îngrijitoarele

vor ţine seama de recomandarea asta. I-am zis aşa, pentru că mi-am dat seama că omul n-a vrut să dojenească. Ci a spus-o ca pe o remarcă. Și mă gândesc că, probabil, personalul grădiniţei va ţine seama de ea. Pentru că, n-ai de unde să ştii, altădată, când pubela va fi din nou răsturnată şi cu gunoiul răvăşit în jurul ei, gunoierii de pe maşină vor fi, şi ei, alţii. Și se vor face că nu o văd.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter