12.08.2014,  19:17:22 | 0 comentarii | 897 vizualizari
Va fi, oare, la fel şi la Stâna din Piatră?


de Gheorghe OLTEANU
De când e acolo, iar asta nu e de azi, de ieri, i se spune Stâna din Piatră. Nu ştiu de ce stână, din moment ce construcţia respectivă este alcătuită din câteva plăci de beton.
 
Poate că, sub betoanele
astea, şi-au găsit cândva adăpost niscai ciobani care-şi păşteau mioarele pe Drăgoiu şi de aici i se trage denumirea. Dar, din alt punct de vedere, hardughia nu are nimic în comun cu o stână.
 
Stâna din Piatră,
să-i zic, totuşi, în acest fel, se află în şaua care-i urmează pantei pe care se află “autostrada lui Ile”. Este punctul în care, din DJ664, se desparte drumeagul care, cum vii dinspre cabanele din Pasul Vâlcan, o ia spre Staţiunea Straja. Până aici ar fi vrut Elena Udrea să tragă linia de telegondolă din munţii Vâlcan. Până unde-i acum era tronsonul I, iar de la actuala staţia de întoarcere ar fi urmat să plece tronsonul al II-lea, care s-ar fi terminat la Stâna din Piatră.
 
De la stână,
amintiţi-vă bine, ar fi urmat să se facă legătura prin transport pe cablu cu Straja, asigurată de un telescaun modern. Toate astea le-am povestit la modul condiţional optativ, timpul trecut, fiindcă, între timp, Elena Udrea a părăsit fotoliul de ministru al Turismului, iar proiectul de pe vremea mandatului său a rămas în aer. De unde, bag de seamă, nu mai vrea să-l coboare niciun dregător actual. 
 
Dacă nu se poate 
cu telegondola, primarul Gheorghe Ile s-a gândit că poate face, totuşi, ceva în privinţa stânei ăsteia. E adevărat, i-am sugerat şi eu nişte chestii, iar Ile a percutat corespunzător. “Da, a fost de acord primarele, n-ar fi rău s-o amenajăm ca adăpost. Pusă la punct cât de cât, ca să nu intre viscolul înăuntru, un pat de spital, acolo, o sobă, o masă, un scaun şi oricine este prins de vreme rea se poate adăposti aici”. 
 
Ideea nu-i rea. 
Îmi amintesc, pentru că am scris, cum câţiva şefi de stână din partea Uricaniului îşi lasă, în fiecare iarnă, stânele deschise pentru oricine caută adăpost pe munte. Şi nu-s chiar simple stâne. Sunt cabane în toată regula, echipate cu orice îi este necesar unui om care se adăposteşte pentru o zi sau o noapte. Şi care, la plecare, lasă totul exact cum a găsit, Mai puţin lemnele de foc, fireşte. Va fi, oare, la fel şi la Stâna din Piatră? 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva reprezentanţi ai unei societăţi de proiectare au luat la pas stra[..]
26.07.2015, 23:50   |    2 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter