29.10.2011,  19:12:35 | 0 comentarii | 1039 vizualizari
Speculaţie pe marginea unei absenţe


de Gheorghe OLTEANU

Dacă, încă de la început, v-au căzut ochii pe fotografia care însoţeşte textul, v-aţi dat deja seama cam care-i treaba. Primarul Gheorghe Ile nu a fost prezent la şedinţa din 28 octombrie a Consiliului Local al municipiului Vulcan.

 

În faţa banner-ului

rămas de la banchetul care a urmat înălţării la grad a caporalului Gheorghe Ile, pe care  scrie că i se urează “La mulţi ani Armatei Române!” şi pe care apare o virgulă de prisos, la masa oficialilor poate fi văzută doar doamna viceprimar Angela Stoica. Ea a fost cea care l-a scuzat pe primar că nu poate fi prezent la şedinţă, fiindcă este plecat, împreună cu domnul director Nicolae Fara, la Bucureşti. Unde, în acea zi, urma să fie primit de ministresa blondă a Cabinetului Boc al Nu-ştiu-câtelea.

 

Chiar dacă a lipsit iniţiatorul 

multora dintre proiectele de hotărâre luate în discuţie, şedinţa nu s-a împotmolit deloc. Le-a condus foarte bine, trebuie să fac aprecierea, vicesa Angela Stoica. Care se vede că e atentă şi receptivă la critici, din moment ce, de data asta, nu a mai ieşit în evidenţă cu vreo intervenţie verbală catalogată, ulterior, ca penibilă.

 

Ceva legat de fuga

asta, neprevăzută, la Bucureşti a primarului pare să fie ascuns în cuprinsul ultimului proiect de hotărâre care apare în dosarul de şedinţă. Asta măcar vorbeau, după şedinţă, câţiva consilieri locali. E vorba de proiectul în care s-a propus rectificarea bugetului local pe anul 2010. În care apare suma aceea de 5.000 mii de lei, transferată de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi destinată finanţării proiectelor de investiţii în turism din Pasul Vâlcan. Până acum, din bugetul ministerului condus de blonda Elena Gabriela Udrea, pentru tot ce urmează să se facă în materie de turism şi de schi în Pasul Vâlcan, a ajuns la Primăria Vulcan suma de 20.700.000 de lei noi. Adică ceva mai mult de două sute de miliarde de lei vechi. Asta a comunicat doamna ec. Luminiţa Leonte, directoarea cu bugetul, asta am notat. Și ce legătură o fi având cifra asta cu mersul la Bucureşti al lui Gheorghe Ile? Păi ar avea, l-am auzind comentând pe un ales local. Trebuie să-i mulţumeşti doamnei Udrea, să-i pupi mânuţa şi să-i duci ceva acolo, o floare, o invitaţie pentru la mijlocul lui decembrie, una, alta. Că doar cu dar din dar se ţine şi partidul de guvernământ...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter