Personalitatea lui Emil Manu, laureat în 2000 al Premiului Academiei Române pentru volumul de poezii Utopia nopţii, continuă să atragă, să incite la clarificări, la definitivări de profil sau la noi abordări critice.

Recentul „Emil Manu. Studiu monografic” de Cornel Boteanu, apărut la Editura Prier, Drobeta Turnu Severin, 2009, oferă, în acest sens, o serioasă documentare şi o reuşită sinteză privind viaţa şi opera lui Emil Manu. 

Cercetând la faţa locului documentele păstrate în satul Manu, unde la 9 octombrie 1922 a văzut lumina zilei Emil Cismărescu, cel care va adopta ulterior, drept pseudonim, numele satului unde s-a născut, ascultând diverse mărturii, relatări legate de el, Cornel Boteanu reconstituie cu talent pitorescul locului de naştere al scriitorului evocat.

Urmărind drumul şi locurile care l-au format apoi ca personalitate puternică pe Emil Manu, autorul ştie să prindă detaliile semnificative pentru ambiţia, inteligenţa, voinţa, perspicacitatea celui evocat. Nu este uitat omul Emil Manu, conturat sugestiv prin cuvintele celor care l-au cunoscut: astfel, referitor la perioada în care a fost profesor şi director la Baia de Aramă este caracterizat de un fost elev, ajuns ulterior distins profesor: „Avea trăsături fine, distinse, aproape feminine, cu tenul fraged ce se armoniza cu părul gălbior. În privire îi strălucea lumina unei stăruitoare întrebări. Modest, reţinut, delicat, cu comportarea unei îngrijite educaţii, nu se precipita niciodată să vorbească, dar dacă era întrebat avea totdeauna ceva de spus. Printre ceilalţi profesori se detaşa în primul rând prin stil şi măsură, prin modul cum îmbina armonios ţinuta vestimentară cu rostirea frumoasă marcată de pregătirea doctă de care a dat dovadă încă de la prima oră de curs, în septembrie 1946, până la orele din primăvara anului 1951 când s-a transferat la Turnu Severin. De fiecare dată aşteptam apariţia lui cu interes, cu freamăt, cu participare.

Era întotdeauna zâmbitor, îmbina gravitatea catedrei cu severitatea şi, în acord blând, natural, cu esenţa ei umană dată de structura intelectuală şi morală care-i dădea parcă un aer de timiditate. În tot ce spunea se vedea sursa lui livrescă şi fecunda sa inventivitate, dublată de un talent nativ. Când expunea, când relata, gândul lui curgea ca o apă lină, fără vâltori, fără cascade, fără precipitări sau izbucniri. Am simţit totdeauna că nota caracteristică a intelectului său era seriozitatea meditativă bazată pe lecturi aprofundate metodic şi pe un orizont intelectual vast”.

Rând pe rând sunt abordate apoi valenţele creatoare ale lui Emil Manu. 

Mai întâi este prezentat poetul. De la formarea în anii de liceu, la Turnu Severin, cu debutul în revista „Ramuri” din Craiova, cu colaborări, apoi, la „Lumea” lui G. Călinescu (unde este considerat un „poet tânăr, instruit şi bine dispus să cocheteze cu suprarealiştii de azi care au citit pe simbolişti”) şi la „Naţiunea”, la debutul ratat la Editura Fundaţiilor Regale cu volumul „Ferestrele oraşului”, despre care se vorbeşte într-o notă editorială la volumul Utopia nopţii, Ed. Eminescu 1998.

Despre poezia lui Emil Manu, Cornel Boteanu afirmă: „În esenţa ei poezia lui Emil Manu se vădeşte de la început a fi una de factură citadină, o poezie în care banalul vieţii cotidiene se îmbină cu elementul livresc. (…) Există o permanentă nostalgie, un fel de romantism cenzurat asociat cu o notă cărturărească”. Autorul încearcă să deceleze influenţe şi similitudini, să fixeze încadrări: „Adesea poezia primeşte inflexiuni argheziene, aşa cum se întâmplă în Cântec subtil. (…) În Meditaţie simplă tonalitatea devine aproape minulesciană”.  Sau: „Asemenea lui Eminescu, cel care se autodefinea într-un poem Eu rămân ce-am fost: romantic, poetul Emil Manu îşi mărturiseşte crezul parnasian într-o poezie numită Eu am rămas parnasian în toate”.

Între alte trăsături ale poeziei lui Emil Manu sunt notate: „Anotimpul preferat al poeziei lui Emil Manu rămâne toamna, dar nu cea bacoviană, ci mai degrabă a trecutului, „din evuri galante”. „Critica literară a dezvăluit în Emil Manu „un temperament solar” care se lasă abandonat reveriei. Poezia lui reprezintă un permanent colocviu cu valorile culturale”. 

Studiind poezia lui Emil Manu, Cornel Boteanu remarcă: „vreau să subliniez necesitatea unei ediţii critice a întregii opere şi în mod deosebit a poeziei, care trebuie să fie ordonată potrivit unor criterii ferme tocmai pentru a pune cât mai bine în valoare incontestabila ei frumuseţe. Crezul artistic, adevărata artă poetică a sa, o constituie poemul Elegie”. 

Concluzionând  în privinţa poetului Emil Manu, autorul studiului remarcă faptul că deşi „critica a distins un simbolism particular sau chiar note de suprarealism. Îi putem adăuga şi parnasianism în cadenţa unor versuri perfecte” aşa cum remarca Zoe Dumitrescu Buşulenga, talentul poetului ştie să păstreze intactă autenticitatea versurilor sale.

Prozatorul Emil Manu  este prezentat mai întâi prin propriile sale cuvinte: „A existat şi există încă în mine o tentaţie a prozei, considerând  acest domeniu al muncii literare ca unul din cele majore prin însăşi natura lui. (..) Galaxia Eros figurând în definiţia mea drept un roman cu aspect de jurnal intim, compus prin alternări dintre fantastic şi real”.

Căutând termeni de comparaţie pentru prozele lui Emil Manu, autorul afirmă: „Scriitorul cultivă o proză scurtă, de tip jurnalier, dar plină de miez, o proză care continuă acea latură a autenticităţii promovată în perioada interbelică de scriitori ca Mircea Eliade, Mihail Sebastian sau Camil Petrescu. Asemenea lui Camil Petrescu scriitorul a trăit câteva momente din experienţa războiului şi le-a consemnat, fără vreo tendinţă de înfrumuseţare”.

Cornel Boteanu încearcă, prin notaţii critice, să circumscrie valoric proza, în ansamblul operei lui Emil Manu: „Se poate observa forţa notaţiei scurte prin care autorul reuşeşte să redea emoţia momentului. (…) Rareori textul îşi permite să alunece în divagaţii sau în descrieri, iar atunci când acest lucru se întâmplă, este făcut cu talent”. Sau: „Putem sesiza că adesea proza suportă infuziuni lirice şi dragostea se asociază cu muzica, iubirea devenind o adevărată partitură muzicală”.

Cornel Boteanu se străduieşte să sublinieze specificul acestei proze de o mare autenticitate, astfel despre jurnalul său afirmă: „Jurnalul este o adevărată operă în proză, bine structurată şi de-a dreptul incitantă”, iar despre roman: „Adevăratul laitmotiv al romanului îl reprezintă erosul, aşa cum sugerează titlul, căci dragostea străbate întregul roman asemenea unui fir roşu, marcându-l pe protagonist, cum se întâmplă şi în romanul Cel mai iubit dintre pământeni. Adesea se produce alunecarea din realitate în fantastic, ca-n proza lui Mircea Eliade.(…) Întregul roman constituie de fapt rodul unei experienţe biografice şi se realizează într-o modalitate atractivă, de roman existenţial, aşa cum este şi romanul Maitreyi şi Emil Manu mărturiseşte: „Autorul acestei cărţi ştie ce este un roman, cunoaşte foarte bine şi aventura speciei în istoria continentului european publicând şi studii (sau eseuri) despre această aventură, dar a dorit cu bună ştiinţă să ocolească modelul clasic sau chiar modern al romanului, propunând o formă nouă de naraţiune românească, prezentând de la început un text demontat în particule asamblabile, operaţie pe care o va face cu uşurinţă cititorul”.

Autorul monografiei decelează în proză o mai puternică amprentă a elementului biografic, fapt remarcat de altfel chiar de Emil Manu însuşi: „Încercări de proză mai există în manuscrise, dar autorul îşi exprimă nemulţumirea că asupra întregii proze şi-au pus amprenta definitivă experienţele tragice pe care le-a parcurs”.

Cornel Boteanu consideră că istoricul şi criticul literar Emil Manu au prevalat în raport cu poetul şi prozatorul. „Fără îndoială că Emil Manu este cunoscut în primul rând în calitate de istoric şi critic literar, dată fiind munca sa de cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară  G. Călinescu. (…) Emil Manu s-a afirmat în primul rând ca istoric literar realizând câteva antologii şi cărţi de cercetare propriu-zisă care l-au impus în peisajul istoriei şi criticii literare”.

Prezentând cele mai importante studii de istorie şi critică literară, Cornel Boteanu  încearcă, prin judecăţi de valoare, să sublinieze aportul deosebit al lui Emil Manu în acest sens. „Lucrarea de referinţă pentru perioada imediat următoare războiului, care l-a consacrat pe Emil Manu drept un cercetător foarte important al acestei zbuciumate perioade, este Eseu despre generaţia războiului”  sau „Unul dintre cele mai valoroase studii monografice realizate de Emil Manu este teza lui de doctorat, susţinută în anul 1973, Ion Minulescu şi conştiinţa simbolismului românesc”. 

Cărţile sunt prezentate atent şi minuţios, autorul oferind o cheie de lectură şi de apreciere, din care nu lipsesc, desigur, observaţiile critice. Astfel, despre Sinteze şi antisinteze literare afirmă: „Cartea în întregul ei este incitantă, dar prea fragmentată, considerăm noi, prin mulţimea capitolelor şi subcapitolelor”, sau: „Cu siguranţă că ideea realizării unei istorii a poeziei româneşti l-a frământat mai de mult pe Emil Manu, dar a reuşit s-o pună în practică abia în ultima parte a vieţii când a apărut o lucrare în două volume prin care se încearcă o panoramă a fenomenului poetic românesc. Lucrarea este rodul unor mai vechi exerciţii şi multe dintre materialele publicate anterior şi-au găsit locul aici. Slăbit şi bolnav, cercetătorul n-a mai avut puterea unei selecţii şi organizări mai ferme a materialului”.

Cornel Boteanu consideră edificator să urmărească metoda de lucru a criticului: „Criticul literar, cu gustul sigur format, subliniază de la început valoarea şi importanţa poeziei lui Caraion, pe care o consideră „o poezie a atitudinilor fundamentale” şi arată substratul ei magic de descântec şi de bocet”.  

Foarte multe dintre lucrările lui Emil Manu sunt considerate de referinţă, Cornel Boteanu considerând că acribia sa profesională şi dăruirea sa au dat rezultate remarcabile.

Jurnalele sale de călătorie, care prezintă în acelaşi timp itinerarii geografice şi culturale, şi corespondenţa sa nu sunt considerate ca fiind de mai mică valoare.

Dând o necesară privire sintetică asupra personalităţii şi operei lui Emil Manu, aducând date inedite şi abordând critic operele sale, Cornel Boteanu nu-şi ascunde admiraţia faţă de dăruirea sa creatoare şi faţă de importanţa operelor sale, procedând, la rândul său, cu talent în evocarea unui Emil Manu viu şi impunător.

 

Elisabeta Bogăţan