|
.
21.10.2009, 09:47:17 | 0 comentarii | 649 vizualizari
Treptele disponibilizaţilor
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Când te uiţi la ele de jos, un pic mai de departe, cam de pe unde-i Cinematograful “Luceafărul”, şi le vezi cât de prăpădite sunt, îţi vine să crezi că treptele de pe dealul căruia i-a rămas numele de “La Baba” sunt niscai vestigii arheologice. Poate că la asta i-ar zbura gândul unuia care abia a ajuns în Vulcan, dar nu şi localnicilor. Mai ales celor care, în 1997, s-au înspăimântat de veştile catastrofale care circulau pe atunci şi rapid s-au aruncat pe prima ordonanţă.
Treptele acestea nu sunt,
aşadar, urme ale trecerii legiunilor romane sau ale dacilor lui Decebal. Şi nici ale oştenilor lui Mihai Viteazul, despre care am învăţat la istorie că au fost printre primii turişti care au trecut prin Pasul Vâlcan. Ele sunt mult mai tinere. Chiar foarte tinere, dacă mă gândesc că, în acest an, au împlinit 11 ani de când sunt acolo.
A fost făcute, în doar câteva luni,
în 1998. La ele au muncit foarte mulţi dintre cei care s-au disponibilizat cu un an înainte. Mulţi dintre ei au topit rapid milioanele pe care le luaseră pe ordonanţă şi - ăsta-i adevărul, ce mai - ajunseseră la un pas să fie declaraţi muritori de foame. Atunci a intervenit primăria. Nu mai ţin minte exact cum a fost. Li s-au dat ajutoare sociale sau au fost angajaţi cu celebrul de acum “ajofu’” , dar treaba este că au fost puşi să muncească pentru banii pe care i-au primit. Şi aşa au ieşit treptele astea, de pe calea pe care, şi acum, cei mai mulţi dintre cei care locuiesc în blocurile din Cocoşvar o aleg ca să ajungă acasă.
Că arată aşa cum pot fi văzute acum
nu mai e vina celor care au lucrat atunci la ele. Practic, dacă vă uitaţi bine, veţi vedea că sunt porţiuni în care poţi să te împiedici şi, în cel mai fericit caz, să-ţi rupi vreun picior. Acum, după ce, pe deal, s-a deschis “Mini Max Discount”-ul, văd că pe lângă cărăruia de lângă ele merge tot mai multă lume. Asta pentru că treptele astea se termină exact lângă scara care duce la magazin. Taman de aceea n-ar fi rău ca administraţia locală să examineze chestiunea asta. Dacă ar arunca o privire de expert din biroul lui de primar, care-i la doi paşi, domnului Gheorghe Ile nu i-ar fi greu să-şi dea seama că celor de la ajutorul social le-ar lua două-trei zile, ca să le recondiţioneze cât de cât. Dacă nu, măcar să pună o tăbliţă indicatoare pe care să scrie exact cuvintele din titlul acestui articol. Asta în amintirea acelui an din deceniul trecut, care a dat semnalul atacului care a început împotriva mineritului din Valea Jiului.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



