Îţi atrage imediat atenţia. E îmbrăcată într-un trenci roşu, îndoită de la mijloc, de te întrebi dacă nu se rupe, şi se sprijină pe două cârje mititele. Păşeşte anevoie pe latura interioară a labelor picioarelor şi, ce-i foarte curios, baticul pe care-l are pe cap îi acoperă mai toată faţa. 

 

Pe cerşetoarea asta nou apărută în Vulcan 

am zărit-o ieri pe la amiază. Capul şi-l ţine tot timpul în jos şi doar ochii şi-i mişcă să vadă dacă e cazul să se tânguie sau nu. M-am uitat atent la palmele ei. Singurele neacoperite şi după care puteai să-ţi faci o părere dacă e tânără sau babă.

 

Vă spun drept că, 

de cum am văzut-o, mi-a venit în minte o întâmplare de prin ‘92-’93. Petrecută la Petroşani şi despre care am scris atunci în cotidianul la care lucram. Atunci, pe strada Nicolae Bălcescu, putea fi văzută exact una ca asta. Îmbrăcată ca vai de ea, în cârje din cele mititele, faţa acoperi­tă în întregime, dusă de tot de spate. Ce mai, numai ce-o vedeai şi scoteai banu’ s-o milueşti. Strada asta, pe care aveam redacţia, era traseul ei de cerşit. De la piaţă şi până-n capătul dinspre pe atunci magazi­nul “Jiul”. Era de admirat tipa. Stătea în poziţia aia ore întregi. Şi în cazul ei, tot mâinile au fost cele care au trădat-o. Nu arătau nicidecum ca fiind ale vreunei baborniţe. Erau finuţe. Delicate. Catifelate, chiar. Băi, să fiu eu nu ştiu cum, de asta nu-i artistă a poporului! 

 

I-am spus unui coleg la ce mă gândisem

şi ne-am pus la pândă. Nu mă înşelasem. Într-o după-amiază, pe la patru şi ceva, o vedem pe artistă că intră în spatele clădirii tipografiei. Cam pe unde-i acum biroul forţelor de muncă. Pe unde erau nişte dărâmături. Pac după ea şi... să dăm pe spate. Tipa şi-a îndreptat coloana vertebrală, şi-a dat jos boarfele alea de pe ea, le-a pus într-o plasă, la fel şi cârjiuţele, şi, cu noul ei look de domnişoară foarte bine, a ieşit din nou pe stradă. De astă dată ca să se ducă în treaba ei. Normal că, în timpul metamorfozei, noi, ăştia doi de la ziar, am avut grijă să-i tragem nişte poze. Care, apoi, au însoţit reportajul pe care aveam să-l publicăm. 

 

Mai trebuie să vă spun că, 

după ce a apărut în ziar, contorsionista nu şi-a mai făcut apariţia? Nu ştiu de ce, dar mi-a mirosit mie că şi cu asta de ieri, din Vulcan, e cam pe aproape. Tot de la mâini mi-am dat seama că nu pare să fie ceea ce ar dori ea să apară în ochii trecătorilor. De aceea i-am şi făcut pozele pe care le vedeţi. Vă spun cinstit că, văzându-mă cu coada ochiului că fac asta, s-a cam înspăimântat. De aceea sunt sigur că, în zilele următoare, respectiva nu va mai putea fi admirată în Vulcan.