„Scrisoare de intenţie” – o prefaţă a unei cărţi care, din păcate, n-a mai avut timp să apară niciodată…

 

Oare tuturor ni se pare iarna un anotimp al nostalgiei? Să fie de vină starea binecuvântată de bine, pe care ţi-o dă căldura căminu­lui, când afară frigul şi neaua îţi poartă mantiile grele şi negre, greutăţile momentului, sau pur şi simplu dorinţa de a scutura greutatea anilor, refugiindu-te în lumea miri­fică a copilăriei? Indiferent de motiv, sentimente puternice vin spre noi precum fulgii mari şi strălucitori, ce-şi trăiesc clipa efemeră în dansul diafan pe care-l execută la ferestrele noastre. Îi vezi căzând precum clipele în clepsidra vieţii tale şi te minunezi cum de se scurge timpul atât de repede şi tu nu-l vezi!  Cum „ieri” te jucai în colţul străzii şi „astăzi” te opreşti în acelaşi colţ, dacă acesta mai există pe harta oraşului, pentru a-ţi trage sufletul de osteneală? Închizi ochii şi încet, încet perdelele grele ale timpului se trag în lături şi te vezi spectator la propria-ţi viaţă… Uimit şi copleşit de frica de a nu uita ceva, avem senzaţia că putem atinge din nou oamenii dragi care ne-au dat viaţă, sau pe cei ce de-a lungul timpului ne-au marcat drumul. Mintea ne poartă prin locuri demult schimbate de vremuri şi de oameni, unice pentru noi pentru că au amprenta copilăriei şi a tinereţii, şi parcă simţi, dintr-o dată, până şi mirosul de la brutăria din colţ, iar pe cerul gurii ai gustul pâinii celei calde… 

Patina timpului le înnobilează, le transformă şi vâltoarea de aduceri aminte, într-o zi, erupe, vrea să iasă la lumină. Şi se pare că sunt prea preţioase pentru ca doar tu să te bucuri de ele şi chiar dacă ştii că eşti subiectiv, în acest demers, ţi-e limpede că nu poţi face altfel. Dumnezeu ne-a creat pentru a trăi într-o comunitate şi, firesc, este ca aceasta să interacţioneze cu noi, mai devreme sau mai târziu. Nu aşteptăm nici laude prea multe şi nu deranjează nici critica, pentru că dorinţa de a te face părtaş la viaţa mea este în sine o recunoaştere de apartenenţă şi, de ce nu, de recunoştinţă şi dragoste. Aceasta sunt eu, cu ale mele toate şi vin la voi dăruindu-vă tot ce a însemnat ceva în viaţa mea. Aşa am perceput eu, umil cronicar, dorinţa doamnei Eliza Hirean de a ne conduce cu delicateţe prin momentele cele mai importante ale vieţii domniei sale.  

Am avut onoarea să o cunosc într-o zi de iarnă şi mă gândeam că nu puteam primi un dar mai frumos decât pe acela de a mă transpune în naratorul vieţii domniei sale. Calmă şi senină şi cu distincţia pe care ţi-o dă trecerea prin viaţă mi-a bucurat inima şi sufletul cu impresionanta colecţie de pictură, rodul talentului domniei sale, o adevărată galerie de artă, mărturia generozi­tăţii divinităţii în ceea ce o privea.

Poate pentru mulţi prima impresie mai are doar conotaţia unei sintagme goale de conţinut. În ce mă priveşte, mărturisesc că trăiam acea stare euforică pe care ţi-o dă dorinţa de cunoaştere. Cum să traduci altfel şansa de „a călători” în vremuri apuse, pline de poveşti adevărate, să cunoşti cu puterea minţii oameni şi locuri şi să nu te bucuri ca un copil în faţa magazi­nului de dulciuri? Povestiri ce vor trasa firul vieţii doamnei Eliza se vor înşira precum mici bijuterii, alcătuind şiragul vieţii unui om. Cu migală, şlefuite şi înnobilate vă vor deschide uşa spre trecut. Cei ce vom avea răbdarea şi îngăduinţa aducerii aminte vom putea afirma la final că suntem mai bogaţi cu o viaţă… 

Nimic nu este întâmplător în mersul precis şi implacabil al Universului. Nici pentru mine nu a fost şi nu va fi nici pentru dumneavoastră, cei ce vă veţi apleca asupra paginilor acestei cărţi. De aceea să nu vă speriaţi dacă tot într-o zi de iarnă, ca acesta, sau în una de vară caldă, pentru unii dintre dumneavoastră se vor deschide încet uşile aduce­rii aminte, pe care le credeaţi ruginite, iar în locul unde credeaţi că este doar un start gros de praf veţi găsi comoara propriei vieţi.

Adriana Radu MOCANU 

 

P.S. Bunul Dumnezeu să vă aibă în ocrotirea Sa, doamnă Eliza!