29.10.2011,  12:16:52 | 0 comentarii | 1086 vizualizari
Romeo şi Julieta la Mizil
de Petronela VALI SLAVU

Ajuns la a patra ediţie, Festivalul Internaţional „Romeo şi Julieta la Mizil” a reunit un număr mare de concurenţi, la cele două secţiuni: poezie şi epigramă. Într-o atmosferă deosebită, festivalul s-a desfăşurat la începutul acestui an şi a fost un eveniment foarte reuşit.

De curând, am primit o antologie alcătuită de domnul profesor Laurenţiu Bădicioiu - sufletul acestei manifestări. Antologia cuprinde poeziile şi epigramele premiate, dar şi o selecţie din lucrările nepremiate. O parte dintre epigramele cuprinse în antologie, le propun spre delectare cititorilor Ziarului Văii Jiului.

 

 

Ioan Toderaşcu (Costeşti, Vaslui)

Marele Premiu 

„George Ranetti”

 

Oraşul Mizil şi renumele său

MIZILU-şi poartă mândru eticheta,

Căci ieri, pe strada mare - cea cu crama -

ROMEO se plimba cu JULIETA,

Iar azi mă plimb şi eu cu EPIGRAMA!

 

Schimbare în relaţiile cu 

mama-soacră

Chit că-şi mai ieşea din fire,

De vreo patru luni încoace,

N-a avut nicio ieşire...

Odihnească-se în pace!

 

Protagonistele emisiunii „Te pui cu blondele?”

Intrând în platou, zâmbitoare,

Și vrând pe niciuna s-o scap,

Le-admir, exclamând: „Ce picioare!”

Dar, brusc, îmi revin: „Vai, ce cap!...”

 

Criza şi necazurile premierului Emil Boc

Îl vedem - marcat de-al ţării vaier -

Suferind alături de mulţime,

Doar că el, fiind complet în aer,

Are-n plus şi... rău de înălţime!

 

Laurenţiu Ghiţă 

(Bucureşti)

Premiul

 „Grigore Tocilescu”

 

Nedumerire

Mergând cu automobilul

Pe drumul prost, 

m-apucă sila:

Cum a găsit un orb Brăila,

Iar eu nu nimeresc Mizilul?!

 

„Inovaţie”

Fabricanţi de şunci şi seuri,

Au decis, în mod abil,

Că „mezelul” fără „e”-uri

Se va denumi „mizil”.

 

Constatare

Avem un preşedinte marinar,

Și-un geolog avurăm. Aşadar,

Toţi politicienii-s, pe cuvânt,

Precum vedeţi, o apă şi-un pământ!

 

Excesul de religie în şcoli

În şcoli din sate şi oraşe,

Elevii sunt tot mai năuci,

Nu mai încep cu bastonaşe,

Ci trec direct să-nveţe cruci!

 

Constantin Iuraşcu-Tataia (Iaşi)

Premiul 

„Agatha Bacovia”

 

Mizilul astăzi

Mizilul - orăşel chivernisit,

Ranetti, nenea Iancu, l-au cinstit

Iar azi la zestrea lui edilitară

Se-adaugă şi faima literară.

 

Anatomia

Anatomia insipidă

S-o studiezi, când ţi se cere

Ca disciplină, e aridă

Dar pe iubită, e-o plăcere...

 

„A dat în mintea copiilor” 

Deşi subliniază-n chip subtil

Că-i decădere din maturitate,

Prefer să am o minte de copil

Pentru faţeta ei de puritate.

 

„OMUL, această trestie gînditoare”

(Blaise Pascal) 

Când a emis celebra-i cugetare

Monsieur Pascal avut-a o scăpare,

Deoarece nu s-a gândit la chestia

Că în mocirlă vieţuieşte trestia.

 

Vasile Larco (Iaşi)

Menţiune

 

„Multă lume, oameni puţini!”

Această vorbă, bunăoară,

Ce contradicţii a atras,

Ranetti-a spus-o-ntâia oară…

Și actuală a rămas!

 

Brandul oraşului Mizil

„Romeo, Julieta la Mizil”

E-un brand ce manifestă mult lirism,

Și-i unul trainic, nicidecum fragil,

Cum fost-a cel cu… frunza din Turism!

 

Epitaf

Statuia mea pe roib călare

S-o amplasaţi în gura văii,

Dar nu o dăltuiţi în sare,

C-or năvăli pe ea lingăii!

 

Ștefan Alexandru (Câmpina)

Menţiune

 

Justificare

Când i-am spus „nu ai cultură”,

Ea, cu mult aplomb, îmi zice:

„Cu-aşa sâni şi cu-aşa gură

Vrei să îl citesc pe Nietzsche?

 

Caracterizare

Amicul meu e o bomboană,

Mereu m-ajută-aşa cum ştie,

Un bun băiat, că-l pui la rană…

De vrei să faci septicemie!

 

Exod

Se duc toţi medicii din ţară,

La bine fug peste fruntarii

Și-n chestia „umanitară”,

Rămân aici… veterinarii.

 

Nicolae Paul Mihail (Sinaia)

Menţiune

 

Familie de automobilişti

S-au luat deja de-o săptămână

Și doamna face azi rapaj

Că el nu are demaraj…

Ce, parcă ea mai are frână?

 

Vacanţă separată

Au fost la mare separat

Într-o vacanţă minunată.

Ea s-a întors îmbărbătată

Iar dumnealui… afemeiat!

 

Prioritate

Chiar dacă scriu un vers subtil,

Nu vreau şampanii, nici confeti,

Că-n urbea voastră, la Mizil,

Maestru fi-va tot Ranetti.

Dr. Elis Râpeanu 

(Bucureşti)

Menţiune

 

Iniţiatorul festivalului

Ca numele să nu şi-l piardă,

Un om se-agaţă de-o femeie

Ca spânzuratul de o coardă,

Ca Bădicioiu de-o idee.

 

Evoluţie

O Julietă de prin sate

Veni-n Mizil, săracă tare

Și-a stat de multe ori pe spate

Ca să se pună pe picioare.

 

Spre globalizare

Vremile sunt suferinde,

Sexul liber se extinde,

Bate vânt de libertate

Și prin faţă, şi prin spate.

 

Petronela-Vali Slavu (Aninoasa)

Menţiune

 

Visând la un premiu, în vremuri de criză...

Am scris catrene bune şi cu fler,

Născute din a-nţelepciunii sevă,

Dar, pentru a lua un premiu, sper

Să intre toţi epigramiştii-n grevă!

 

În cabina de probă

Voiam o haină să mă prindă,

Frumoasă, deci să-mi şadă bine,

Dar văd, uitându-mă-n oglindă,

Ce bine-i şade ei cu mine!

 

Mărire salarială

Atunci când leafa mea, de bugetar,

Cu 90% s-a mărit,

S-a preschimbat cumplitul meu coşmar

În vis frumos… Păcat că m-am trezit!

 

Ion Ruse 

(Săcele, Constanţa)

Menţiune

 

30 ianuarie

Mizilul azi o să aclame,

În ale snoavelor - artişti: 

Compunători de epigrame

Și unu-doi... epigramişti.

 

Litoralul românesc

Plaja prost administrată,

Preţuri mari şi oameni trişti,

Marea Neagră-i poluată...

Cu turişti.

 

Eroare medicală

Chirurg, de altfel reputat,

A suturat deschizătura,

Da’-n pacientă şi-a uitat...

Progenitura. 

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter