26.11.2009,  10:40:28 | 0 comentarii | 563 vizualizari
Decedata a luat cu ea 13 miliarde


de Gheorghe OLTEANU
Uşor, uşor, începem să lămurim de ce mariajul dintre societăţile vulcănene Almaserv şi Edil Therma s-a făcut în mare grabă. Începând cu şedinţa aceea extraordinară de consiliu, din martie sau aprilie, nu mai reţin exact - care, parcă, ardea, că trebuia ţinută atunci, repede de tot -, şi terminând cu zorul cu care, în toamnă, li s-au pus pe cap cununiile. S-a acţionat aşa, fiindcă  trebuia să se scape de datoriile imense pe care acestea le făcuseră.
 
Ca să vă daţi seama că
nu vorbesc prostii şi ca să nu vă plictisesc, mă voi referi doar la prima din cele enumerate. Pe seama SC Almaserv SA Vulcan s-a făcut mare tam-tam, mai ales în perioada când, la conducerea ei, s-a aflat Nicolae Petroi. Pe care, evident, Gheorghe Ile nu-l înghiţea de nicio culoare. De aici i s-a tras lui Nicolae Petroi comisia aceea pe care primarul a pus-o să răvăşească mormane de acte, doar, doar îl va găsi pe actualul consilier liberal cu niscai chestii cu care să-l înfunde.
 
Între noi fie vorba, 
fiindcă în consiliul local se ştie, treaba asta cu comisia a fost doar un mod de răzbunare al primarului. Dovadă fiind faptul că membrii acelei comisii nu s-au adunat niciodată de atunci, ca să facă treaba care le-a fost trasată. Situaţia dezastruoasă din Almaserv pe care mai marele din primărie i-o imputa numai lui Nicolae Petroi era cea legată de datoriile pe care societatea le avea la stat. În 2004, când a ajuns director, Nicolae Petroi s-a pricopsit automat cu opt miliarde de lei datorie la stat. Cărora, în următorii trei ani, li s-au adăugat penalităţi de 14 miliarde de lei. Bomboana de pe colivă fiind alte 10 miliarde de lei datorie la stat din 2007. 
 
Nu mai e secret 
că, la vremea cât Nicolae Petroi a condus Almaserv şi, îndeosebi, în 2007, Primăria Vulcan nu s-a prea s-a omorât să plătească lucrările prestate de această societate. Condiţii în care directorul - deşi ştia că Cezarului, adică statului, trebuie să-i fie dat ce i se cuvine - a preferat mai întâi să-şi ştie oamenii cu salariile la zi. Fiindcă, cu toate miliardele astea datorie la bugetul de stat SC Almaserv mergea bine. 
 
Să ne uităm un picuţ la anul 2006. 
În care cifra de afaceri a societăţii a fost de 2.529.207 de lei. La un număr de 150 de angajaţi, Almaserv-ul a rea­-lizat, în acel an, un profit brut de 113.509 de lei. Adică, în lei din cei vechi, peste un miliard o sută de mili­oane. În 2007, profitul net al societăţii a fost şi mai mare: 138.380 de lei. În condiţiile în care, fireşte, cifra de afaceri era şi ea mai mare, respectiv de 3.392.089 de lei. Numărul de angajaţi a crescut doar cu patru, ajungând la 154 de persoane.
 
Dezastrul apare în anul 2008.
În primăvara căruia, Nicolae Petroi este debarcat din funcţia de director. Bilanţul pe 2008 al SC Almaserv este catastrofal: la o cifră de afaceri de 3.137.468 de lei, anul a fost încheiat cu o pierdere de 1.304.439 de lei! Deci peste 13 miliarde de lei din cei bătrâni. Şi asta, de reţinut, cu un număr de angajaţi mai mic decât în anul precedent. De doar 141 de persoane.
 
Nu se spune nicăieri
care este cauza acestei pierderi, dar se poate da cu presupusul. Ele provin, probabil, de la datoriile neachitate către furnizori şi către stat. O pierdere de 13 miliarde de lei într-un an este foarte mult. Oare asta să fie explicaţia - sau măcar una dintre ele - că s-a solicitat falimentul acestei firme? Şi, mai apoi, împreunarea ei în grabă cu cealaltă, Edil Therma? Care, din punctul acesta de vedere, era, şi ea, pe aproape.
 
Desigur, bănuiesc de pe acum 
că nimeni nu o să se omoare să răspundă la întrebările astea. Problema care se pune de aici încolo este cea a SC Pregoterm SA. Societate zămislită pe patul de moarte al celor două. Pe care - şi îi doresc sincer asta - domnul ing. Marius Danci va trebui să o ferească de a mai păcătui faţă de bugetul de stat. Misiune cât se poate de grea în condiţiile în care, şi în cazul ei, tot ce înseamnă bani pentru lucrările prestate vine de la bugetul consiliului local. Iar zicerile care ne-au ajuns zilele astea la urechi nu sunt dintre cele mai încurajatoare. Se vorbeşte că primarul Gheorghe Ile s-ar fi plâns că nu are şi nu are bani, ca să dea la Pregoterm. Măi, să fie? Nu cumva asta o fi având vreo legătură cu dezastrul local suferit de partidul dumnealui la turul întâi al alegerilor prezidenţiale? 
 
Cum, mai mult ca sigur, 
că şi această presupunere va avea o soartă asemănătoare cu întrebările de dinainte, închei cu vorbă liniştitoare pentru domnul primar. Cifrele în jurul cărora am croşetat în acest articol sunt de pe site-ul Ministerului de Finanţe, secţiunea persoane juridice. Asta, pentru ca dumnealui să nu mai ia foc şi să pună o armată de oameni, ca să investigheze chestiunea în cauză.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter