|
.
18.09.2014, 20:35:17 | 0 comentarii | 1587 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Trei crai (tomnatici) de la... Vaslui
Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Pentru că anotimpul frunzelor ruginii şi-a intrat în drepturi, vă propun umor... de sezon. Mai exact, epigrame din volumul „Trei crai (tomnatici) de la... Vaslui”, volum care-i delectează pe cei ce-l răsfoiesc nu numai cu epigrame, dar şi cu desene umoristice şi careuri de cuvinte încrucişate. Autorii volumului – cei „trei crai” – sunt rebusistul Ioan Ilaşcu, epigramistul Ioan Toderaşcu şi caricaturistul Nicolae Viziteu.
Unui poet octogenar
Doar un autograf, fireşte,
Îi cer acestui autor
Să-mi dea acum, cât mai trăieşte,
Căci nu-l văd eu nemuritor.
A apărut „Mersul trenurilor”
Cum nu-i deloc o noutate,
Ne-ar face-o mare bucurie
De-ar edita, dacă se poate,
Şi-un Mers… cu cele ce-ntârzie!
Guvernanţii şi protecţia socială
Toată lumea-i denigrează
Şi-i înjură ne-ncetat,
Pentru că ne protejează
…De un trai civilizat!
Neschimbaţi, la nunta de argint
Trecut-au ani la rând în zbor,
Dar sunt la fel, nu se discută:
El, tot aşa de-ncrezător,
Ea, tot aşa de încrezută…
Pudoare
Cum soaţa lui bătea din plin,
La uşă apăru vioi
Şi o rugă: „Mai stai puţin,
Să iau şi eu ceva… pe noi!”
Soacra bolnavă
Orişicât ar fi de rea,
Gându-mi stă mereu la ea,
Şi mă-ntreb, neliniştit:
„Ce-o mai face?... N-a murit?”
Vârsta la femei
E secretul lor profund
Dar să ştiţi că – după mine –
Cele care n-o ascund,
Parcă-arată mult mai bine!
Performanţă
Chit că – lucru evident –
N-am o pensie prea bună,
Eu din ea trăiesc decent
...Cel puţin un sfert de lună!
Sub clar de lună
Când ajunse la pârâu,
Ghiţă, băutor de frunte,
Şi-a pus mâinile în brâu:
Ăştia au mai pus o punte!
Dreptul la cuvânt
N-am să neg că ea vorbeşte
Toată ziua, dar sunt domn
Şi o las aşa, fireşte,
Mai vorbesc şi eu… prin somn!
Descoperire
După studii lungi, firesc,
S-a aflat şi adevărul:
Cei mai mulţi bărbaţi chelesc
Pentru că… le cade părul!
Eu, soacra şi epigramele
Nu-s cu ea, nimic de zis,
În relaţii chiar perfecte,
Dar m-ajută mult la scris:
Îmi oferă subiecte!
Patronul, la al doilea copil
E de-a dreptul fericit,
Pentru că, de data asta,
Pruncu-i seamănă leit,
Nu cum i-a făcut nevasta!...
Prezentul şi viitorul românilor
Chit că drumu-i plin de serpentine,
Nu disperă nimeni, un moment;
Viitorul sună foarte bine
...Până se transformă în prezent!
Fostul coleg de birou
Pentru c-o făcea pe breazul,
Doar ca ziua să mi-o strice,
I-am bătut, cândva, obrazul,
Şi-a rămas cu... cicatrice!
Viitorul, pentru români
Excluzându-mă pe mine,
Iată care-ar fi impasul:
Unora le sună bine,
Altora le sună ... ceasul!
Unui deputat (Astronomică)
Ne-a promis, printre bezele,
Câte-n lună şi în stele,
Iar acum, după votare,
Ne-a lăsat cu ochii-n soare!...
Ultima soluţie
Şi pentru că pe draga mea soţie
N-o pot scăpa nicicum de gelozie,
Mă voi lupta ca respectiva boală
Să aibă-o bază, cât de cât, reală!
În lumea lui Bachus
Despre vărul său din sat,
Moş Ion spunea, cu haz,
Că – umblând tot timpul beat –
Doar când doarme este treaz!
Noua cucerire
Gingaşă, cultă şi cu miez
Vorbind, distinsa domnişoară,
Nu am nimic să-i reproşez,
Doar faptul că-i… octogenară!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



