|
.
29.09.2014, 14:43:23 | 1 comentariu | 1836 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Lăsată fără far dintr-o lovitură
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Deşi pare paradoxal, se întâlnesc situaţii - mai rar, e adevărat - în care un cal îi vine de hac unei întregi herghelii. Chiar şi dacă aceasta este compusă din peste o sută de cai-putere.
Ieri, aproape de ora unu,
o cabalină se plimba, după cum o duceau cele patru picioare, pe DN 66A, undeva în apropierea EM Lupeni Sud. Calul era când pe marginea şoselei, pe unde mai era ceva iarbă de ronţăit, când pe partea carosabilă. Mânzul, fiindcă se vedea pe el că era tânăr şi cam neinstruit în materie de circulaţie pe drumurile publice, umbla de unul singur. Era vizibil speriat atunci când spre el venea o maşină, iar treaba asta îl făcea să reacţioneze imprevizibil.
De asta s-a convins
un autoturism care, circulând spre Vulcan, a avut ghinionul să cunoască lovitura de copită care l-a inspirat şi pe celebrul Chuck Norris. Prea multe amănunte nu am putut afla de la proprietarul maşinii avariate la farul şi aripa stângă din faţă. Accidentul s-a petrecut cu puţin timp înainte ca subsemnatul să treacă pe acolo, iar, între timp, poliţiştii de la Rutiera din Lupeni reuşiseră să-l găsească, a zis şoferul autoturismului buşit, pe proprietarul animalului. L-au luat, dar calul a rămas în drum. Tot de capul lui.
Rămâne de văzut
dacă omul îşi va putea repara stricăciunile pe baza poliţei de asigurare. Întâmplarea de ieri s-a petrecut aproape de staţia CFR Lupeni, loc în care, mai zilnic, paşte turma de oi a unui cetăţean care îşi are gospodăria în vecinătatea liniei ferate. Ca atare, nu ar fi de mirare ca, azi-mâine, oiţele, şi ele tot nesuprave-gheate, să ajungă să caute iarbă pe marginea şoselei. Numai că, atenţie, domnule cioban, şoferii, îndeosebi cei de pe maşinile grele, nu sunt ca mecanicii de locomotivă şi nu se vor lăsa deloc înduioşaţi şi nici nu-mi închipui că vor aştepta după ele dacă oilor le va veni să stea aiurea-n drum. Aşa cum fac când îşi pierd vremea pe linia ferată.
Comentarii articol (1 )
#1
gheorghe doja29.09.2014, 16:06:26
SA NU UITAM DE VACILE DE LA CAROLINA CARE ITI APAR IN FATA PE CAROSABIL CAND NU TE ASTEPTI.....ORAS CE KKKK....DRUM DE KKKKK.....PRIMAR DE KKKKK...VB DE LUPENI !!!!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



