06.10.2014, 21:25:16 | 0 comentarii | 751 vizualizari
La Maratonul Bucureşti / A alergat şi Mihai Leu
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Primul român campion mondial la box profesionist, hunedoreanul Mihai Leu, a participat la ediţia a VII-a a Maratonului Internaţional Bucureşti, la care au luat startul peste 8.000 de alergători din 50 de ţări.
Maratonul a marcat retragerea din activitatea competiţională a atletei Constantina Diţă, singura campioană olimpică a României la maraton, după aurul câştigat în anul 2008, la JO de la Beijing. „M-am implicat în organizarea evenimentului, am prezentat centura de campion mondial într-un stand aflat la locul de start şi am şi alegat un pic. Am luat startul, am parcurs cam 2-3 kilometri, apoi am renunţat deoarece am o accidentare destul de serioasă la un genunchi, în urma unui meci de fotbal, şi nu am vrut să se agraveze”, a declarat Mihai Leu.
Mihai Leu îşi continuă activitatea şi ca arbitru în ringul profesionist de box, el urmând să oficieze ca arbitru judecător la o gală care va avea loc în Slovenia, la mijlocul acestei luni.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|