15.03.2010,  10:38:56 | 0 comentarii | 516 vizualizari
Dialectica aforismului
de Ziarul Vaii Jiului
Teatrul în teatru e un procedeu pregnant de teatralizare a textului, pe care-l întâlnim ades la Shakespeare dar care - odată cu Pirandello - se legitimează acut ca plan “confuzionar”, aflat într-un  feedback fără răgaz, dintre viaţă şi text. Personajul de „carne” şi personajul de „hârtie” devin un vas comunicant unitar al „destinului dramatic”, într-atât planul retextuării  lui preia prerogativele viului, într-o duplicitate ontologică în acelaşi timp transfuzionată şi diferenţială. În dramaturgia românească un maestru al „textulismului” dramaturgic e, de la distanţă, D.R. Popescu. Din acest punct de vedere Valeriu Butulescu scrie o dramaturgie încadrabilă  „postmodernităţii”, în care, nu spectaculozitatea liniei compoziţionale a acţiunii ( în sensul clasic al „intrigii”) deţine marea importanţă a departajărilor tensionare, ci tensiunea duplicitară a planului de (micro) fibră a textului. Cunoscut ca autorul unor cărţii de „aforisme” ce au repurtat un succes internaţional  (au fost traduse, se pare, în vreo douăzeci de ţări) - a unor cărţi de aforistică de o pregnantă concentraţie filosofică, ori liric-filosofică, se pare că acest autor şi-a extins observaţia asupra dialecticii paradoxale a existenţei - căci aceasta e sursa universului său aforistic - la un imaginar, ironic lărgit, asupra situaţiilor faptice paradoxale. Un imaginar a cărui recoltă se configurează în dramaturgia sa. Dramaturgia lui Valeriu Butulescu se extrage din spiritul său aforistic prin escavarea, din dialectica acestuia, a unor toposuri teatrale, care devin spectaculare prin „punerea în situaţie”. O punere în situaţie - subversiv dramatică, dar la suprafaţă de obicei comică, persiflantă, ades chiar bufă, uneori „parabolică” (precum s-a mai observat) alteori tranzitorie între realism şi fantasmă. Privită la suprafaţă, dramaturgia sa pare prolixă ca registru modal, dând impresia că se mulează pe mai multe formule şi calapoade. Interceptată într-o conjugare de plan generic mai profund, ea e unitară în propriul evantai, şi anume prin acelaşi pivot generativ: toposul dramatic pe care-l embrionează şi îl dezvoltă dialectica şi paradoxele ideaţiei aforistice, concentrate în capsule „subteran”- explozibile. Înţeles ca prezumtiv pattern, aforismul se va întoarce în textul dramatic la nivelul replicilor, oferind acestora o strălucire şi densitate specială.
Dar şi aici, mirajul aparenţelor ne poate înşela: această dramaturgie nu e una a literalităţii, a textului „frumos” dar a-teatral: e una a „oglinzii” care reverberează în „micro-fibra” textului mecanismul generic-dramaturgizant al acestuia. Astfel că linii de acţiune purificate până la pacienţa derulării cu aparenţă epică, a faptelor succedate pe scenă, lipsite de ceea ce se cheamă „lovitura de teatru” precum si cele din Pasărea de aur (episod al ultimei zile din viaţa lui Constantin Brâncuşi în care realitatea netă capătă mai multe căptuşiri simbolice, inclusiv plecarea reală/imaginară a sculptorului către ţinutul oltenesc de obârşie, ca transgresare către planul simbolic al morţii) dobândeşte astfel o dublă semantică: thanatică şi re-generativă. Valeriu Butulescu scrie şi comedii cu derulaj rapid şi bufonard precum în Hoţul cinstit. Piesele din categoria celei din urmă dau impresia comediei uşoare, a comediei de situaţie care implică o anume măiestrie în inventivitatea situaţiilor, dar nu îşi pune, precum în marea comedie clasică, problema vicierii caracterelor. Ne vom afla însă, din nou în eroare, dacă aplicăm regula judecăţii de valoare a comediei clasice - căci şi de data aceasta avem de a face cu regula unei comedii postmoderne (nu neapărat „postmoderniste”)  ce foloseşte situaţia ca plan qvasi-real/ qvasi-figurat, cel din urmă fiind expresia „punerii în imaginar” a unei viziunii mentale hilare a paradoxului. Hoţul intră prin efracţie în locuinţa unor pensionari foarte săraci şi, până la urmă, ia apărarea victimelor în faţa unui întreg şir de încasatori de taxe. Piesa are accente satiric sociale puternice şi dramatice: cuplul pensionarilor de exemplu, nu şi-a încasat de mai multe luni pensia cuvenită - pentru că e o vreme a...” crizei de tranziţie”!
Iarna în rai e o piesă de zile mari prin jocul lunecos şi relativizant al interfeţelor: parodie a Genezei biblice şi în acelaşi timp diatribă existenţială ce devine, la un moment dat, diatribă persiflantă a istoriei politice a omenirii. Personajele sunt simbolice, fără a cădea, totuşi, în capcana abstractizării, a reprezentărilor generalizate: le salvează planul subiacent al „teatrului în teatru”. Sunt patru: Regizorul-Dumnezeu-Creator (şi, la nevoie, modificator al propriului Text ), Bărbatul şi Femeia care vor naşte Omenirea şi Groparul, determinat să stăpânească/ organizeze lumea subterană dinăuntrul unui Canal în care sunt puse la macerat şi purificat gunoaiele vegetale ale Parcului/ Rai şi, mai apoi, gunoaiele Istoriei: visele şi iluziile omenirii. Jocul limbajului va indica la un moment dat cuvântul canalie ca provenit de la adepţii racolaţi de Gropar în Canal. Legătura  „terestră” a Raiului cu Regizorul Dumnezeu din Turnul de Control o va realiza Femeia de care Dumnezeu însuşi se va îndrăgosti la un moment dat  (relaţie subiacentă: regizor - actriţă ), va coborî din Turn, va fi asediat, legat şi destinat îngropării de cuplul masculin. Suită în Turn, Femeia va încerca să preia comanda butoanelor şi va declanşa cea mai cumplită „dezordine cosmică”. În verdele absolut al Raiului se instalează, astfel, iarnă şi ger. Sub dantelăria simbolică de replici şi horbotă ludică a limbajului şi situaţiilor scenice se ascunde o meditaţie filozofică profundă şi angajată, asupra existenţei cosmice şi a istoriei umane, ce lasă finalmente un gust tragic-comic.
Ştiinţa interfaţei teatrale face ca în piesele lui Valeriu Butulescu grefate pe motive sau figuri istorice semantismul reactualizant să nu fie deloc forţat inoculat. „Trecutul” istoric şi „actualitatea” par de la sine, în aceste piese, „ale filei cu două feţe”. Comedia tragică Dracula în care s-a văzut deja de comentatori o replică românească la Caligula lui Camus, dar şi o trimitere la cuplul ceauşist (Mircea Ghiţulescu,  Istoria literaturii române, Dramaturgia) e, de fapt, o parabolă  -  pe aceeaşi muche dintre grav şi derizoriu - a puterii care explorează aici, dintr-o sete perversă şi exasperată, de cunoaştere, limitele durerii. Acest Dracula e, pe o anumită graniţă a personajului său, înrudit cu personajul din Jurnalul lui Dracula de Marin Mincu. Înrudirea constă în acest impuls experimental irepresiv. Cu deosebire că la Mincu eroul îşi află un debuşeu superior, intelectual, în examenul meditativ pe care îl oferă finalmente autoscopia jurnalului, a automărturisirii în scris - ce îl scoate de sub incidenţa comicului existenţial. Horia Gârbea îl asociază pe Dracula, al lui Valeriu Butulescu, cu „negativul” său: personajul lui Matei Vişniec, Artur Osânditul. Acesta e predispus să experimenteze, însă, pe propria piele, o limită maximă a durerii. Întâlnim această predispoziţie şi în poezia scriitorului basarabean Dumitru Crudu: fericirea pe care i-o provoacă eroului liric autosmulgerea unghiilor, ca probă de rezistenţă în experimentul durerii absolute. Dacă la cei din urmă experimentul se poate încadra în limita existenţialismului lărgit, ca voinţă  - pentru Dracula cunoaşterea capătă distanţă faţă de obiectul ei şi în felul acesta ea devine o formă particulară a experimentului limită al puterii.
Chiar şi într-o piesă aparent ancorată în propriul realism istoric -  precum „Ştefan cel Viu” - reflexul metaistoric al „faptelor timpului” nu lipseşte: teza dramatică stă în decalajul dintre istoria scrisă şi oficializată şi istoria reală sau „istoria vie”, decalaj ce va recidiva în istoria omenirii.
S-ar putea spune că sub „măştile” propuse de dramaturgia lui Valeriu Butulescu se extinde substratul filosofic grav al comediografiei, dar şi o perspectivare comediografică a puseului filosofic - acesta din urmă foarte congeneră postmodernismului. Samson sau Valea din Deal  e un ecou al „mineriadei” postrevoluţionare. Tragic în sine, acest eveniment istoric şi, la scrierea piesei, cu rezonanţă actuală, intră în tiparele comicului din perspectiva reflectorizantă a paradoxului „gras”, pe al cărui ecran faptele se proiectează funambulesc. În situaţia caricată a regelui biblic Samson (tuns, prin deteriorarea legendei, de secretara-coafeză Lili) se întrevede personajul din legenda parodică a Văii Jiului şi a istoriei „postdecembriste” a României, Miron Cozma, cunoscut şi sub numele de „Regele Huilei”. Marele paradox va consta în faptul că după ce va fi arestat şi internat la Jilava, acasă i se va ridica o statuie. Paradoxul faptelor istorice merge mai departe: nici el, nici  „fanii”, nu vor recunoaşte personajul din statuie. Cel de al doilea titlu al piesei, Valea din Deal, rezumă enormitatea comică a lanţului de situaţii.
Ultima piesă, se pare, până acum, a dramaturgului, e şi cea care a fost onorată cu premiul I la Concursul Teatrului de Comedie, Insula femeilor e o fantezie parabolică a unui stat imaginar fondat de un grup de femei pe o insulă, descoperit, până la urmă, de reprezentanţii sexului opus - ale căror identităţi vor glisa pe un patinoar diversificat al... insurgenţilor. Ţesătura textului se acumulează într-o dantelărie de situaţii hilare şi în acelaşi timp satirice, uneori sarcastice, cu adresă critică socio-politică a actualităţii. Inventivă în situaţii fanteziste, această nouă comedie e la rândul ei supra-inventivă şi strălucitoare în replică.
 
Jeana MORĂRESCU
(Revista DRAMA, nr. 3, 4 / 2009)

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter