|
.
16.10.2014, 21:09:43 | 0 comentarii | 1582 vizualizari
Calul în epigramă
Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Tractoristul pensionar
Pe timpuri, când urca pe un tractor,
C-o sută cai putere în motor,
Nici nu gândea, în ritmul epocal,
S-ajungă la puterea unui cal.
(Gheorghe Bâlici – Chişinău)
Dezacord
În căsnicie, -mi zise Nae,
Se vede limpede ca apa
Că soaţa-i calul de bătaie
Şi eu l-am contrazis că-i… iapa!
(Iulian Bostan – Gohor, Galaţi)
Echitaţie
Beau Cotnarul din pocal
Şi, cum şaua mă îmbie,
Nu-mi doresc decât un cal,
Iar femei… o herghelie.
(Nicolae Bunduri – Braşov)
Povestea calului troian
De întâmplarea cea stupidă
Ce poţi acuma să mai zici:
O iapă blândă şi gravidă
S-a dus să fete… inamici!
(Ion Diviza – Chişinău)
Cum (de) ne pierdem ţara
În Parlament, la Cotroceni,
Pe fondul crizei mondiale,
Ne-am procopsit cu cai troieni,
Dar şi cu alte animale...
(Petru-Ioan Gârda – Cluj-Napoca)
Calul face, capul trage!
Să le fie cu-nvăţare
Celor ce n-au fost cuminţi
Şi-au primit un cal pe care
Nu l-au căutat la dinţi!
(Laurenţiu Ghiţă – Bucureşti)
Las şi cal, şi vin
Vinul toarnă-n sânge foc,
Calu-i bun de călărit,
Iar femeia, aţi ghicit,
Amândouă la un loc.
(Eugen Ilişiu – Deva)
Grade de libertate
De când e vinul şi pocalul,
De când e lacătul şi cheia,
Uşor în frâu poţi ţine calul,
Dar n-ai să poţi struni femeia.
(Vasile Larco – Iaşi)
Formarea noului Guvern
Bătându-se mereu cu pumnu-n stern,
Acum, când se împarte caşcavalul,
Făcut-au echitaţie-n Guvern,
C-aicea prea ades se sare calul.
(Ion Moraru – Galaţi)
Promisiune fermă
Mi-am dus mârţoaga în obor
Şi-mi spune un geambaş, amabil:
- De Paşti îl iau, indiscutabil,
Dar nu al nostru, ci al lor.
(Dan Norea – Constanţa)
Calul, vinul şi femeia
Devine nărăvaş atunci când bea,
Soţia îşi închide în odaie
Şi-apoi, cu tot ce-apucă dă în ea:
E clar că ea e calul de bătaie!
(Ştefan-Cornel Rodean – Sibiu)
Soacra cu trei gineri
E ruda mea, prin alianţă,
De-atunci, din clipa cea nefastă,
Când, cal troian, cu nonşalanţă
Mi-a dat o iapă... de nevastă.
(Ion Ruse – Săcele, Constanţa)
Trăiască clipa!
Cu femei ce-nconjur masa
De trei zile ţine balul,
C-a uitat şi unde-i casa…
Poate-şi aminteşte calul!
(Mihai Sălcuţan – Buzău)
Unui ţăran aflat cu soţia şi calul la muncă
Când un vecin îi spuse: „Ce mârţoagă!”,
S-a enervat pe loc, uitând de şagă,
Şi-a dat să-i facă omului scandal,
Dar a-nţeles că nu zicea… de cal!
(Vali Slavu – Aninoasa)
Jocheul, de ziua lui
Întrucât, din zori de zi,
Bea doar vin de razachie,
Nu mai poate călări,
Chit că soaţa îl îmbie!
(Ioan Toderaşcu – Costeşti, Vaslui)
Drumurile noastre toate…
Şoselele mai multor sate,
De deal, de munte sau de şes,
Sunt (ecologic) asfaltate,
De boi – arar, de cai – ades.
(Ica Ungureanu – Buzău)
C-aşa-i în şah
Nu sunt mare sufletist,
Nici nu vreau să-mi fac reclamă,
Însă dau, ca un şahist,
Lesne, calul pe o damă…
(Nichi Ursei – Râmnicu Vâlcea)
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



