|
.
03.11.2014, 19:54:29 | 0 comentarii | 1568 vizualizari
Epigrame de Costel Stancu
Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Costel Stancu are o bogată activitate literară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este autorul multor volume de poezie. Este agent de poliţie la I.J.P. Caraş Severin. A debutat pe scena vieţii în acelaşi an cu mine, iar în Revista „Epigrama”, am debutat tot deodată, în 2010. În „Ziarul Văii Jiului” este pentru prima oară, dar, cu siguranţă, îi va încânta pe cititorii noştri, cu umorul savuros.
En garde!
Luptându-se cavalereşte,
printr-o magnifică şaradă,
epigramistul reuşeşte
s-atragă proştii-n ambuscadă.
Schimbare
Cu lopata când lucra,
prost de da în gropi era.
Acum, că e şef, niţel,
urcă gropile la el!
Nedumerire
Soacra-şi plânge un motan
doborât de bătrâneţi.
Eu mă-ntreb, fără elan:
cine are nouă vieţi?
Unui puşcăriaş recidivist
Orice-ncercare de-a rămâne-afară
s-a dovedit până la urmă nulă.
Căci boala lui e strict ereditară
şi i se trage tot dintr-o celulă!
Scrisoare lui Caragiale
La Gambrinus, într-o joie,
am rămas oripilat:
întâlnindu-mă cu Zoe,
ea s-a dovedit bărbat!
Mutaţie... conjugală
Un amănunt îmi dă fiori:
schimbările fiind majore,
şi cele mai blajine flori
devin, cu timpul, carnivore!
La nunta unui infractor
Abia târziu o să-nţeleagă
- când va fi vai şi-amar de el -
că nici cătuşele nu leagă
mai strâns decât acest inel!
Leac de mahmureală
Se laudă la birt, fără temei,
c-a fost un Casanova toată viaţa.
Dă-i, Doamne, noaptea asta, cinci femei
şi tot atâtea soacre dimineaţa!
Unui octogenar însurat cu o tânără
Juna ce la braţ o porţi,
prin mulţime, cu avânt,
sigur te-a sculat din morţi
să te bage în mormânt!
Edilitară
Aseară, în localul rău famat,
cu prietenii de-o viaţă, la agapă,
atâta vinişor am consumat
că a rămas oraşul fără apă!
Unei asistente de la Spitalul de bătrâni
În raiu-acesta medical,
constat, văzându-ţi pulpa goală,
că azi mă ţine în spital,
ce ieri m-ar fi băgat în boală!
Căsătorie din dragoste
La sfârşit de săptămână,
s-au unit prin jurământ:
ea era cu mintea-n lună,
el cu leafa la pământ!
La priveghi
Deşi muncise ca robotul,
ar fi nedrept, acum, să spui
că soaţa chiar lăsase totul
în grija hărniciei lui!
Situaţie limită
Că va vorbi doar întrebată,
jurase soacra-n mănăstire.
De-atunci, e veşnic revoltată
că nu sunt curios din fire!
Se vând parcele selenare!
Convins că şi după-nhumare
va sta cu soacra împreună,
adună bani cu disperare
să-şi cumpere pământ pe Lună!
Sclipire de miliardar
Stând pe closetul aurit,
un adevăr a intuit:
oricât e omul de bănos,
nevoile îl trag în jos!
Politicienii şi agricultura
Privindu-vă, un gând ciudat
mă răscoleşte uneori:
- Cum de-i pământul nearat,
cu-atâtea mii de râmători?
Unei urâte
Văzând-o-atât de „urâţică”,
maimuţele, fără oprire,
îl caută pe Darwin, cică,
să dea, urgent, o dezminţire!
Evoluţi@ umană
Deşi pe Internet prezenţi,
originile nu ne cruţă,
căci suntem încă dependenţi
de vechea coadă de maimuţă!
Dezamăgirea Mântuitorului
Îndepărtându-se pe valuri,
constată cu îndurerare,
că, dintre cei rămaşi pe maluri,
doar trestia e gânditoare!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



