09.04.2010,  11:44:40 | 0 comentarii | 458 vizualizari
Badea Cîrţan (1849-1911) (II)
de Ziarul Vaii Jiului
Toţi cei prezenţi la Congres au înţeles şi reţinut care este adevărul istoric privitor la originea şi vechimea poporului român pe pământul vechii Dacii. Singura delegaţie, cea austro-ungară, n-a vrut să înţeleagă şi, văzându-se neputincioasă să mai argumenteze, părăseşte Congresul, plecând acasă învinsă. Lovitura de graţie a primit-o din partea unui cioban român din Ardeal, de la Badea Cîrţan.
La terminarea Congresului, prof. Urechia şi întreaga delegaţie română îl roagă să vină cu ei cu trenul, dar el răspunde hotărât: „pe jos am venit, pe jos mă voi întoarce”.
Vor urma alte zeci de zile de oboseală, de neodihnă, de foame, de sete, dar Badea Cîrţan era deja demult obişnuit. Ajuns pe meleagurile locuite de români, prin toate satele din Ardeal pe unde trecea propovăduia ideea unirii cu Ţara Mamă, care va fi „marea şi frumoasa noastră zi nu peste mult timp”.
Preotul Vulcan din comuna Berevoi, o comună din apropierea Cîrţişoarei, îi insuflă ideea de a se duce la Ierusalim să se roage pentru izbăvirea poporului român şi unirea lui într-o singură ţară. „Du-te tu că eşti mai tânăr” i-ar fi spus acesta (I. Munteanu). Din respect pentru preotul care-l învăţase meşteşugul cititului precum şi al sprijinului pe care îl avea de la el tot timpul, dar mai ales din dragoste faţă de „fraţii mei supuşi străinului”, se hotărăşte să plece pe jos până la Constanţa, iar de aici, cine ştie, poate pe calea apelor să ajungă la Ierusalim. Ajuns la Constanţa, după câteva zile se angajează ca marinar pe un vas cu destinaţia Palestina şi aşa ajunge pe aşa-zisul pământ al mântuirii. 
Odată ajuns pe ţărmul Mării Mediterane, merge pe jos până la Ierusalim. Aici a avut o mare decepţie când a constatat că se făceau slujbe în toate limbile pământului numai în limba sa, limba română, nu. A urcat pe muntele  Sionului, apoi s-a dus la râul Iordan unde „n-a stat mult la socoteală până a intrat în apa ce nu era bună de beut”, cântând „în Iordan botezându-te”.
Îi spunea mândru, apoi, părintelui Vulcan: „da, da, te rog să crezi părinte, eu am fost poate primul român care s-a scăldat în Iordan şi cred că tot şi primul învrednicit să mă rog îl el în limba română”.
Tot pe jos, aşa cum era obişnuit, s-a dus şi până la Marea Moartă. Cum căldura era mare, face şi-n ea o baie bună. „Am apucat, îi va spune el lui Spiru Haret, de-am băgat degetul în gură şi-am simţit că apa era sărată ca ocna şi amară ca fierea” (I. Munteanu, op.cit.)
Reîntors acasă, vede mersul vremurilor ce vesteau destrămarea orânduirii feudale. Şi-a dat seama că românii din Transilvania aveau nevoie de cărţi, de cât mai multe cărţi româneşti, iar cele ce ieşeau din tiparniţele de la Sibiu, Braşov, Blaj, Orăştie erau mult prea puţin pentru a ajunge la cât mai mulţi români.
În secolul al XIX-lea, dorinţa cea mai arzătoare a unui popor multimilenar ce-şi trăgea seva din acelaşi trup vânjos geto-daco-roman era şi cea unirii. În acest secol, lupta pentru unire a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor într-un singur stat a intrat într-un nou făgaş, „Ca să putem câştiga deopotrivă dreptăţile acestor prinţipaturi ajutându-ne unii pe alţii, ca unii ce suntem de un neam şi de o lege” aşa cum susţinea T. Vladimirescu în anul 1821, iar N. Bălcescu susţinea faptul că „unitatea naţională are rădăcini adânci ale acestei aspiraţii de veacuri a poporului român, care fu visarea iubită a voievozilor noştri cei viteji, a tuturor bărbaţilor noştri cei mari care întrupară în sine individualitatea şi cugetarea poporului spre a o manifesta lumii”.
Conducerea austro-ungară vedea tot mai mult că nu poate înăbuşi această idee, oricât sânge românesc ar curge, dar nu voia cu niciun preţ să piardă bogăţiile Ardealului. Mai ales după 1848, guvernul grofilor luase măsuri severe să nu poată pătrunde în Ardeal niciun fel de carte din Ţara Românească, dându-şi seama că acestea îi înnobilează şi mai mult în gândire pe românii transilvăneni spre înfăptuirea visului secular: unirea tuturor românilor. Dar, cu cât asuprirea era mai mare, cu atât ideea scuturării iobăgiei şi cea a unirii se amplifica.
Badea Cîrţan şi-a dat seama că aceste deziderate puteau fi realizate ridicând nivelul cultural al poporului. Dar cum? În Ardeal, aşa după cum am văzut, se tipărea prea puţin în limba română, pentru ca o carte sau o revistă să ajungă la fiecare doritor. Acest vis se putea realiza doar aducând cărţi de peste munţi, din Ţara Românească. Trecu aşadar Carpaţii şi începu să umble şi să colecteze cărţi, ziare, reviste de la „unii mai luminaţi ca mine” - spunea el celor ce le distribuiau prin părţile Ardealului. Începutul a fost mai greu, dar mai târziu nu a existat sat sau comună care să nu fi primit cel puţin o carte, o revistă, un ziar. O parte din cărţile ce se aduceau din Ţara Românească pentru românii din Ardeal le lăsa la popa Vulcan. Guvernul austro-ungar a început să ia măsuri împotriva celor ce instigă. Acest lucru însă, departe de a-l speria, l-a ambiţionat şi mai mult. Ajunge din nou la Bucureşti, se prezintă la Liga Culturală unde propune un vast program de culturalizare a maselor din Ardeal. Expune pe larg planul său şi îşi ia un angajament solemn că va transporta în spinare peste crestele munţilor Bucegi şi Făgăraş cărţi româneşti, ca fiecare ardelean să aibă o carte românească de citit să nu uite limba şi legea românească.
În urma acestui angajament luat, ciobanul din Cîrţişoara devine cel mai „nobil cerşetor de cărţi” în Ţara Românească şi „cel mai generos donator” al lor în Transilvania. Nu a dat înapoi de la crezul său niciodată, fie că a fost vară sau iarnă, primăvară sau toamnă, ger sau căldură înăbuşitoare, viscol ori ploaie şi timp de 14 ani a trecut crestele munţilor Bucegi, Fărăraş, Sibiului, ai Sebeşului şi ai Parângului cu desagii încărcaţi cu cărţi în spate. În acest timp pus în slujba culturalizării poporului român ardelean şi al netezirii drumului unirii, el a adus cu desagii în cârcă cărţi ce abia încăpeau în două vagoane pline şi unul pe jumătate. Gândindu-ne că cel mai scurt drum ce-l parcurgea dintr-o parte în alta a Carpaţilor şi înapoi era de 4-6 zile, nemaipunând timpul pierdut pentru procurarea cărţilor, ne dăm seama de efortul uriaş depus, aproape incredibil.
În anul 1903, din ordinul guvernului de la Budapesta, Badea Cîrţan este arestat de poliţia din Braşov. Concomitent cu arestarea sa, jandarmii iau cu asalt depozitul lui de cărţi. Ocazie cu care confiscă 76.612 cărţi, reviste, ziare şi tablouri, mai multe decât au bibliotecile din Petrila şi Petroşani. Este condamnat la un an închisoare. Conţinutul cărţilor, precum şi provenienţa lor îi tulbură pe guvernanţii maghiari, pe grofi. I se pune în vedere să înceteze această acţiune, că altfel „va sfârşi rău de tot”. Nimic nu-l abate însă din drumul său, ba dimpotrivă îşi continuă nobila misiune cu şi mai multă îndârjire şi pasiune. Într-una din iernile geroase şi cu multă zăpadă, stă de vorbă la Ministerul Şcolilor din Bucureşti cu însuşi ministrul Spiru Haret. Acesta îi observă obielele şi opincile îngheţate. Din stimă pentru sacrificiul care îl făcea Gheorghe Cîrţan, ministrul scoate 200 de lei din punga sa şi-i dă vrednicului urmaş daco-roman să-şi cumpere o pereche de cizme. Badea Cîrţan, mândru ca toţi ţăranii, refuză pentru început oferta, motivând că „nu vrea să-şi strice portul străbun”, ca pe urmă, de voie, de nevoie, la insistenţele ministrului să-i ia.
Nu trecuseră câteva ore de când se despărţise de ministrul ce-i dăduse bani şi dă de un anticariat. Se uită lung la cărţile expuse spre vânzare şi vede printre ele un Evanghelier. Îşi aduse aminte că toate cărţile lui din depozit fuseseră confiscate de jandarmii unguri şi că îi mai scăpaseră cele pe care le avea depozitate la popa Vulcan din Berevoi. Se gândi să-i facă acestuia o cinste cu o carte sfântă scrisă în limba română. Scoate banii primiţi de la ministru, cumpără cartea şi pe lângă ea altele „de trebuinţă”, aşa că adio cizme, rămase tot în opinci.
Nu se scursese nicio lună, când îl întâlneşte din nou pe ministru prin Bucureşti. Cum îl vede, Spiru Haret aruncă ochii pe picioarele ciobanului să vadă cum îi vin cizmele. Rămase pe gânduri. Avea dintre cele mai bune păreri despre Cîrţan, dar nu se putu abţine şi-i zise: „Ţi-am dat bani să-ţi cumperi cizme, unde-ţi sunt că te văd tot în opinci?”. Badea Cîrţan îi spuse adevărul. Atunci, ministrul îşi dete seama ce suflet mare şi nobil are acest om simplu şi că oricât ar căuta n-ar găsi un astfel de suflet la niciun boier.
În timp ce venea cu desagii ticsiţi de cărţi peste munţi, în luna februarie a anului 1911, este acoperit de o avalanşă de zăpadă pe o cărăruie. Depune eforturi supraomeneşti, fiind singur, pentru a se elibera. După câteva zile şi nopţi, reuşeşte să scape, dar în urma acestei stupide întâmplări contractează o boală de piept care spre sfârşitul anului îl va doborî definitiv. A murit la datorie, fără a ajunge să vadă cu ochii săi împlinirea măreţei cauze pe care a slujit-o o viaţă întreagă: Unirea. Aşa după cum sublinia şi I. Munteanu, destinul său pe acest pământ poate fi rezumat în: „Lupta pentru apărarea limbii, a credinţei strămoşeşti şi unirea neamului românesc”.
Badea Cîrţan a fost un fiu credincios al bisericii, iubindu-şi mai mult sufletul decât trupul, fiind un temător de Dumnezeu. Nu trecea pe lângă nicio biserică să nu intre în ea, să îngenuncheze şi să se roage pentru Ţara Românească. Din aceste sentimente s-a născut şi dorinţa sa de a vedea locurile sfinte.
Deşi s-a vorbit foarte puţin sau deloc de haiducii din Valea Jiului, se pare că aceştia au existat. Aşa după cum afirma Popa Ionel Botoască, unul dintre aceşti haiduci ar fi fost chiar bunicul său, Popa Petru Botoască. Existenţa haiduciei a fost semnalată în Valea Jiului cam până în perioada primului război mondial. Prin jurul anilor 1900, haiducul Popa Petru Botoască l-a întâlnit în munţii Lotrului pe Badea Cîrţan, care cu desagii în spate căra cărţi în Ardeal. Când a auzit că haiducul are acasă 13 copii, nevastă şi doi părinţi a rămas profund mişcat de gestul său de a lua drumul haiduciei. Din desagii cu cărţi i-a oferit şi lui una: „Profir şi Profira”. Petru învăţase să citească în timpul haiduciei. Ar fi vrut să ştie şi mai mult, să şi scrie aşa cum văzuse el pe stareţul de la mănăstirea Lainici care îl şi învăţase să cunoască literele. Acesta îi şi dăduse o carte de rugăciuni, spunându-i „să citeşti în toată ziua din ea, să nu uiţi literele, până le înveţi bine”. După ce a renunţat la haiducie, bătrânul Petru şi-a făcu un scrin din scândură de paltin frumos sculptat în care îşi ţinea cele trei cărţi la care ţinea foarte mult: cartea de rugăciuni - primită de la stareţ, Profir şi Profira - primită de la Badea Cîrţan şi a treia un fel de Antologhion cu litere chirilice ce-l cumpărare de la mănăstirea Polovragi şi avea drept coperte două scânduri îmbrăcate în piele.
 
Dumitru Gălăţan-Jieţ

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter