|
.
16.04.2010, 13:29:43 | 0 comentarii | 738 vizualizari
La sfârşitul lunii mai, alegeri la sindicatul minei Vulcan
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Consiliul de Coordonare al Sindicatului Liber de la mina Vulcan s-a întrunit miercuri, 14 aprilie. Nu luni, după cum era vorba iniţial. Motivul acestei reuniuni a fost acela de a se vedea cine va ocupa funcţia de preşedinte după ce de acum fostul lider Aurelian Enache a coborât cu un etaj mai jos şi a ajuns între cei patru pereţi ai biroului pe care scrie “Director”.
Discuţiile au fost destul de aprinse. Domnul director Aurelian Enache, care, până la acea oră, uitase să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte, ar fi vrut ca locul lui să fie luat de cineva din biroul executiv. Cel preferat de el fiind Ionuţ Ciubotaru cu care, acum un an şi ceva, s-a bătut electoral pentru locul suprem în ierarhia sindicală de la E.M. Vulcan. Cei din consiliu s-au prins însă de manevră. Anume că, în modul acesta, Aurelian Enache s-ar fi putut întoarce fără probleme la cârma sindicatului, în caz că scaunul de director fuge de sub el.
Alegeri, dom’le, facem alegeri! au zis băieţii din consiliul de coordonare şi aşa a rămas. În 30 aprilie, care este ultima zi de vineri din luna asta, au fost programate alegerile de sindicat la sectorul III investiţii. Singurul la care acestea nu s-au ţinut. Apoi, luna viitoare, pe 28 mai, s-a stabilit să aibă loc cele pe mină. Cine cu cine se va încorda în acestea vom afla în curând şi, fireşte, numele lor şi ale învingătorilor vor ajunge şi în faţa ochilor dumneavoastră.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



