01.03.2015,  18:52:41 | 3 comentarii | 958 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Flori pentru şoferiţe


de Gheorghe OLTEANU
Cum, necum, luna martie e a femeilor. Parcă anume a fost trecută în calendar întru răsfăţul doamnelor şi al domnişoarelor. Fie ele mame, soţii, iubite, amante, fiice, surori, verişoare şi nepoate de tot felul. În fine, toate neamurile ce-i aparţin sexului frumos, cum sunt dezmierdate urmaşele Evei.
 
La Vulcan,
la fiecare 1 martie, poliţiştii de la Rutieră ies în drum cu braţele pline cu garoafe. Bănuiesc că au şi dezlegare de la doamnele lor de acasă, fiindcă, altfel, nu i-aş vedea eu, în celelalte zile, oprind orice maşină în care, fie la volan, fie ca pasager, se află o femeie. Ieri a fost prima zi a lui Mărţişor aşa că agentul şef principal Mihai Papuc, împreună cu colaboratorii Eugen Daniel Luca şi Valentin Alexa, a acţionat în voie, fără teama că, acasă, nu ar mai găsi mâncare caldă pe masă. 
 
Peste o sută cincizeci 
de garoafe, puse la dispoziţie de către o societate comercială din Vulcan, au fost împărţite de către cei trei agenţi rutierişti tuturor şoferiţelor care, la orele amiezii, se aflau în trafic în zona supermarketului „Profi”. Garoafe oferite cu zâmbetul pe buze, împreună cu urarea de „drum bun şi mare grijă la modul în care conduceţi!”. 

Comentarii articol (3 )

#1 George02.03.2015,  15:18:43
Mă uit la burtoșii ăștia de polițai ,cad șuncile de pe ei.....cum naiba mai prin iepele ăstea infractorii ? ........și mai dădură flori la doamne ....Ghițucă ,le-au mai și sărutat ?.....sau ai beneficiat tu de privilegiu :)))) !
#2 cristescu adrian02.03.2015,  20:10:31
ce........ frustrat esti George! Tu esti tot burtos dar care te ascunzi dupa o pagina de net.Comentezi de frustrare pt ca traiesti pe spatele parintilor, pt ca "dic lucru la 900 lei"? pacat ca,consumi resursele planetei asteia degeaba.
#3 George02.03.2015,  21:15:38
Măi Adriane să știi că ai dreptate !....nu trebuia sa-i ating :))) ,am auzit ca de măine și-au luat abonament la sală și trag de fiare....se pregatesc pentru 8 martie !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Marţi, 15 septembrie, în jurul orei 19:00, poliţiştii de la Rutieră au depistat un bărbat de 53 de ani, din Vulcan, car[..]
16.09.2015, 20:45   |    0 comentarii

Duminică,  13 septembrie, un petrilean și un botoșănean au fost trași pe dreapta și testați cu alcooltestul, iar rezultatele au adus[..]

14.09.2015, 17:09   |    0 comentarii

Zilnic, Poliția Rutieră este în trafic. Șoferii au impresia că oamenii legii stau la pândă ca prodătorii, cu dorința de a pri[..]

23.07.2015, 14:52   |    0 comentarii
Marţi seară, în jurul orei 20:00, poliţiştii au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din oraşul Petrila, care con[..]
22.07.2015, 23:47   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter