01.03.2015, 19:18:12 | 1 comentariu | 1390 vizualizari
GALERIE:
![]()
Şi la Vulcan / O dată pe an e 1 martie
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Prima acţiune de acest fel a avut loc în urmă cu şase ani. A fost ideea lui Dan Marinescu, preşedintele Organizaţiei de Tineret din Vulcan a Partidului Naţional Liberal…
…. iar de atunci,
de fiecare dată când e 1 martie, şi cei de la organizaţia de seniori, şi cei de la tineret ies pe drum şi le împart flori doamnelor şi domnişoarelor care le ies în cale. O mie de ghivece cu panseluţe au ajuns, ieri, în jurul orelor amiezii, la femeile care au avut norocul să se întâlnească, fie în cartierul lor, fie în centru sau la piaţă, dacă se aflau la cumpărături, fie când au ieşit de la biserică, cu vreun liberal tânăr şi chipeş sau cu unul mai matur, dar încă în putere.
„Este o campanie începută acum 6 ani, precizează Dan Marinescu, în 2010, când tinerii liberali dădeau startul primăverii în Valea Jiului şi au ieşit în număr de câteva zeci îngălbenind Vulcanul, împărţind doamnelor şi domnişoarelor flori şi mărţişoare. Între timp, tot mai mulţi seniori ni s-au alăturat şi am devenit o echipă consolidată prin care vrem să amintim tradiţia mărţişorului şi să aducem un zâmbet de primăvară tuturor doamnelor şi domnişoarelor. Acest an, ca de obicei, a început cu lucrul în echipă prin care seniorii s-au ocupat de achiziţionarea a peste 1000 de ghivece cu panseluţe iar tinerii de mărţişoare. Doamnele de la OFL au lipit pe fiecare ghiveci stik-ere cu logo-ul PNL iar împreună cu toţii le-am împărţit amintind femeilor ziua de 1 Martie şi începutul primăverii. Dar cel mai mult mă bucură să constat că şi ceilalţi politicieni de la celelalte partide au înţeles importanţa tradiţiei de mărţişor iar faptul că au început şi ei să ne urmeze exemplul nu face decât să mă bucure”.
O acţiune similară,
am aflat de la domnişoara secretar Irina Magdalena Pungă, secretar şi referent pe problemele romilor, au desfăşurat, tot în Vulcan, şi băieţii de la Partida Romilor „Pro-Europa”. Spilcuiţi şi puşi la patru ace, ei le-au uimit pe doamne prin modul galant în care au fost oprite şi rugate să primească, în dar, o floare, împreună cu urările de bine şi de sănătate.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
Foarte frumos. Felicitari PNL. Au dovedit pe parcursul anilor ca nu fac asta doar cand este an de campanie si ca vor sa mentina traditia romaneasca iar pentru asta merita felicitati si sustinuti.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|