20.05.2015,  21:13:07 | 0 comentarii | 1041 vizualizari
Vulcan / Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” este de nerecunoscut


de Gheorghe OLTEANU
De câte ori are prilejul, ultima dată a fost la spectacolul de sâmbătă, primarul Gheorghe Ile se laudă cu modul în care se prezintă şcolile din Vulcan. E un aspect, trebuie să recunosc, la care municipiul stă foarte bine, lucru apreciat şi prin acordarea locului I pe ţară la capitolul ce vizează modernizarea unităţilor de învăţământ.
 
Zilele trecute eram
cu un străin şi, trecând pe lângă Şcoala Gimnazială nr.4, m-a întrebat că ce-i aici. Zărise panourile solare de pe acoperiş şi ce ştiu ce-şi închipuise că-i acolo. E o şcoală, i-am răspuns mirat. Mda, a mormăit el, la noi o şcoală nu se prezintă aşa de bine, iar reacţia lui nu a făcut decât să mă bucure. Fiindcă la şcoala asta, care anul trecut a făcut cincizeci de ani, am învăţat şi eu, şi fetiţa mea. Îmi închipui ce luminat la faţă şi la mustaţă ar fi fost Ile, dacă ar fi auzit asta el însuşi.
 
La Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu”
constructorii au început să repare exteriorul clădirii. La sfârşitul săptămânii trecute s-a montat plasa care îi fereşte pe executanţi de privirile indiscrete ale trecătorilor, fiindcă, şi pe dinafară, nu-i aşa, rezultatul muncii lor trebuie să fie surpriză. Aşa cum, de fapt, este şi pe interior pentru persoanele care fie că nu au mai fost de multă vreme prin liceul vulcănean, fie că intră în el pentru prima oară.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva reprezentanţi ai unei societăţi de proiectare au luat la pas stra[..]
26.07.2015, 23:50   |    2 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter