Ieri, în jurul orelor amiezii, cam treizeci şi ceva de perechi de vulcăneni în vârstă au parcurs drumul până la Cabana „Căprişoara”. Nu pe jos, ci cu microbuzul primăriei sau, după preferinţe, cu un alt mijloc de transport.

 

La cabana al cărei deces

este în curs de pregătire, primarul Gheorghe Ile i-a sărbătorit pe bărbaţii şi femeile care, ca soţ şi soţie, s-au suportat şi au rezistat alături cincizeci de ani de viaţă. Felicitările, masa şi dansul au fost asigurate de către primărie, iar obiceiul de a-i sărbători pe toţi cei care, cu certificatul de căsătorie drept dovadă, au stat alături, unul lângă altul, o jumătate de secol este inclus an de an în evenimentul numit Nedeia Vulcăneană.

 

Bucuria celor sărbătoriţi

ieri trebuie să fie fost mult mai mare, din moment ce, din cele câte se aud, cabana aceasta nu mai are zile multe. Gheorghe Ile zicea, tot ieri, că a căzut la o înţelegere cu cei de la Termocentrala Paroşeni, interesaţi de cabană nu ca să facă în ea chefuri, conform tradiţiei, ci ca s-o îngroape în cenuşă. Primăria nu vrea bani pe Cabana „Căprişoara”, nu vrea nici ca ea să fie evaluată, ci vrea una exact ca ea ridicată în Pasul Vâlcan. Unde copia nu se va mai numi, fireşte, ca pe vechiul amplasament, ci va fi înaintată, pompos, la gradul de castel. Castelul din Carpaţi, visul lui Ile şi al bărbosului alb care i-a băgat în cap ideea asta (o idee fără pic nici o legătură cu istoria, de fapt o curată tâmpenie – n.r.).

 

Că uzina ar

vrea asta, nu-i o veste era. Mai greu e cu banii de făcut o alta, cu înfăţişarea exactă ca a ăsteia de acum, taman în vârf de munte. Uzina trece şi ea prin momente economice deloc plăcute. Nu sunt bani pentru certificatele verzi, neamţul ameninţă că pleacă, dacă nu-i sunt plătite datoriile din spate, iar stocul de combustibil e pe zero. Aşa că, până una-alta, personal îmi păstrez entuziasmul pentru zilele astea de chef de la nedeie.