„Scopul învăţării unui copil este ca acesta să meargă mai departe fără profesorul său” este unul dintre citatele care reflectă cel mai bine rolul educaţiei. De câţiva ani, Colegiul nostru  a devenit fratele mai mare, aş putea spune, al Şcolii Generale Nr. 5, o şcoală în care elevul învaţă să înveţe, învaţă să descopere, dar mai ales să se descopere. Cei 50 de ani de existenţă demonstrează că, în timp, şcoala nu şi-a pierdut identitatea, nu a intrat în negura uitării ci, din contră, a ştiut să se redescopere, să ţină pasul cu o societate în continuă transformare. Tradiţia s-a îmbinat în cel mai armonios sens cu modernitatea, lucru demonstrat de activităţile extracurriculare desfăşurate. Nu este uşor într-o urbe ca a noastră să ai parte de tot ceea ce este mai bun, dar cadrele didactice au ştiut de fiecare dată ce este mai bine – să educe! Generaţii de elevi au trecut pragul şcolii în căutarea educatorilor, învăţătorilor, profesorilor, în căutarea răspunsurilor la întrebări precum: ,,De ce?”, ,,De unde?”, ,,Cum?”, pentru ca acum, la rândul lor să îşi îndrume propriii copii spre porţile binecunoscute lor. La ceas aniversar mă alătur celor care vă urează de bine, care vă doresc o activitate prosperă, o şcoală de viitor, pentru viitor! (Director, Dr. Ing. Cecilia Livia MITRAN) ► ,,Educaţia e cheia ce deschide poarta de aur a libertăţii” ( G. Washington ) Societatea actuală se află într-un proces continuu de schimbare şi transformare ceea ce face ca învăţământul să fie pus în situaţia de a se adapta permanenet la caracteristicile acesteia. Pe de altă parte, şcoala trebuie să le ofere tinerilor accesul la întregul patrimoniu cultural al umanităţii. De-a lungul celor 50 de ani de activitate Şcoala Gimnazială Nr. 5 a fost un pilon  al comunităţii petrilene. Şcoala este mai întâi de toate o clădire  nouă sau veche, cu coridoare lungi şi drepte, întortocheate,  misterioase, săli de clasă cu mese, scaune şi calculatoare. Dar, mai mult decât atât, şcoala este un spaţiu viu atrăgător care rămâne  în amintirea zecilor de generaţii ce i-au trecut pragul. Dascălii acestei instituţii au antrenat mereu la  elevi spiritul creativ, libertatea de a gândi, de a  se exprima şi drepul de a-şi dezvolta pe deplin personalitatea printr-o educaţie adecvată. Profesorul este acea persoană care îl călăuzeşte pe elev printr-un univers complicat, dar seducător, care îi propune un model şi îl ajută să descopere şi să se descopere. În calitate de dascăl al acestei instituţii am promovat mereu valorile morale în care cred şi am luptat pentru obţinerea unor rezultate excepţionale la diferite concursuri şi olimpiade şcolare naţionale, promovând astfel talentul şi creativitatea elevilor. Scopul activităţilor întreprinse  de dascălii şcolii a fost mereu bazat pe formarea unor valori individuale şi sociale durabile care să îi ajute pe elevi să-şi construiască propriul set de valori şă să-şi definească personalitatea şi caracterul. În concluzie, consider că a fi dascăl este în primul rând o chemare, o meserie de suflet, o oportunitate de a semăna în sufletul viitoarelor generaţii valorile etice, morale şi culturale ale societăţii. (Director adjunct, Prof. Ing. Emilia ANDREICA) ► Cincizeci de ani de existenţă. E mult? E puţin? Depinde. Pentru univers – o picătură într-un ocean. Pentru noi – o viaţă de om. Ceea ce nu e puţin lucru. Azi sunt momente emoţionante pentru toţi cei care se simt legaţi de acest lăcaş de cultură, de spiritul ce domneşte în el. Toţi ne-am format, ne-am modelat caracterul într-o instituţie ca aceasta. Puţini însă au avut şansa mea, aceea de a fi elevă şi apoi profesoară a aceleiaşi şcoli. Aşa cum e firesc, unii revin periodic – la 10, 20 de ani după absolvire – deapănă amintiri, se mândresc cu realizările. Eu am prins rădăcini. Aici am crescut, am înflorit frumos, mângâiată de privirea caldă a dascălilor. Aici mi-a fost sădită în suflet dragostea pentru muncă, pentru frumos, pentru dorinţa de căutare a noului şi…  pentru lucrurile exacte. Apoi, m-am străduit la rândul meu să transfer bunătatea, înţelegerea, experienţa mea către tineri, le-am îndrumat paşii şi apoi le-am urmărit zborul.  Cu înaltă emoţie îmi iau astăzi un interviu despre anii de frumuseţe şi muncă petrecuţi aici şi concluziile sunt minunate. Dostoievski spunea că „tămăduirea sufletului constă în a petrece cât mai mult timp în mijlocul copiilor”. Înseamnă că noi, dascălii, avem sufletul tămăduit. (Director adjunct, Prof. Dr. Monteola Ilona TODORICI). ► Cuvinte …cu rost. Gabriel García Márquez spunea că : ,,viaţa nu este ce ai trăit, ci ce-ţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti pentru a povesti”. Nu ştiu dacă sunt o bună povestitoare, dar ştiu că amintirile mele sunt vii şi aşa vor rămâne pentru tot restul vieţii… Aproape trei decenii petrecuţi în sălile Şcolii Gimnaziale 5 Petrila înseamnă amintiri, emoţii, bucurii, lacrimi. Prin intermediul unor cuvinte înşirate cu rost, totuşi nu pot exprima îndeajuns respectul, mulţumirile, admiraţia, simpatia faţă de elevii mei şi colectivul de dascăli. Aici am învăţat să critic, să recunosc, să ascult, să iubesc oamenii, să dăruiesc. Rar întâlneşti în viaţă oameni de care te legi dincolo de cuvinte, oameni care văd în tine mai mult decât vezi tu şi care iau decizia de a munci alături de tine până când şi tu vei ajunge să descoperi aceea parte din tine de care încă nu eşti conştient. Sunt oameni care parcă sunt facuţi pentru sufletul tău – dascălii – colegii mei. Sunt mulţi profesori care predau cu suflet şi mulţi sunt aceia pentru care se poate folosi sintagma „bunătate omenească”. Vă marturisesc, eu am întâlnit la Şcoala Gimnazială 5 Petrila asemenea dascăli! Aici am întâlnit profesori care îşi pun sufletul pe tavă cu fiecare lecţie, profesori care  văd în elevi talente , profesori care ajută elevii nu numai să descopere talentul, ci îi  ambiţionează să dea tot ce e mai bun pentru a-l scoate în evidenţă. Ca să-i clădeşti elevului încredere trebuie să o acorzi. Încetul cu încetul, universul  trebuie să fie unul uşor de explorat . Explorându-l în termenii lui, învaţă. Lăsându-l pe el să ia deciziile potrivite, îl ajuţi să-şi clădească încrederea. Cu siguranţă zecile de generaţii de elevi ai Şcolii Gimnaziale 5 Petrila  îşi amintesc cu plăcere de profesori inteligenţi, exigenţi şi corecţi care au contribuit la reuşita lor profesională, lăsându-şi amprenta asupra unor decizii ce urmau a fi luate în viaţă. Mulţumesc pentru amintiri, numeroase, preţioase şi sensibile. Mulţumesc pentru că m-aţi lăsat să daruiesc. Da, sunt o norocoasă pentru că pot să vorbesc despre un colectiv de dascăli atât de frumos, colegii mei. Drumul educaţiei nu se termină niciodată, pentru că mereu mai e ceva de învăţat, de ambele părţi, mereu aducem, mereu primim, mereu dăruim. În acelaşi timp, e un drum cu dublu sens, iar raportul este unul direct proporţional. Aduci, primeşti. Nu aduci, i-ai pierdut. Te-ai pierdut. Şcoala este un locul unde trebuie să mergem, vrem sau nu, care ne dă bucurii nebănuite, dar şi inerentele frustrări, atunci când nu e foarte clar înspre ce direcţie te îndrepţi. Până la urmă valoarea unui om este cea care dăinuie! (Prof. Silvia MATEI) ► Sunt profesor de matematică din anul 1998, iar din anul 2000 am venit la Şcoala 5 Petrila, alăturându-mă unui colectiv format din oameni deosebiţi, lucru care m-a făcut să-mi doresc să rămân aici. Director, respectiv director adjunct am fost în perioada 2007-2010, o perioadă relativ scurtă dar intensă. A fost perioada când şcoala a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi ca atare a fost mult de muncă. Dar nu cred că perioada aceasta contează mai mult ca toţi ceilalţi ani în care am fost  (şi sunt) profesor al acestei şcoli. De un   lucru sunt foarte mândră, că au trecut deja prin mâna mea câteva generaţii de elevi care au ajuns oameni cu care mă pot lăuda. Momente grele au fost dar au trecut, aşa că, acum la ceas aniversar îmi face plăcere să-mi aduc aminte doar lucrurile frumoase şi oamenii deosebiţi cu care am avut plăcerea să lucrez. (Prof. Paula NECHITA) ► Cred că cel mai greu lucru este să scrii despre tine  şi despre ceea ce ai realizat sau ai încercat să realizezi în şcoala în care ai petrecut 40 de ani din viaţă. Dar, să încerc să privesc înapoi în timp, pentru că vine o vreme când nu te mai laşi amăgit de tinereţe şi înţelegi că nimic nu e veşnic. La 1 septembrie 1975, după absolvirea Liceului Pedagogic Deva, mi-am început cariera de învăţător în această şcoală. Tot ce am realizat în aceşti ani a fost cu trudă şi dăruire. Dacă zidurile şcolii ar putea vorbi, sunt sigur că ar putea povesti mult mai multe decât pot eu. Mi-am dedicat viaţa acestei şcoli, copiilor, colectivului,  dar şi comunităţii. Cu fiecare  generaţie am avut satisfacţii profesionale şi împliniri şi astfel am putut merge mai departe.  Fiecare copil pe care l-am învăţat să citească, să scrie şi să socotească  şi-a găsit un locşor în sufletul meu. În tot ceea ce am făcut am pus pasiune  şi munca mea a dat roade, a însemnat ceva pentru cei din jur. Mi-amintesc cu nostalgie de anii când am pregătit Cercul ,,Prietenii pompierilor”. Nu au fost deloc puţini - vreo 29 de ani. La început am lucrat cu domnul învăţător Rogobete Simion, un adevărat mentor pentru mine. Apoi, după ce  dumnealui a ieşit la pensie, în anul 1985, am continuat singur până în 2006. A fost o perioadă extraordinar  de frumoasă, în care împreună cu echipajele de fete şi băieţi am câştigat ,,bătăliile” locale, zonale şi foarte multe şi dintre cele judeţene. Am participat şi  la trei faze naţionale, făcând cinste şcolii. Am organizat şi etape judeţene ale acestui concurs, acest fapt reprezentând  o recunoaştere a muncii mele din partea inspectoratului şcolar. Dragostea de tradiţii şi folclor mi-a răpit o parte a vieţii mele, însă cu folos. Cum să nu preţuim folclorul când el ne arată cel mai bine identitatea noastră naţională? Sunt zeci de ani de când am reuşit să determin multe generaţii de elevi şi tineri să îndrăgească frumuseţea costumului, a cântecului  şi dansului popular, evoluând în formaţiile de dansuri sau ansamblurile folclorice pe care le-am condus: ,,Auşelul”, ,,Nedeia Petrileană”, ,,Bujorii Muntelui”. Am satisfacţia că prin munca mea am cultivat în rândul copiilor şi al tinerilor dragostea de folclor şi implicit dragostea de neam. Am fost director adjunct al acestei şcoli în perioada 1999-2006 şi în anul şcolar 2013-2014. Pot afirma cu tărie că am contribuit la dezvoltarea bazei materiale a şcolii prin înfiinţarea primului cabinet de informatică realizat printr-un proiect finanţat din fonduri PHARE în anul 2001,în valoare de peste 10 000 €. Am avut plăcerea să lucrez în echipă cu doamna profesor Dumitrescu Maria, directorul şcolii în acea vreme, cu doamna  prof. Doda Ana şi doamna secretar Olteanu Livia.  Am reuşit să includ şcoala în programul de reabilitare finanţat de Banca Europeană de Investiţii în perioada 2005-2007. Parcul şcolii este, de asemenea, o realizare de care mă bucur, fiindcă l-am făcut împreună cu elevi ai şcolii, învăţându-i astfel să preţuiască natura. Dacă valul amintirilor, dar şi prezentul m-au făcut să scriu despre realizările mele, am făcut-o cu convingerea că ele sunt implicit realizările şcolii, ale elevilor pe care i-am îndrumat, ale părinţilor lor, ale colegilor cu care am colaborat de-a lungul timpului şi care au ştiut să preţuiască munca mea. Îmi doresc ca şcoala noastră să rămână o emblemă a învăţământului petrilean, a învăţământului românesc. La mulţi ani şcolii mele, la mulţi ani şcolii noastre.  (Prof. Iulian DODA) ► 1 septembrie 1982 reprezintă un reper în viaţa şi profesia mea. Am trecut pragul Şcolii Generale Nr. 5 Petrila ca şefă de promoţie a Liceului Pedagogic Deva. Nu pot uita acele momente de început! M-a impresionat căldura şi frumuseţea colectivului în care am intrat, condus în acea vreme de doamna prof. Popescu Valeria, în calitate de director. M-au fermecat copiii care mi-au fost primii elevi. Aşa am pornit la drum. Şi drumul nu a fost uşor, însă dăruirea şi pasiunea pe care le-am pus în slujba copiilor şi-a şcolii mi-au fost sfetnici de încredere şi stâlpi de nădejde în momentele de cumpănă.  Pot spune că împlinirile le-am trăit treptat, prin aprecierile şi mulţumirile pe care le-am primit de la cei care care mi-au fost elevi, de la părinţii lor, de la alţi elevi ai şcolii noastre cu care am avut bucuria să lucrez. Fiecare copil ce mi-a fost elev are un loc aparte în sufletul meu. M-am simţit onorată când  foşti elevi, acum părinţi, au ales ca eu să le învăţ copiii sau, pur şi simplu, au ales ca şcoala noastră să fie şi şcoala copiilor lor. Asta arată că eu, dar şi colegii mei ne-am îndeplinit misiunea de dascăli, modelând suflete, formând caractere, dăruind dragoste şi învăţătură copiilor pe care i-am educat. M-am legat sufleteşte de această şcoală, considerând-o a doua familie. Am trudit pentru ea, m-am implicat în multe activităţi şi acţiuni, în derularea unor proiecte prin care şcoala a fost dotată cu calculatoare. Am instruit într-o perioadă corul ciclului primar, am condus formaţii de dansuri moderne şi  grupuri vocale cu care am participat la concursuri, festivaluri şi spectacole. Ansamblurile folclorice ,,Auşelul” şi  ,,Nedeia Petrileană” au reprezentat şi reprezintă pentru mine adevărate comori sufleteşti, implicându-mă cu drag în activitatea lor. Mulţi dintre cei care mi-au fost elevi au făcut o pasiune din folclor, devenind membri ai celor două ansambluri. Aşa au reuşit să contribuie la promovarea imaginii şcolii noastre. Sunt mândră de şcoala mea, de şcoala noastră, de realizările elevilor noştri! La mulţi ani şcolii, foştilor şi actualilor colegi, elevi şi părinţi! (Prof. Ana DODA) ► După terminarea liceului, am păşit pe poarta Şcolii Gimnaziale Nr. 5, cu emoţie şi cu speranţă. Eram fericită. Am revenit în şcoala în care am fost elevă.  Îmi împlinisem un vis pe care l-am avut de când eram copil: acela de a fi învăţătoare. Am avut norocul să găsesc un colectiv minunat, din care făcea parte şi mama mea, care m-a sprijinit de câte ori am avut nevoie. Nu pot uita că aici m-am format şi m-am perfecţionat, oferindu-mi-se şansa de a învăţa mereu ceva nou. Iată deci că şi acum, după 21 de ani, sunt parte a acestei şcoli. De asemenea, îmi amintesc cu plăcere de copiii pe care i-am îndrumat. Am pus mult suflet în tot ceea ce am făcut. Am încercat, atât cât am putut, să-i fac să devină oameni mai buni din toate punctele de vedere şi am fost răsplătită. Acum mulţi dintre ei mă fac să fiu mândră că am fost învăţătoare, că am contribuit şi eu, alături de alţi profesori ai şcolii, la ceea ce au devenit. (Prof. Gabriela FARKAS) ► 50 de ani de la înfiinţarea şcolii… 15 ani de când i-am păşit pragul… Acum, la ceas aniversar încerc un sentiment de emoţie şi mândrie, de satisfacţie, bucurie şi respect pentru şcoala în care îmi desfăşor activitatea. Privind în urmă, constat că amintirile mele sunt vii, clare, pline de lumină, de culoare, de sentimente. Revăd  parcă zâmbetele celor aproximativ 150 de suflete pe care le-am avut în grijă  - ,,copiii mei” – aşa cum îmi place să-i numesc, rememorez momente frumoase petrecute alături de colegi, elevi, părinţi. Un sincer ,,La mulţi ani!” şcolii noastre şi un gând de recunoştinţă pentru toţi cei care mi-au dat şi au primit o fărâmă de suflet! (Prof. Carmen AVRAM) ► Viaţa mea în acest oraş este legată în cea mai mare parte a ei de şcoală... Fiind localnică, am păşit pragul Şcolii Nr. 5 cu dorinţa de a descoperi pas cu pas tainele abecedarului şi ale aritmeticii. Am fost fascinată de lumea cărţilor, am acumulat tot ce am putut... Aici m-am întâlnit cu oameni de înaltă valoare care mi-au influenţat orientarea profesională de mai târziu... oameni de al căror tact pedagogic şi mod de a preda eram fascinată. În anul 2011, m-am întors în această şcoală , dar de această dată la catedră, cu gândul de a le insufla elevilor mei dorinţa de a performa. Am avut mari emoţii pentru că am devenit colegă de catedră cu profesorii care mi-au îndrumat mie paşii în copilărie, dar şi cu alţi colegi care au luptat pentru ridicarea prestigiului şcolii. De atunci şi până astăzi, m-am străduit, alături de colegii mei să educ copiii acestei şcoli dragi mie... (Prof. Adriana DĂDĂLIG) ► Munca noastră se repetă mereu, însă, de fiecare dată, altfel…Te simţi dascăl adevărat când, dăruind nemăsurată dragoste, devii aproapele elevilor. Să nu uităm deci, că aşa cum într-un adult trăieşte copilul de odinioară, aşa dascălul, la rândul său, are mereu de învăţat şi de dăruit din inima sa, din crezul său, din cunoştinţele sale, din iubirea sa de oameni. (Prof. Ligia KAMENICZKI) ►  Astăzi, la ceas aniversar, constat că misiunea şi viziunea şcolii o definesc astfel: şcoala în care elevi şi dascăli dăruiesc: dascălul, din preaplinul sufletului şi minţii sale; elevul, din puritate şi candoare;  şcoala unde fiecare demers didactic înseamnă performanţă, putere şi prestigiu, calitate şi talent; şcoala care îi ajută pe elevi să se descopere şi să crească frumos, SĂ SE BUCURE DE COPILĂRIE, să-şi aleagă calea spre viitor; o şcoală pentru toţi şi pentru fiecare... DA, este chiar SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 PETRILA unde mă regăsesc copil, dar şi adult ferice… Ii urez de-a pururi izvor de bucurie să ne fie!!! (Prof. Mihaela Raluca REBENDICS) ► O instituţie e importantă, sau nu, prin ceea ce face, iar ceea ce face se face prin oamenii care o populează, prin ideile pe care le susţine şamd… Hayek scria că democraţia aparţine instituţiilor în sensul în care fiecare instituţie înţelege să se conducă, să impună reguli şi standarde, să poată să modeleze structura socială. Astăzi, vorbim de Şcoala nr. 5 din Petrila, şcoală pe care şi eu am frecventat-o acum o vreme şi îmi aduc aaminte cu plăcere de ea. Dar nu clădirea propriu-zisă face ca şcoala să prindă sens în mintea şcolarilor care au trecut prin ea. Abia dacă mai îmi aduc aminte de frigul pe care-l înduram pe vremea răposatului, sau desele pene de curent, ci îmi aduc aminte, cu plăcere, de învăţătoarea mea, doamna Hristache, de profa de mate, d-na  Praţa, de d-na de română Popescu… şi mulţi alţii care s-au ocupat de educaţia noastră complementar părinţilor. Şi erau profesori dedicaţi meseriei, dascăli de la care aveai ce învăţa dacă voiai. Spre exemplu, îmi aduc aminte că prin clasa a II-a d-na învăţătoare ne-a pus să facem o compunere despre o persoană dragă, cea mai dragă din viaţa noastră. Eu am scris despre dânsa cu toate că o consideram rea. Avea, ceea ce acum numesc răutate bună, ţinea cu totdinadinsul să pricepem şi să învăţăm. În zilele noastre o astfel de răutate ar fi trimisă la o şcoală de ţară dacă nu chiar la DNA. Rămăsesem la şcoala 5 şi … cu siguranţă mai are oameni care sunt dedicaţi, oameni pe care nu-i cunoaştem, dar există… (Prof. Ciprian DÎRJAN) ► Repartizarea mea la Şcoala Generală Nr. 5 a fost întâmplătoare, nu ştiam nimic despre această şcoală. Pe cerere, la ISJ Hunedoara, în anul 2000, în rubrica unde trebuia să scriu numele localităţii, am scris simplu: „Valea Jiului”. Deşi au trecut 15 ani, în mintea mea sunt încă vii imaginile cu şcoala care a reprezentat pentru mine începutul carierei de profesor. Prima zi, a fost asemănătoare cu aceea a unui elev care merge în clasa 0: emoţii, temeri şi poate puţin dezorientare. Ştiam că Şcoala Generală nr. 5 este în Petrila şi atât! Odată ajunsă aici, stingheră ca un copil, am căutat biroul directoarei pentru a mă prezenta. Copiii, singuri sau însoţiţi de părinţi, mişunau prin curtea şcolii bucurându-se de  revedere. În faţa şcolii se aflau trei bărbaţi, pe unul dintre ei îl cunoşteam din vedere şi ştiam că este profesor, cel care avea să devină peste un an soţul meu – Robert Humel. I-am salutat şi le-am spus că o caut pe doamna directoare. Zâmbind, domnul director adjunct Iulian Doda – nu ştiam atunci -, mi-a spus: „Căutaţi-o!” Apoi mi-a arătat unde trebuie să merg. Am ajuns în biroul doamnei director, am avut o scurtă discuţie, am aflat că voi fi dirigintă la clasa a VI-a C şi apoi totul a decurs normal... (ELENA Humel, profesor de limba şi literatura română, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani) ► Şcoala Generală Nr. 5 Petrila reprezintă locul unde am învăţat ce înseamnă să fii profesor, director şi mai ales un bun coleg. În cei 11 ani petrecuţi în această şcoală, sensibilitatea şi talentul elevilor coordonaţi m-au determinat să mă implic în numeroase activităţi artistice. (Robert HUMEL, profesor, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani) ► Astăzi, deşi Şcoala nr. 5 Petrila împlineşte venerabila vârstă de 50 de ani, pot să spun că nu a îmbătrânit, ci, din contră, ea este şi va rămâne mereu tânără. Sufletul unei şcoli stă în dascălii care îşi iubesc meseria  şi în elevii întotdeauna deschişi şi curioşi care învaţă, dar şi primesc acolo lecţii de viaţă. Iar Şcoala nr. 5 are un suflet mare şi o inimă vie, pe măsura celor pe care îi formează (şi sper că-i va mai forma mulţi ani de acum înainte, cu profesionalism şi cu multă iubire) şi pe măsura profesorilor dăruiţi cu har. Ce contează pentru mine, ca dascăl, este faptul că am reuşit să le insuflu elevilor mei credinţa în reuşită, în performanţă, în prietenie şi în solidaritate. Iar ca director al şcolii, am reuşit reabilitarea ei, amenajarea unei capele împreună cu părintele Jurca, dotarea cu primele calculatoare, îmbrăcarea ei într-o haină nouă pe care o mai poartă şi astăzi. Acestea, dar şi multe altele, continuă să fie motive de mulţumire. Şcoala 5 face parte, firesc, din viaţa mea, de aceea inima mea tresare ori de câte ori se vorbeşte despre ea. Aniversarea ei, dincolo de recunoaşterea tradiţiei şi a valorii, înseamnă, mai ales, un moment încărcat de emoţii şi de bucurii, un moment unic de reîntâlnire şi de evocare a unor clipe minunate. Împlinirea a jumătate de secol de existenţă e o ocazie importantă de care profit ca să spun: „La mulţi ani, şcoală dragă!” (Mariana DUMITRESCU, prof. de limba română pensionară, directoarea şcolii în perioada 1994-2001) ► Am încheiat de câţiva ani cariera didactică şi tot mai am nostalgia orelor petrecute alături de elevii mei. O viaţă dăruită şcolii mi-a adus nenumărate satisfacţii şi împliniri: dincolo de conştiinţa datoriei bine făcute, mulţumirile părinţilor, privirile încrezătoare ale învăţăceilor îndreptate către mine, salutul pe stradă al unui tânăr sau al unei tinere care, cu ani în urmă, stătea în banca întâi sau a doua… Despre meseria nobilă de învăţător sunt nenumărate mărturii, dar numai cine le trăieşte cu adevărat poate exprima în cuvinte ceea ce înseamnă să  deschizi cartea cunoaşterii, să veghezi primii paşi ai unui copil ce pătrunde în lumea fascinantă a literelor şi a cifrelor. Aşa cum nu poţi costrui o casă fără o temelie solidă, tot aşa nu poţi forma cultura unui tânăr fără baza consolidată de munca unui învăţător. Dar ceea ce este definitoriu pentru profesia noastră este învăţătura sufletească pe care le-o dăruim copiilor pentru a le lumina calea devenirii lor în viaţă. (Elisabeta TIREAN - învăţătoare pensionară)

• 
• 
• 
•