Autorul britanic Simon Sebag Montefiore este unul dintre cei mai bine cotaţi autori ai genului nonfiction, cu un stil literar desăvârşit. Pasionat de filosofie şi istorie, a scris mai multe romane inspirate din istorie, dar şi cărţi documentare. Cărţile bazate pe o documentare detaliată, „Young Stalin” (2007) şi „Stalin: The Court of the Red Tsar” din 2005 au primit numeroase distincţii literare, fiind disponibile în traducere la Editura Polirom. 

 

„Saşenka” este povestea unei tinere de şaisprezece ani, eleva la Smolnîi, în Sankt Petersburg în anul 1916. Ea este fata unui bogat evreu Samuil Zeitlin care conduce afaceri prospere cu petrol. În acea perioadă, la curtea Ţarului, Rasputin exercită o influenţă considerabilă în conducerea marelui imperiu. Saşenka trăieşte în mod idealist un nou vis pe care i-l înfăţişează unchiul ei, Mendel. Datorită acestuia, ea începe să citească textele care au stat la baza formării Partidului, ulterior, au constituit motivul pentru care elementele dăunătoare noului stat au fost eliminate. Saşenka se instruieşte treptat, doreşte să ajute la clădirea acestui vis măreţ în care toţi oamenii trăiesc în egalitate, iar diferenţele de clasă sunt şterse. Ea devine un mesager pentru unchiul ei Mendel, care, la rândul lui, era conducător al mişcării revoluţionare, acţionând în numele lui Lenin. Saşenka primeşte numele de cod Vulpe Polară, este devotată cauzei şi renunţă inclusiv la familie pentru idealul ei. 

Personajul trece prin toate situaţiile şi mediile sociale: saloanele pompoase, în care defilau femei îmbrăcate cu rochii extravagante, garnisite în gerul iernii cu blănuri de vulpe, domni care fumau trabucuri umplând încăperile cu un fum gros, cafenele şi hoteluri pline de lume pestriţă, cuprinsă de veselie din cauza alcoolului. Personajul însă nu evită să se aşeze la un mic restaurant destinat muncitorimii, într-o noapte geroasă în care trebuia să transmită un mesaj tovarăşilor sau să distribuie manifestele publicate în locuri tainice în inima oraşului Sankt Petersburg. Asemenea lui Moll Flanders, ajunge chiar şi în închisoare pentru o zi. 

Perspectiva este surprinzătoare pentru că povestirea este redată din prisma unei femei. Ea este agent secret al Partidului, agent dublu pentru o scurtă perioadă, apoi activistă de partid, femeie de succes - este redactor la o revistă pentru femei -, soţie devotată, mamă a doi copii. Dacă în toţi aceşti ani Saşenka este o femeie încrezătoare în Partid, rămâne idealistă şi convinsă de binele pe care îl face Partidul pentru Rusia, spre finalul romanului însă, personajul este încet deconstruit, i se ridică un văl de pe ochi şi vede ororile din jur ei, dar este deja prea târziu să mai schimbe ceva. Are o relaţie de dragoste cu un poet, cum numai o dată în viaţă întâlneşti, iar autorul specifică “sau poate nici măcar o dată”. O cuprinde teama la gândul că Partidul nu va cruţa pe nimeni la cea mai mică bănuială că nu ar fi o soţie model sau că ar fi complotat împotriva lui Stalin. Temerile ei se adeveresc, este luată la interogatoriu, nu i se spune pentru ce a fost reţinută, iar urmele existenţei ei se pierd în negura vremurilor. 

Toţi membrii ei de familie au dispărut, sau au fost exportaţi la Kolîma. Toate legăturile cu trecutul ei burghez sunt şterse, date uitării de către toţi cei care vor să supravieţuiască. Unul dintre aceştia este unchiul Gideon, cu înclinaţii artistice şi care ajunge să fie anchetat de NKVD pe coridoarele întunecate ale închisorilor din vremea aceea. Descrierea torţionarilor şi a sistemului este grăitoare:

„În spatele zidurilor acestui birou confortabil şi luminos, în care şedea acest mieros Om Sovietic Nou, cu părul lui pomădat, se aflau zeci de coridoare şi birouri, în care mici tirani învăţau să ajungă mari tirani, în care brute ambiţioase învăţau să ajungă torţionari ai sistemului. Şi undeva, în acest lăcaş al nenorocirii, se găsea Închisoarea Internă, cu celulele ei, în care muriseră prietenii lui, în care s-ar putea să moară şi el în curând. Gideon era consternat că există atâta răutate în lume” (pagina 358).

După căderea Uniunii Sovietice, la începutul anilor 90’, o doamnă doreşte să descopere cine i-au fost părinţii, care îi sunt rădăcinile şi dacă mai poate întâlni pe cineva dintre membrii familiei. Până la finalul romanului, descoperirile nu contenesc să uimească cititorul, deşi cercetările arhivelor se desfăşoară anevoios şi informaţiile fie lipsesc, fie se contrazic. 

Acest roman, deşi este ficţiune inspirată din evenimente şi documentare reale, constituie o poartă către alte vremuri, este o descriere fantastică a istoriei, un prilej oferit cititorilor de a învăţa din trecutul omenirii. Cruzimea torţionarilor, motivele absurde ale arestărilor, eliminearea inamicilor - constituie file dureroase de istorie. În ciuda barierelor pe care statul le ridică în calea cercetătorilor în Rusia, probabil peste alte câteva decenii, istoricii vor putea totuşi reconstitui poveştile milioanelor de oameni care au murit nevinovaţi sub dictatura lui Stalin.  Pentru mine, acest roman a constituit marea descoperire a anului şi aştept cu nerăbdare să parcurg şi celelalte cărţi semnate de el, în viitorul apropiat. 

Ivona BERCEANU