|
.
29.10.2011, 18:08:25 | 0 comentarii | 762 vizualizari
Despre cum s-a topit Gheorghe Ile
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
I-am pus şi eu o întrebare doamnei ministru Elena Udrea. Am apucat să i-o pun la sfârşit de tot, când, cu pedeleii petroşeneni, petrileni şi vulcăneni înşiruiţi în spatele ei, frumoasa blondă încerca să se strecoare spre ieşirea din sala în care avusese loc conferinţa de presă.
Mai întâi, trebuie să-i mulţumesc doamnei viceprimar Angela Stoica, fiindcă, făcând prezentările, n-a mai fost nevoie să spun cine sunt. “Este ziaristul nostru de scandal” a înştiinţat-o, mândră, vicesa de Vulcan pe blonda de la Turism şi Dezvoltare. Amănuntul acesta pare-se că a făcut o impresie bună asupra dumneaei, fiindcă ministresa de la Turism şi Dezvoltare a catadicsit să-mi arunce o privire curioasă.
Am profitat că sunt scanat de ochii căprui ai dumneaei şi am întrebat-o dacă, la anul, se va continua cu etapa a doua a telegondolei din Vulcan. “Nu, a venit răspunsul dumneaei. Mai întâi s-o începem şi pe aceasta din Petroşani”. “Veţi veni la Vulcan spre sfârşitul acestei luni, la inaugurarea telegondolei?”. Întrebarea asta a căzut în acelaşi moment în care, din spate, Gheorghe Ile o ruga “să dea chiar acum o fugă până la Vulcan, că-s numa’ zece minute până acolo!” “Voi veni, a susurat doamna ministru. Dacă mă invită domnul primar!”. În spate, Gheorghe Ile se făcuse ca îngheţata scoasă din congelator şi uitată în soare. Era topit tot. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



