În cartierul Crividia din Vulcan nu se întâmplă prea multe.  Doar când, în zonă, apar vreun echipaj al Poliţiei, autospeciala de la SMURD-ul sau cea a Ambulanţei, lumea de aici se mai trezeşte la viaţă şi iese la poartă.

 

În rest

e cam pauză pe străzi, ţipenie de om, cum se spune. Ieri, la o casă de peste drum de cimitir, unde mi-am oprit maşinuţa, o fetiţă se juca în noroiul de pe drum. În staţia de autobuz un tânăr aştepta autospeciala primăriei care-i aduce pe copii de la şcoală. De pe o stradă vecină cu cimitirul apare un bărbat.

 

L-am recunoscut

imediat. Mi-a fost coleg de şcoală generală. Dar nu înţelesesem ce-i cu el în Crividia. Îl ştiam jos, în oraş. Mă lămureşte că s-a mutat aici, pe strada Buciumani, acum vreo şase ani. Mai schimbăm câteva cuvinte, după care a dat să plece. S-a întors brusc şi mi-a arătat primul corp de iluminat public de pe strada lui. „Doar ăsta şi ala de la celălalt capăt merg, mi-a zis el, în rest, cât e noapte, toată strada e în beznă totală. Noroc că a mai crescut ziua!”.

 

La capătul de sus 

a numai doi stâlpi ar trebui să se ridice nacela autospecialei primăriei, pentru ca electricienii să schimbe becurile arse. Locuitorii străzii au sesizat, îmi spune fostul meu coleg, până s-au săturat. Toată vara trecută. Li s-a replicat că trebuie să facă cereri, una-alta. Birocraţie, ce mai. Să fim serioşi şi cu roţile pe pământ. La câte flotări a făcut nacela, până a umplut bulevardul cu ghirlande de beculeţe, nu i-ar crăpa sistemul hidraulic dacă ar mai executa două. Apoi, îmi dau cu părerea, tot în zona aceea ar fi bine să ajungă şi o maşină care să ia gunoaiele scoase de lucrătorii de la venitul minim garantat, după ce au curăţat rigola firului de pârâu care curge pe lângă gardul cimitirului…

•