01.02.2016,  23:03:04 | 0 comentarii | 1852 vizualizari
Vulcan / Apartament prăduit în miez de noapte


de Gheorghe OLTEANU
Locuinţa altui om înstărit din Vulcan a fost luată în vizor şi prăduită în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Hoţii şi-au ales foarte bine ziua şi ora la care au dat lovitura, în sensul că au acţionat după ce bărbatul şi soţia sa au ieşit din bloc.
 
Stelian Zanet, administratorul
cunoscutului restaurant „Valahia” din Lupeni, se afla, înconjurat de familie şi de prieteni, în cabana sa din Parâng, unde-şi serba ziua de naştere. Siguri de asta, hoţii au urcat cu uşurinţă în balconul de la etajul întâi al blocului în care el locuieşte. Au deschis uşa şi au pătruns într-una din camere. Infractorii nu aveau de unde să ştie că, în casă, se mai afla cineva.
 
Părinţii lui Stelu,
veniţi în vizită, dormeau în camera mică. La un moment dat, când s-a dus la baie, domnului Zanet senior i s-a părut că e lumină în camera fiului său. Era unu noaptea şi a rămas mirat că băiatul şi nora s-ar fi întors acasă. S-a dus la cameră şi a ciocnit încetişor. Uşa s-a deschis şi, pentru câteva clipe, a zărit chipul unui bărbat. Care nu era nicidecum băiatul lui. Apoi, individul i-a trântit uşa-n nas şi a zăvorât-o pe dinăuntru. 
 
Ajutat de către câţiva
vecini, bătrânul a reuşit să pună uşa la pământ, dar, când a intrat în cameră, hoţii dispăruseră. Fireşte, totul era răvăşit. Anunţat, lui Stelu Zanet i-a zburat pe loc buna dispoziţie şi, de la munte, a plecat rapid spre Vulcan. Au sosit, fireşte, şi poliţiştii criminalişti care au făcut poze şi au prelevat urme. Administratorul restaurantului „Valahia” a declarat pentru ZVJ că i-au fost furate bunuri, în special bijuterii, în valoare de peste 35.000 de lei. Adică, mai bine de trei sute cincizeci de milioane lei vechi.
 
La ora aceasta,
poliţiştii vulcăneni au constituit, deja, un grup de suspecţi. Reamintesc că, în Vulcan, ultima lovitură de acest gen a avut loc, la sfârşitul lunii decembrie, la o vilă de pe strada Morii. În acest caz, hoţii, patru la număr, au fost identificaţi şi reţinuţi în ultima zi a lui 2015. Ei apucaseră să-i vândă unui tip din Tg. Jiu bijuteriile furate, fiecăruia revenindu-i în jur de 1.700 de lei. 
Despre celelalte bunuri furate hoţii nu au suflat o vorbă, ei condiţionând restituirea lor de punerea lor în libertate.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter