11.02.2016,  22:10:49 | 3 comentarii | 1258 vizualizari
Sunt așteptate eventualele / Idei miraculoase ale primarului Gheorghe Ile


de Gheorghe OLTEANU
De miercuri s-a terminat cu căldura și la Vulcan. Caloriferele din cele trei sute și ceva de apartamente, câte au mai rămas branșate la sistemul centralizat de termoficare, s-au răcit și reci vor rămâne și în lunile de iarnă care au mai rămas.
 
Asta nu înseamnă că,
automat, personalul de la SC Termoficare Vulcan SA a fost pus pe liber. Nu. Celor 34 de încă angajați ai societății îmbolnăvite de insolvență li s-a dat să mai respire câteva zile de preaviz. Asta până-n 8 martie, după care, în cel mai bun caz, vor intra în șomaj. Perioada de preaviz nu înseamnă trai de belfer, vii la muncă și nu faci nimic. 
 
Directorul Petru Rera
mi-a spus că fiecare angajat știe ce are de făcut. Echipele de meseriași execută operațiile necesare închiderii punctelor termice, iar fetele de la birou, în formații mixte femei-bărbați, au plecat cu colindatul la populație, pentru a mai recupera din datoriile pe care oamenii le au la căldură. Misiune grea, fiindcă, auzind că s-a terminat cu termoficarea, unii care se cred șmecheri s-au gândit că de ce să mai dea bani pentru căldura primită până acum?
 
“Ce va fi mai departe
nu avem de unde să știm!”, mi-a mai zis ing. Petru Rera, cu speranța că problema termoficării se va rezolva cumva până la urmă. Dar pentru acest cumva există doar o soluție. Achitarea tuturor datoriilor pe care SC Termoficare Vulcan SA le are la creditorul său SE Paroșeni. 330.000 de lei ar fi factura pe luna ianuarie. Acesteia i s-ar adăuga pierderile din sistem care se cifrează undeva la 80.000 de lei. Salariile angajaților societății de distribuție vulcănene ajung, lunar, la 70.000 de lei. Numai că, la rândul ei, și SC Termoficare Vulcan SA are de recuperat de la debi­tori 1,3 milioane de lei. 
 
Însă e greu de spus 
când și în ce mod vor reuși casierițele societății să adune banii aceștia, din moment ce datoria este de ani de zile, iar majoritatea datornicilor nu se înghesuie să dea banul. Momentan, nici la vârful administrației publice locale din Vulcan nu se știe ce va urma. Lăsat singur la butoanele primăriei, vicele Cristian Merișanu pare să fie depășit de situație. Desigur, treaba asta cu sistarea termoficării nu a căzut într-un moment potrivit, ținându-se seama că, în iunie, vin alegerile locale. Dar adevărul este că, chiar și dacă primăria ar asta pe un munte de bani, cum s-a exprimat el însuși, nu există posibilitate legală de a face plățile. Așa că, bănuiesc c-a dat el de înțeles, este așteptat să revină primarul Gheorghe Ile cu soluții miraculoase pe care să le pună în discuția unei viitoare ședințe a consiliului local.

Comentarii articol (3 )

#1 lolo11.02.2016,  22:30:35
cel mai mare dator la termoficare e primaria .unde sant bani de la guvern care s-au primit.sa va fereasca dracu sa se anbolnaveasca copi an scoli sa fie frig ca atunci sa vedeti campanie jigodilor.se ancalzeste de la panouri scoala s-au pe gaz?vrajeala termoficarea e baza noroc ca e vacanta.
#2 lulu12.02.2016,  05:42:24
Ar putea sa nu mai vina ile de unde dracu se afla!pe merisanu nu-l poti acuza de nimic...de unde experinta,asta se trezi viceprimar sa aiba ile marioneta lui! hai sa fim seriosi...baiatul nu-i de vina...la ile numa' la oras nu-i mai sta capul.. Cica Vulcanul e ,,municipiu",poate doar la taxe,aici suntem egal daca nu chiar depasiti de alte municipii... si cand ma gandesc ca de fapt nu ai pe cine alege...
#3 lili15.02.2016,  16:02:41
Merisanu si termoficarea, tara arde si baba se scarpina, el da telefoane si mesaje membrilor PSD care l-au parasit, e fiert, alea calduri, ce termoficareeee !!!!, vina?, are domnule e viceprimar, se vrea primar, sa dascurce itele, e greu, deocamdata e defazat.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter