Două prezenţe vulcănene, diferite ca de la cer la pământ, ne-a fost dat să vedem, pe ProTV, la ediţia de vineri a emisiunii „Românii au talent”. În timp ce una dintre ele a demonstrat talent, cealaltă, după cum era de aşteptat, s-a umplut de ridicol.

 

Pentru vulcăneni,

prezenţa Ancăi Baltac la „Românii au talent” nu a fost o surpriză. Era de aşteptat ca talentul său muzical, cunoscut din multele apariţii pe plan local, să o ducă la preselecţiile care se fac pentru această emisiune de televiziune cu  rating ridicat. După o altă tânără din Vulcan, domnişoara Loredana Feraru, care a ajuns foarte aproape de Marele Premiu, Anca este a doua fată care face cunoscut în ţară municipiul de la poalele Munţilor Vâlcan. Cei patru de „da” primiţi de la membrii juriului ne îndreptăţesc să credem că şi eleva profesoarei Ileana Berchi va avea acelaşi parcurs.

 

La polul opus

a performat domnul Gheorghe Anghel. Noroc că nu a spus şi că nimeni nu l-a întrebat de unde vine. Cu al lui cântec „În junglă”, nu ştiu dacă e o compoziţie proprie, a reuşit să-i pună pe râs pe cei patru juraţi şi pe mulţi din sală. Aşa cum, de fapt, s-a întâmplat, acum ceva timp, la noi în Vulcan, când, invitat fiind la o ediţie a unui festival local, a interpretat cântecul „Obosiţilor!”, tot ceva compus de el. Pe de altă parte, ca şi alţii, sunt sigur că domnul Gheorghe Anghel a înţeles de la început că a fost dus acolo de caterincă. 

 

O emisiune ca aceasta 

are nevoie şi de momente vesele. Şi de aceea prin sită se mai strecoară, cu bună ştiinţă, şi concurenţi ca dumnealui, „Baba sexy din Galaţi” sau mai ştiu eu ce alte panarame pe care ne-a fost dat să le vedem.  Numai că, la fel ca şi ceilalţi care au prestat şi vor presta în acelaşi mod penibil, şi vulcăneanul nostru, al cărui costum naţional e de admirat, a fost încântat de atenţia care i s-a acordat. În noiembrie, când a fost selecţia, l-a sunat de la Cluj pe cineva din Vulcan, căruia i-a mărturisit că se simte în al nouălea cer. Hotel, mâncare şi băutură gratis, plus adus şi dus acasă cu maşina. Ceea ce – mai este, oare, necesar să o spun? – arată cât preţ pun pe ei înşişi unii dintre semenii noştri. 

•