|
.
17.03.2016, 22:28:14 | 0 comentarii | 1004 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Borduri noi şi vechi
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Poate doar mi s-a părut, dar am impresia că, la lucrările de reabilitare a aleilor şi trotuarelor cuprinse între blocurile 3C1 şi 1M din Vulcan, ar mai fi o scăpare. De genul ălora despre cam am făcut vorbire cu scurt timp în urmă.
Sper din toată
inima să mă fi înşelat. Dar, după cum se prezintă treaba, este posibil ca şi aleea din faţa blocului 8, cea pe care se află şi Punctul Termic nr.11 în care a funcţionat dispeceratul societăţii de termoficare, să fi fost lăsată pe dinafară. Din proiect, vreau să zic.
Ieri, i-am
văzut pe constructori robotind la capătul dinspre blocul 1M al acesteia, iar accesul de pe partea aceea era interzis de panglica întinsă de-a latul aleii. Da, într-adevăr, bordurile de pe aleea asta au fost schimbate nu cu mult timp în urmă. Numai că autoturismele nu circulă pe ele, ci pe asfalt. În care, în mai multe locuri, au răsărit câteva gropi. Pentru că tot am pomenit de borduri, vă mai reţin cu un amănunt semnalat de câţiva locatari ai blocului 3A1.
Pe o lungime de
aproximativ zece metri, bordurile vechi de lângă bloc nu au fost înlocuite cu din acelea noi. Probabil, fiindcă arată încă bine, şi-o fi zis… nu mai ştiu cine. Era să spun proiectantul sau beneficiarul, dar m-am săturat să-i tot pomenesc ca popa. Să admitem c-ar fi aşa. Dar un pic de scliviseală tot ar fi meritat şi ele. Aşa, un pic machiate, ar arăta şi ele, oarecum, ca suratele lor cele noi.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



