Când vorbeşti despre ceva care ţine de o proprietate particulară faci automat asocierea cu noţiunile de curăţenie şi bine gospodărit. În mare măsură chestiunea se adevereşte. Numai că, în Vulcan, am întâlnit o excepţie. 

 

Şirurile de morminte

şi de cavouri de pe dealul din Morişoara, aflate peste drum de vechiul aşezământ cu locuri de veci, este cunoscut de toată lumea ca fiind „cimitirul nou” sau „cimitirul particular”. De la cele câteva morminte răzleţe existente acum zece-cinciprezece ani, acesta a ajuns să fie populat pe o mare suprafaţă. Arie care este în continuă creştere, dacă ţinem seama de extinderea sa spre sud, către munte. Numai că nu aceasta este problema în rândurile de faţă. Deşi, scriind acum despre el, îmi vine în minte abuzul pe care era cât pe ce să-l săvârşească Gheorghe Ile, atunci când a vrut să-l scoată din mormânt pe unul dintre primii decedaţi îngropaţi în zona asta.

 

Referirea mea

este una de ordin strict gospodăresc. La poarta cimitirului cel nou, care, iertat să fiu, arată jalnic, te întâmpină o ditamai grămadă de reziduuri. Zilnic, în perioada asta, aparţinătorii celor duşi dintre noi curăţă locurile de vechi şi aduc aici gunoaiele. Nu dau vina pe ei, fiindcă unde să le ducă în altă parte? Cred că datoria de a le lua de acolo care exclusiv în sarcina proprietarului acestui cimitir. Costul unui loc de veci achiziţionat aici e destul de ridicat, aşa că nu cred că respectivului i-ar lipsi mijloacele financiare. Bănuiesc că mai repede ar fi vorba de un pic de delăsare. Fără îndoială, muncitorii şi o autospecială a SC Pregoterm SA Vulcan s-ar prezenta urgent să cureţe locul, numai că lucrarea trebuie plătită. Nu ştiu, dar îmi vine să cred că şi compartimentul de specialitate din cadrul primăriei l-ar putea constrânge pe patron să ia mizeriile de acolo. Asta, desigur, în caz că inima nu-i dă ghes să dacă asta înainte de a fi somat.

• 
•