|
.
06.11.2016, 21:39:34 | 0 comentarii | 1844 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Obligaţii neonorate în consiliul local
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Nu e o noutate şi nici ceva strigător la cer că, de foarte multe ori, solicitările consilierilor vulcăneni făcute primăriei rămân neonorate. Or, dacă tot se dă un răspuns, este nevoie ca solicitantul să-şi reitereze cererea.
Iar asta,
mi-am dat seama, se întâmplă de parcă respectivului i s-ar face o mare favoare. Să nu credeţi cumva că primarul Ile ar fi bombardat, îndeosebi la punctul „Diverse” al ordinii de zi, cu fel de fel de cereri. Nu. Solicitările vin, de obicei, din partea onor consilieri locali care nu sunt tăcuţi la fel ca majoritatea. Ei fac asta nu de dragul de a ieşi în evidenţă, ci fiindcă ştiu că e de datoria lor. Şi, de cele mai multe ori, prin vocea lor se face auzită cea a cetăţeanului de rând.
Cu vreo trei
luni în urmă, Ion Tilea voia să afle ce sumă scrie pe factura de curent a primăriei şi cât s-a plătit, după ce, la transformatorul telegondolei, a fost legat şi sistemul de alimentare cu energie electrică al cabanelor din Pasul Vâlcan. I s-a dat, parcă dinadins, un răspuns vesel. Nici primăria nu a plătit. Iar când a venit factura, i-a fost citită în aşa fel, încât socialistul din Tilea nu a înţeles mai nimic. Nu era corect – ca să nu zic obligatoriu – ca omului să i se fi înmânat o copie? Pe care consilierul local s-o studieze cu luare aminte, pentru a-i fi înlăturate eventualele suspiciuni pentru care el făcuse solicitarea. (şi dacă ar fi ştiut cât s-a plătit, ce ar fi rezolvat Tilea cu asta? – n.r.).
În şedinţa ordinară
din septembrie, independentul Florin Vasile Govor a cerut să i se prezinte situaţia punctelor termice. Circulă fel de fel de versiuni privind utilizarea unor puncte termice după ce ele au trecut în administraţia primăriei, aşa că Govor a vrut să le cunoască statutul actual. Nu că aşa i s-ar fi năzărit lui, chiar dacă unora nu le vine să creadă. Lucrul acesta i s-a pus în vedere de către unii care, la alegerile locale, au pus ştampila pe numele lui. Deşi, atunci, în septembrie, Ile şi-a notat conştiincios ceea ce voia tânărul consilier local independent, după o lună a ieşit la iveală că ori c-a uitat, ori că a considerat că independentul nu merită deranjul. Aşa că nu i-a adus situaţia cerută. Numai că solicitantul nu s-a dat bătut. În octombrie, Florin Govor şi-a reiterat demersul. Ba, mai mult, i-a dat o discretă nuanţă de somaţie. Nu ştiu dacă Ile a receptat-o sau nu. Sper că da, pentru siguranţa şi liniştea lui. Mai ales că, deocamdată, în consiliu nu am auzit să i se nu i fi imputat nimic în privinţa punctelor termice.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



