|
.
17.11.2016, 20:34:36 | 4 comentarii | 1950 vizualizari
La Spitalul Municipal Vulcan / Situaţie tensionată
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Ieri de dimineaţă, Facebook-ul vuia cu ştirea privind faptul că doi medici din Compartimentul de Primiri-Urgenţe al Spitalului Municipal Vulcan şi-ar fi prezentat demisia. Cauza, se spunea în comentarii, ar fi fost generată de neînţelegerile intervenite între cei doi şi managerul aşezământului spitalicesc vulcănean.
Preşedintele interimar al organizaţiei
locale a unui partid a mers până acolo, încât a solicitat public demisia managerului spitalului municipal vulcănean. Asta, pentru că, aşa cum îi sună declaraţia dată în acest sens, politicul ar fi intervenit în sistemul de sănătate. În condiţiile în care medicii trebuie lăsaţi să-şi exercite profesia într-un mediu lipsit de presiune şi de interferenţa oamenilor politici. Totul ar fi plecat, din câte s-a auzit, de la refuzul de a li se aproba medicilor în cauză concediul de odihnă. Cel aferent anului 2015, sper să nu greşesc.
Cel căruia
i-am solicitat amănunte despre acest caz a fost viceprimarul Cristian Merişanu. El a fost acela care, în jurul orei 11:00, s-a dus la spital, ca să caute o rezolvare a problemei de acolo. Da, era vorba de nemulţumiri cauzate de gărzile dese pe care trebuie să le facă medicii de la urgenţă, fapt care le reduce considerabil timpul de odihnă. În decembrie, turele ar urma să se deruleze îngrijorător de des, ceea ce ar diminua îngrijorător de mult numărul zilelor libere de care medicii ar trebui să beneficieze. Reprezentantul administraţiei publice locale s-a pus la masă cu managerul şi cei doi medici nemulţumiţi şi, din câte mi-a spus Cristi Merişanu, este posibil să se fi ajuns la un consens. În programarea turelor pentru ultima lună a anului va fi inclus şi directorul medical al aşezământului spitalicesc vulcănean, şi domnia sa fiind specializat în urgenţe. „Primăria a făcut şi face eforturi, pentru atragerea de medici, a comentat viceprimarul, dar sunt situaţii în care nu se reuşeşte asta”.
Comentarii articol (4 )
#1
Hipocrate18.11.2016, 07:44:14
Problema la spitalul Vulcan este personalul din sectii. Sa te fereasca dumnezeu sa ajungi la spitalul Vulcan! In unele sectii personalul are un comportament mai mult decat sinistru demn de lagarele de concentrare. De recomandat pentru conducerea spitalului este ca ar trebui codurile de conduita sa nu fie tinute numai pe site-ul spitalului ci ar trebui sa oblige personalul sa isi insuseasca acel cod si sa isi formeze un comportament civilizat ca acel spital nu este mosia nimanui, este al comunitatii. Daca ai probleme la o sectie din spital si te duci acolo dai peste un personal atat de acru si sinistru cu un comportament atat de urat si respingator de parca ti-ar face un favor sau parca le-ai cerut cine stie ce. Oameni buni trebuie sa intelegeti ca voi. adica personalul din sistemul sanitar sunteti platiti din bugetul statului adica din contributiile noastre. Sau probabil acest comportament este generat de lipsa spagii cumva? Daca tot aveti pretentii la salarii mari sau majorari salariale, oameni din sistemul sanitar, ar trebui sa va aliniati la un standard de comportament si de munca normal si civilizat. E posibil sa fie adevarat ce spunea un cunoscut: da spaga si ai sa vezi cat de bine vei fi tratat. As dori sa nu fie adevarat.
#2
cetatean18.11.2016, 18:56:17
Cand comportamentul personalului lasa de dorit,in secunda doi ,trebuie aplicate sanctiuni drastice!iar apartinatorii bolnavilor sa le aminteasca acestor personaje sinistre ca totusi pacientii sunt asigurati si datorita lor au ele servici! ca,daca ar fi toata lumea sanatoasa si-ar fuma tigara acasa,nu pe bancuta din fata spitalului!
#3
Andrei20.11.2016, 20:31:54
Din pacate, comportamentul descris de parintele medicinii este generalizat în sistemul sanitar din Romania. Vor salarii mari dar trateaza pacientii ca pe niste milogi. Pe cei care nu dau spaga sau care dau prea putin.
#4
gore tractoristul20.11.2016, 21:33:46
SA PLECE ACASA ,SA LASE LOCUL ALTORA ,CARE VOR SA FACA TREABA.....ADIO SPAGA.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



