15.12.2016,  21:46:51 | 0 comentarii | 1178 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Se cunosc natura şi cuantumul burselor şcolare


de Gheorghe OLTEANU
În urmă cu câteva zile, un bărbat m-a întrebat dacă ştiu cumva când li se dau elevilor bursele. Neputându-i da un răspuns, i-am sugerat că asta s-ar putea întâmpla după rectificarea bugetului local vulcănean la şedinţa extraordinară din 9 decembrie.
 
Ceea ce pot să
spun exact este referitor la felul şi numărul  burselor alocate instituţiilor de învăţământ vulcănene. Problema a fost luată în discuţie la şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii noiembrie şi, aprobată în unanimitate, a devenit hotărâre de consiliu local. Dar să nu mă mai întind şi să vă prezint ceea ce aveam de gând. Încep cu Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu”. Denumire zămislită de mintea unora care l-au lăsat fără „l” şi pe viteazul de la clubul sportiv municipal. La învăţământul primar şi gimnazial au fost stabilite patru burse de merit, patru de studiu şi 65 de burse de ajutor social. Învăţământul liceal beneficiază de 40 de burse de merit, 27 de studiu şi de 19 burse de ajutor social. La Şcoala Gimnazială nr.5, care „ţine” de colegiu, numărul burselor de merit este de 58, al celor de studio de 18, iar al burselor de ajutor social de 32.
 
Trecem bulevardul,
o luăm pe strada Traian şi ajungem la Şcoala Gimnazială nr.6. La aceasta vor fi, în acest an de învăţământ, 19 burse de merit, 27 de burse de studiu şi 246 de burse de ajutor social. Explicaţia numărului mare al acestui din urmă fel de bursă este acela că, la şcoala 6, sunt înscrişi foarte mulţi copii din sărăcăciosul cartier Micro 3 „Dallas”. Acum, conform ordinii trecute în hotărâre,  cobor şi ajung din nou pe strada Nicolae Titulescu. Nu mă mai opresc la colegiu, ci mă îndrept către Şcoala Gimnazială nr.4. Şi aici se ştie deja câte şi ce fel de burse au fost stabilite pentru elevi. Este vorba despre 40 de burse de merit, 44 de studiu şi 80 de burse de ajutor social. Nu trebuie să vă surprindă numărul de optzeci. La şcoala asta vin şi copiii din Colonia de Jos a Vulcanului. Cartier în care sărăcia nu-i cu nimic mai prejos decât aceea existentă în „Dallas”. Ultimul articol din hotărârea de consiliu local face referire la cuantumul burselor. Bursa de merit este de 100 de lei/ elev/ lună, bursa de studiu este de 80 de lei, iar bursa de ajutor social de 60 de lei. Tot lunară.
 
Bursele de merit
şi de studiu, găsim în expunerea de motive a documentului aprobat în consiliul local vulcănean, “se acordă elevilor de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. Pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional, bursele se acordă începând cu semestrul al II-lea, iar pentru elevii aflaţi la celelalte clase ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional se acordă începând cu semestrul I al anului şcolar”. 
 
Lămuriri avem
şi în privinţa burselor de ajutor social. Acestea „se acordă elevilor la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legal. Acestea se acordă la începutul anului şcolar şi sunt revizuite semestrial în funcţie de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei”. De amintit neapărat că bursele de ajutor social se dau în funcţie de prezenţa la cursuri. La un anumit număr de absenţe nemotivate elevul poate să rămână fără ea. Per total, în Vulcan 442 de elevi vor primi burse de ajutor social,  strădania la învăţătură a 161 de elevi  va fi răsplătită cu burse de merit, iar 120 de elevi vor fi beneficiarii burselor de studiu.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter