|
.
29.10.2011, 16:54:53 | 0 comentarii | 989 vizualizari
Inaugurare în doi
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Nici nu ştiu cum să calific un asemenea gest, aşa că mai bine redau cuvintele unui domn consilier local PSD care a auzit despre asta de la un coleg de-al său: E ceva care-l caracterizează întru totul pe primar. O fudulie fără de margini.
O fi fost sfătuit de lucrătoarea care-i trebăluieşte la machiajul imaginii sale sau a făcut-o din proprie iniţiativă, chestia e că Gheorghe Ile nu a mai avut răbdare încă o săptămână. Astfel că, sâmbătă, 29 ianuarie 2011, a purces, împreună cu viceprimăriţa Angela Stoica, la o avanpremieră a inaugurării telegondolei din Vulcan. Sau, cum apare denumită - pe facebook-ul Primăriei municipiului Vulcan - suita de fotografii făcute cu această ocazie “Primul drum cu telegondola de la Vulcan”.
Asta după ce, în şedinţa de consiliu, anunţase că evenimentul va avea loc în data de 4 februarie, în prezenţa doamnei ministru Elena Udrea. Faptul că, în poze, nu se vede nici umbra vreunui consilier PD-L de curte al celor doi, ci doar un grup vesel de copii şi doi-trei vârstnici care-şi cară cu ei schiurile, poate fi simplu explicat. Primarul Gheorghe Ile nu a mai vrut ca, ulterior, să-şi aprindă paie-n cap cum că i-ar fi dus pe acest prim drum cu telegondola doar pe consilierii locali apropiaţi lui. Nu a chemat pe nimeni, iar în poze nu apare nici măcar, aşa cum m-aş fi aşteptat, directorul Nicolae Fara. În acest fel, efectul pe care şi l-au dorit cei doi - primarul Gheorghe Ile şi viceprimăriţa Angela Stoica - a fost exact cel pe care şi l-au dorit: în centrul atenţiei să fie numai şi numai ei doi.
Ceea ce, hai să anticipăm puţin, nu se va întâmpla în 4 februarie. Când toţi şi toate vor gravita în jurul ministrului Elena Udrea. Păi, atunci ar mai fi ştiut careva din alt colţ al ţării sau al globului care, privind poza de grup – ce sigur că se va face şi va apărea pe facebook - care-i primarul Gheorghe Ile, ctitorul telegondolei portocalii, şi care-i vicesa lui? Normal că nu. Ei bine, de aceea s-a făcut “inaugurarea în doi” de sâmbătă. Interesant ar fi de aflat cum i-ar cădea doamnei ministru Elena Udrea să audă că va tăia panglica unei instalaţii de transport pe cablu care şi-a pierdut virginitatea. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



