POSTUL PAȘTELUI

 

„Doamne, ce mă fac?”, am întrebat şi eu, ca omul gurmand, nesătul şi cu frigiderul “full”.

Am auzit o voce de sus: „Fă-te că nu eşti flămând!”. “Uşor de spus, Doamne, dar greu de urmat, greu de abţinut, greu de făcut, greu de... tot! N-o să pot!”. Problema nu e postul, cât pohta ce-am pohtit. Or aşa, numai verdeţuri (mă ia cu greţuri!), fără cărniţă (chiar nu-i cu putinţă!), fără lactate (nu se poate!) şi nu tu ouă (ce vă pasă vouă?). Numai varză, fasole, alte fructe şi legume... Astea-s glume, pentru un burtos, pântecos, care mâncă vârtos. Şi care nu-i doar piele şi os! Deci, începe postul. Am trei variante: 

1. Intru în greva foamei; 

2. Îmi fac operaţie de micşorare a stomacului; 

3. Îmi schimb religia.

Cum niciuna nu-i prea “ortodoxă”, mai bine mă supun regulilor Postului Paştelui. Paştele omenesc, pentru că toţi îmi spun că, dacă nu ţin post (regim), o să slăbesc la... Paştele cailor!

 

P.S. Mi-e că, după două-trei săptămâni de restricţii, abţineri, renunţări şi o cumplită foame, voi întreba, din nou: „Doamne, ce mă fac?”. Şi-o să aud o voce, de sus: “Fă-te-ncoa’!”.

 

SUNTEM ÎN POST!...

 

Aşa-i românul! Cum începe un post, cum e rost de păcate. Multe şi nenumărate! Evident, toate... doar de gust. Un pic, un piculeţ! Niţeluş! O bucăţică mică, mică, mititică!

N-avem voie carne, ouă, brânză, lapte etc., peşte doar când e dezlegare, tot ce-i de frupt, de la gură trebe... rupt! Acum, oameni buni, că-s interdicţii la anume produse alimentare, mai treacă-meargă, dar n-ai voie (tot cu gura) să spurci, să-njuri, să drăcuieşti şi alte insulte, la fel de... omeneşti.

Şi nici să păcătuieşti, dacă nu mă-nşel, nici la cele lumeşti, adică trupeşti. Haida de! Aia nu, aia nu, de parcă ţine cineva contabilitatea fiecăruia la ce-a mâncat, vorbit, iubit!

Cum unele păcate nu le mai pot face, o să mă opresc la mâncare (nu şi de la mâncare!). Omul are pofte, dorinţe, cerinţe şi e grea abţinerea. Iar eu n-am voinţă! Dacă văd un pui rumenit la rotisor, creierul se blochează, gura salivează şi toată voinţa mea îngenunchează. Iar stomacul „nechează” (spre a o ţine în rime). Dar, recunoaşteţi şi dvs., cât o fi de post, românului nost’, când i se face gura apă, tot mai scapă! Şi, culmea!, pe toate cele de-ale gurii (în afară de naiuri, fluiere, muzicuţe, că şi astea-s... de-ale gurii), le pune la diminutiv: o fripturică, o brânzică, o sălăţică; o şunculiţă, un pic de ciorbiţă, o ţuiculiţă; un sălămior, un gât de vinişor, un dop de lichior, o berică. Iar la început, nu-i aşa, una mică. Şi, după toate astea, se miră şi se minunează, total surprins, că „Iote! Am făcut un pic de... burtică (!)”.

Asta e! Dar nu-i nimic, vin ele sărbătorile pascale! Şi-atunci, dă-i cu oale de sarmale, miel şi drob (până se face stomacul zob!), platouri cu rulouri, ouă (numai la dejun, vreo nouă!), piftii, de să te ţii şi băutură, că nici cu pickamerul nu-ţi ia nevestica sticla de la gură! Şi-atunci, punem pe noi şi peste cât am slăbit. Degeaba am postit. Mai mult ne-am prostit... Păcatele mele!

 

ALCOOLUL ȘI URMĂRILE LUI

 

După două-trei pahare cu mirobolanta licoare, dacă ai picioare reci si umede, înseamnă că încă n-a ajuns alcoolul la ele. Insistă, persistă şi rezistă! Nu se există ca picioarele să nu se-ncălzească şi-apoi să se împleticească! Încearcă să ţii paharul cu gura în sus! Şi-a lui, şi-a ta.

Dacă picioare sunt calde si umede şi-aici sunt variante: ori a ajuns tăria şi s-a ridicat caloria ori ai făcut pe tine. Du-te şi te usucă la toaleta cea mai apropiată!

În caz că tejgheaua e din email alb, încă nu ai ieşit de la toaletă. Încercă să chemi ajutor, adică să-ţi mai aducă cineva un pahar...

Posibil ca peretele din faţa ta să fie plin de lumini. Probabil ai căzut pe spate. Poziţionează-ţi corpul la 90 de grade de sol. Ştiu, e nasol. E greu, precum capul tău.

Dacă gura îţi este plină de chiştoace, însemnă că ai căzut cu nasul în scrumieră. Scoate-l afară şi scoate-ţi chiştoacele din el, apoi clăteşte-ţi gura cu o duşcă. De alcool, bineînţeles! 

Vederea ţi-e tulbure. Poate fi din cauză că te uiţi printr-un pahar gol sau ţi-a intrat părul în ochi. Mai cere un rând! Bând, privirea va fi mai pătrunzătoare, până la dublare...

S-ar putea să ţi se pară că se deplasează solul sub picioare! Ori n-ai echilibru ori doi bodyguarzi te scot afară din local. Întreabă-i dacă te duc la un alt restaurant.

Cumva de vezi reflexii multiple ale feţei, care te priveşte din apă, e clar te afli la toaleta din WC, în genunchi, încercând să vomiţi. Nu-ţi băga degetul pe gât, în speranţa de-a opri risipirea alcoolului îngurgitat. Şi nu mai tot repeta că e...”Păcat!”.

De ai simptomul că ringul se cam deplasează şi oamenii din jur sunt îmbrăcaţi în alb, iar muzica e monotonă, eşti într-o ambulanţă. Crezi că e de comă, dar e posibilă o comă... alcoolică.

De ai impresia că-ţi vezi tatăl, cu un aer cam ciudat, iar fraţii te privesc perplex, înseamnă că ai greşit casa. Întreabă-i dacă ştiu unde e casa ta. O cafea ar fi binevenită, dar... cine să ţi-o dea? 

Final, jură că nu mai pui gura pe băutură, veci! E o etapă de care uşor treci...