29.03.2018,  18:01:46 | 2 comentarii | 1447 vizualizari
Vulcan./ Nici vorbă de canalizare pe strada Morii!


de Gheorghe OLTEANU

În sala de şedinţe a Primăriei şi Consiliului Local Vulcan s-a aflat, ieri dimineaţă, şi ing. Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului SA. Dumnealui nu a venit singur, ci însoţit de către trei subalterni. De rang, dacă e să-i luăm pe linie ierarhică. Mai marele peste apa potabilă şi cea de canalizare care curge şi se scurge în Valea Jiului a zăbovit aproape un ceas în mijlocul consilierilor locali vulcăneni. 

Vizita dumnealui 
este parte a unui tur pe care-l face la toate consiliile locale din Vale, cu scopul de a prezenta informarea cu privire la activitatea din 2017 a societăţii pe acţiuni în fruntea căreia se află. Popasul la Vulcan, la prietenul Ile, este unul special, a recunoscut fostul rugbist, fiindcă cel lângă care s-a aşezat este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii. Nu mi-am propus să trec în revistă succesele care s-au revărsat, anul trecut, peste Apa Serv. Sunt multe şi, în mod sigur, de enumerarea lor se vor ocupa, contra-cost, publicaţiile agreate de domnia sa. Pe mine m-a interesat o problemă pe care nu o dată i-am solicitat chiar dumnealui să mi-o lămurească.

În contractul de
finanţare nr.37/19.05.2017 se vorbeşte de mai multe componente, reabilitări de aducţiuni, reabilitări reţele ape, reabilitare captare apă, staţii de tratare, extindere apă şi reabilitare canalizare. Anume am lăsat-o la urmă pe cea care vizează canalizarea, fiindcă aici mi-era interesul. Nu atât al meu, cât al locuitorilor străzii Morii. Ani de-a rândul Ile i-a fermecat pe oamenii ăştia că nu se apucă de asfaltat până când nu sunt gata lucrările reţelei de apă potabilă şi a celei de canalizare. Acum trei ani, parcă, Costel Avram m-a privit de parcă aş fi venit din altă lume atunci când i-am spus despre ce le zice primarul oamenilor acelora. Atunci nici nu era vorba despre tras apa potabilă sau de făcut canalizare pe Valea Morii! Mai nou, într-o şedinţă de consiliu local recentă s-a spus despre strada Morii că e băgată în cărţi şi că se conturează un proiect, în vederea reparării ei. Numai că, tot aşa, să se facă mai întâi ceea ce ţine de apă şi de canalizare. 

În informarea
prezentată de Costel Avram, referitor la ce se va face în acest an pe strada Morii, nici vorbă despre lucrări de canalizare. Reţele de canalizare vor fi montate pe zece străzi în Vulcan, dar nu şi pe Morii. Aceasta apare în scripte doar în lista celor şaisprezece pe care se vor executa reţele de apă potabilă. Costel Avram a fost vizibil jenat când un consilier local l-a întrebat din ce cauză pe strada Morii nu se realizează reţeaua de canalizare şi când se va petrece asta. „Cred că în viitor! O să facem o solicitare anul ăsta, o să vedem”, a dat-o el în doi peri. La sfârşit de tot, am fugit după el afară din sală, ca să nu plec nedumerit. „Ei, acum ce era să fac? M-am scos şi eu!”, mi-a răspuns prietenul Costel. Aşadar, e cât se poate de clar. Dacă e să se mai stea şi după reţeaua de canalizare, gospodarii de pe Valea Morii mai au de aşteptat până vor vedea asfalt pe strada lor. 


Comentarii articol (2 )

#1 anti apaserv30.03.2018,  06:56:34
Conducerea de la APASER sunt hoți la drumul mare după ce se laudă cu marile realizări doar pe hărtie că pe teren investiții de mântuială acum vor să mărească și prețul la apă , sunt în cârdășie cu cei ce ar trebui să ancheteze hoția ?
#2 Elena30.03.2018,  14:32:40
Dar canalizarea din oras , cand o vor face FUNCTIONALA , tovarasii complici ,la scumpirea apei si la DECLANSAREA EPIDEMIEI DE HEPATITA A din vara anului 2015 ? Noi santem taxati , ca si cand ar functiona normal , desi se revarsa peste tot ,printre blocuri ,prin iarba , ne otraveste aerul respirat ....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter