22.08.2018,  18:29:22 | 0 comentarii | 1095 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Trecere de pietoni foarte necesară
de Gheorghe OLTEANU

Pe segmentul cuprins între Bulevardul Mihai Viteazul şi strada Nicolae Titulescu al străzii Preparaţiei din Vulcan există doar două treceri de pietoni marcate. Una spre Titulescu, iar a doua aproape de giratoriul din bulevard. 

Segmentul acesta de
stradă este foarte solicitat nu doar din punct de vedere al circulaţiei rutiere, ci şi din acela al traficului pietonal pe care îl înregistrează zilnic. Nici nu-i de mirare că e aşa. În zona asta a municipiului se află piaţa-agroalimentară, mai multe magazine şi un supermarket recent deschis, iar mai tot tipul locul este un adevărat furnicar uman. Unii vin dinspre primărie, iar alţii dintre blocuri sau pe de Aleea Crizantemelor. Sunt automobilişti care-şi lasă maşinile în parcarea dinspre farmacie, după care, ca şi ceilalţi amintiţi, trec strada, ca să ajungă la  tarabele din piaţă.

Mai toţi
traversează fără să se mai sinchisească să ajungă la cele două treceri de pietoni despre care am vorbit la început. Ceea ce înseamnă că, raportat la legislaţia rutieră, ei comit o contravenţie. Nu o dată poliţişti de la Rutieră s-au plasat în zona asta şi i-au atenţionat pe cetăţeni că traversează strada într-un loc nepermis. Am fost şi eu de faţă la o acţiune de acest fel şi vă asigur că nu a fost dată nicio amendă. Numai avertismente, cele mai multe fiind verbale. V-am spus toate astea, ca să ajung la o idee la care departe de mine să zic că eu m-am gândit primul. Aceea a amenajării unei noi treceri de pietoni la jumătatea distanţei dintre cele două de la capete. În dreptul farmaciei, bunăoară, ar fi super. În felul acesta cei care vor să ajungă la piaţă sau din piaţă înapoi la blocuri şi pe aleea dintre blocurile termice nu ar mai fi nici contravenienţi şi nici nu şi-ar mai pune viaţa în pericol. Fiindcă, la fel ca şi alţii, am constatat că mai sunt şoferi care o calcă destul de tare chiar şi în zona asta aglomerată.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter