14.11.2018,  18:55:05 | 1 comentariu | 1333 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Lucrare executată la meserie


de Gheorghe OLTEANU

Dacă ieri am vorbit despre lucrarea unei străzi din Vulcan care parcă ar fi fost gândită cu partea anatomică cuprinsă între buci, astăzi am să scriu cum merge treaba la una gândită, totuși, cu capul și materializată de către constructori de meserie. Este vorba de Aleea Muncii.

Firește că am
mai scris despre ce se face aici. Și o voi mai face, negreșit, fiindcă echipele de muncitori de la SC Zona D SRL Petroșani mai au de trebăluit. Ca un făcut, înainte ca să ajung pe aleea asta, înaintea mea defilaseră pe acolo primarul Gheorghe Ile și al lui vice Cristian Merișanu. Asta-i tactica amândurora. Își aleg cu grijă locurile prin care ei se arată la față vulcănenilor. Merg numai și numai în acelea în care se lucrează la ceva sau, cum a fost cazul Crividiei, în care urmează să se deschidă un șantier. E posibil să-i fi aburit bine și pe cei de pe strada mai înainte numită, deși încă nu este clar când, și la aceasta, vor începe reparațiile capitale. V-ați gândit, cumva, că s-au abătut și pe Valea Morii? Hai, să fim serioși! Poate că o vor face într-o noapte, cine știe? 

Până una-alta,
pe Aleea Muncii au fost terminate cele două ziduri de sprijin de la blocurile G4 și C7. De 48 și, respectiv, 32 de metri. După ce a fost montat și drenul din fața lor, asta însemnând tub riflat, pânză geotextilă, sort de 7-16, balast, dop de argilă, locul a fost astupat cu pământ. Ieri dimineață, echipa de aici monta cofrajul necesar turnării coronamentului zidului. În primăvară, odată ce vremea va permite, se va executa noua structură, balast piatră spartă și două straturi de asfalt. La al treilea zid de sprijin, cel de lângă blocul C6, e gata fundația, iar constructorii executau cofrajele necesare turnării betonului pentru zidul propriu-zis. 

Acum câteva zile,
o doamnă care nu numai că speră și se vede, deja, ajunsă europarlamentar m-a întrebat că de ce nu s-a mai bordurat în fața blocului G4. I-am răspuns că, dacă n-ar citi în zig-zag ZVJ, ar fi văzut că am scris despre asta. Cum că lucrarea va fi continuată lunea trecută, de acum o săptămână, cum ar veni. Ceea ce s-a și întâmplat. Mai este puțin de completat cu borduri la aleea care dă în blocul G3, numai că, în momentul de față, greul bordurării se execută pe strada în pantă care coboară de la Clubul „Șansa” la B-urile din preajma stației Petrom.


Comentarii articol (1 )

#1 Nistor Hațegan 15.11.2018,  08:06:30
DACĂ TOT AVEȚI RELAȚII AȘA BUNE CU PRIMĂRIA VULCAN,POATE AFLAȚI CÂND VA FI REABILITATĂ ALEEA CARE PLEACĂ DE LA GIRATORIUL DE LA CHIOȘCURI,ÎNTRE A1ȘI A2 ȘI MAI SUS ÎNTRE G10 ȘI G12 ȘI APOI MAI SUS ÎNTRE BL.9 ȘI BL.11 SPRE ȘC.6.MULȚUMIM.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter