08.05.2019,  18:36:48 | 3 comentarii | 2037 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Sătui până peste cap de promisiuni


de Gheorghe OLTEANU

Pozele alăturate mi-au fost trimise, ieri dimineață, de către Nicușor Ancuța din Crividia. Tânărul practică taximetria și numai el știe câți bani a băgat în reparațiile făcute la autoturismul cu care-și câștigă pâinea de zi cu zi. „M-am săturat, domnu’ Ghiță, mi-a zis el, nu mai pot, sunt sătul până peste cap de promisiuni”.

Tânărul a făcut pozele
în timp ce, în jurul orei 11:00, doi muncitori descărcau și împrăștiau, dintr-un camion, piatră roșie pe porțiunea de drum aflată în zona porții doi a minei Vulcan. Pe porțiunea aceea pe care betonul e praf și pulbere și pe care nici vechiul asfalt nu se simte mai bine. Acum câteva luni, Nicușor și mai mulți vecini de-ai lui au venit la o ședință de consiliu local, ca să-și spună oful. Li s-a promis că, până la începerea lucrărilor complexe de refacere a tronsonului de drum județean cuprins între intrarea la Vulcan și locul până la care asfaltarea a fost făcută de consiliul județean, gropile vor fi plombate cu bitum cald. Ceea ce, evident nu s-a făcut, bitumul cald fiind, după cum se vede, înlocuit cu piatră roșie. „Cât mai trebuie să pătimim, a răbufnit tânărul după ce și-a vărsat amarul în telefon, până o să intrăm în rândul lumii și noi, ăștia din Crividia?”.


Comentarii articol (3 )

#1 Dan08.05.2019,  21:03:56
Ce este de facut ? Votul nostru va fi hotarator la viitoarele alegeri !
#2 dan209.05.2019,  07:49:00
Nu cred ca votul de la europarlamentare va fi cel hotarator. Poate celalalt vot. Mie imi plac intrebarile de la Referendum. Inca nu m-am dumirit cu ele.
#3 prian09.05.2019,  10:42:53
Voi ati votat ILE Asa va trebuie,suferiti in tacere.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter