|
.
29.09.2011, 01:25:33 | 0 comentarii | 1165 vizualizari
Nu cumva e abuz în serviciu?
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Chiar şi privind fotografia făcută mai de aproape, pare mai greu de ghicit ce anume se ascunde sub nailonul de culoare închisă. Dar, dacă priviţi cu atenţie la colţul din dreapta sus, începeţi să vă daţi seama cam ce e acolo.
Obiectele acoperite, care
se doresc să fie ascunse de ochii curioşilor, se află în grădina casei părinteşti din Paroşeni a domnului ing. Marius Danci, directorul SC Pregoterm SA Vulcan. Casă la care, vorbesc în colţul gurii câţiva localnici, muncitori de la societatea amintită au muncit la greu în ultima vreme.
Tot de la unul
dintre aceştia am aflat şi despre cele două europubele, nou-nouţe, una albastră şi cealaltă de culoare galbenă, aflate în grădina casei, care mult timp au stat descoperite. Interesant, nu-i aşa? Ce caută două pubele de o asemenea capacitate într-o gospodărie, ştiut fiindcă locul lor este în locurile special amenajate în care oamenii vin şi aruncă gunoiul menajer?
Răspunsul l-am aflat
tot prin zonă. Cică pubelele acestea sunt super la păstrarea selectivă a prunelor şi merelor care, prin tratamentele de rigoare, urmează să fie ajungă în stare lichidă. Cum-necum, aşteptăm cu interes explicaţia domnului director cu privire la prezenţa europubelelor în acest loc. Probabil că, acum, după ce s-a vorbit în ziar despre asta, semne de întrebare în acest sens vor răsări şi în consiliul local. Până una, alta, stăm şi ne întrebăm: nu cumva avem de-a face cu un abuz în serviciu, domnule director Marius Danci?
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



