Articole de acelasi autor

Nedumerirea unui pensionar

Uricani. A început schimbarea la față a centrului orașului

Pasul Vâlcan. Bucate felurite la un eveniment de nivel mondial

Vulcan. Registru aflat în atenția primarului

Uricani. Dănuț Buhăescu - un tătic fericit

Pasul Vâlcan. Hector - concurentul care nu apare pe lista de înscriere

Pasul Vâlcan. Atracție turistică insuficient valorificată

Vulcan. Scoase din uz și casate

Pasul Vâlcan. Ediția a treisprezecea a înregistrat un record de participare

Vulcan. Răspuns lămuritor

Ieri dimineață, un mesaj primit de la redacție mă informa că „nea Ghiță, arde la groapa de gunoi. Acum au urcat pompierii. Atâta ploaie și tot arde”. Nu am mai stat pe gânduri și am pornit într-acolo.

De pe drumul
care duce la cabana Căprișoara nu se vedea mai nimic. Doar două fuioare firave de fum. M-am mirat, fiindcă, de fiecare dată când lua foc groapa de gunoi, de aici se înălța un fum negru și înecăcios care nu numai că se vedea din oraș, dar chiar îi simțeai mirosul. Așa că m-am întors și am luat-o pe strada Căprioara, drumul pe care mergeau odinioară autospecialele de salubrizare ale Pregoterm-ului la de acum fosta rampă de gunoi a Vulcanului. 

Imaginea de care 
dai odată ajuns acolo este una dezolantă. Bălării și gunoaie. Unele arse, altele care pare să nu fie atât de vechi. E plin de gunoi, ceea ce înseamnă că va mai dura până când despre această fostă rampă de deșeuri menajere se va putea spune că a fost ecologizată. Nu mai sunt nici zecile de câini pripășiți care-și căutau de mâncare prin gunoaie și care, acum vreo doi ani, au făcut prăpăd în turma de oi și de berbeci a unui gospodar a cărui casă e la baza dealului. Doar câteva vaci își văd liniștite de păscut.

Mă opresc și privesc
cu atenție. Nu zăresc nici urmă de mașina de pompieri. Văd, în schimb, o linie de furtunuri tip „C” sub presiune. O urmez și, după ce îmi fac loc prin zeci și zeci de bălării, ajung în partea vestică a fostei gropi de gunoi. Dintr-o groapă, vale mai mică, cum să-i zic, ieșea, din două locuri, un fum ca de la grătar. La capătul liniei de furtunuri se afla un dispozitiv care împrăștia apa peste toată valea aceea. 

Operațiunea era supravegheată
de către un bărbat, un zdrahon în tricou alb. Îmi spune că locul s-a autoaprins din cauza gazelor, chestie care s-a mai întâmplat. Când dau să fac câteva poze, s-a îndreptat amenințător spre mine. „Stai, nene, că e spațiu public”, îi zici. „Nu-i voie!”, mi-a replicat el, fără să-mi spună motivul. „Îl sun pe șefu′”, a mai zis el și și-a scos telefonul. Nu știu cu cine a vorbit, dar secretomania asta ieftină mi-a dat de bănuit. Putea să zică, da, omule fă, mă, poze, că uite asta e, nu e nimic de ascuns. Dar, în situația de față, chiar că ți-ar putea încolți în minte cine știe ce idei. Greșesc?

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.