Odată cu edificarea de noi locuinţe, străzi, cartiere, făbricuţe, Primăria Petroşani se confruntă cu un nou tip de act administrativ: cererea de extindere/ reparare a apeductului/ conductei de apă/ canalizării. Aceste cereri ale cetăţenilor vorbesc de la sine de  dezvoltarea urbei şi de dinamica investiţională a exploatării apei. În cele ce urmează ne vom ocupa de câteva dintre aceste cereri, arondate unor nevoi diferite.

Cereri de canalizare din 1911

Am reţinut câteva dintre cererile antebelice pentru introducerea canalizării în comuna mare Petroşani:
1. „Subsemnatul, cu onoare vă rog a executa lucrările de canalizare în curtea casei mele din strada Kigjo, Nr. 8, conform devizului (…), în aşa fel ca cu această sumă de 725, 6 coroane din deviz, împreună cu suma cu care deja sunt debitat pentru lucrările de canalizare, să le pot amortiza în zece (10) ani, în rate anuale, ce se vor stabili împreună cu dobânzile ce vor conveni şi, concomitent, mă oblig la plata punctuală a ratelor şi declar în mod obligatoriu că această (sic!) obligaţie de plată îngreunează şi pe moştenitorii mei legali şi pe urmaşii mei de drept” (Petroşani, 1 august 1911, Mihally Schäffer).
Pentru valoarea lui istorică reproducem acest deviz, care este printre primele referitoare la introducerea canalizării în Petroşani: „1. Aşezarea tuburilor de beton de 20 cm diametru la adâncimea necesară, cu scoaterea pământului şi transportatul pământului rămas (24 m x 15 coroane = 360 coroane; 2. Două tuburi de 15 cm diametru, exact lucrările de mai înainte (12 ml x 13,20 coroane = 158,40 coroane); 3. (…); 4. Desfacerea şi refacerea pavajului în pat de nisip; 5. Spargerea peretelui şi zidirea tubului (o bucată x 20 coroane = 20 coroane); 6. Legarea în canalul principal, cu spargerea canalului principal (1 buc. x 25 coroane = 25 coroane)”.
2. „Onor/ Primăria comunală/ Subsemnatul, cu onoare rog a executa lucrările de canalizare în curtea casei mele din str. Kosuth Lajos, nr. 48, conform devizului (…), în aşa fel ca, cu această sumă de 560,80 coroane din deviz, împreună cu suma cu care deviz sunt debitat pentru lucrări de canalizare, să le pot amortiza în zece (10) ani, în rate anuale ce se vor stabili împreună cu dobânzile ce vor surveni şi concomitent mă oblig la plata punctuală a ratelor şi declar în mod obligatoriu că această obligaţie de plată împreună îngreunează şi pe moştenitorii mei legali şi pe urmaşii mei de drept” (Petroşani, 1 august, Vilmos Varadi).
De reţinut faptul că plata lucrărilor de canalizare se întinde pe un deceniu, petentul luându-şi angajamentul că şi moştenitorii şi urmaşii legali sunt obligaţi a onora aceste datorii edilitare. Serioasă gândire…  

Apă pentru... gheaţă

Gheaţa din Valea Jiului a reprezentat nu doar o sursă de venit pentru negustorii care exploatau această resursă naturală, devenită marfă căutată în lunile călduroase, ci şi o preocupare sanitară a administraţiei locale.
La 21 februarie 1921 Primăria Petroşani îl atenţionează pe medicul de circumscripţie despre situaţia gheţii din bălţile Livezeni, exploatată de negustorul Scheffer: „(...) Binevoiţi a lua la cunoştinţă că mai multe plângeri a venit primăriei, din motivul acela că Dl. Scheffer şi ortacii au transportat ghiaţa din bălţile ce sunt pe câmpul Livezenilor, în care bălţi din partea oficiilor barometrice s-au transportat murdăriile din latrine. Vă rog binevoiţi a constata că acele bălţi din care sau transportat ghiaţa sunt curate adecă apa este limpede şi neinfectată prin murdării, ca ghiaţa adusă în gheţării să nu conţină microbi periculoşi pentru (...) în timp de vară”. 
O cerere adresată, la 25 ianuarie, primarului Petroşaniului de Adolf Muller confirmă faptul că gheaţa reprezenta o marfă vandabilă şi în 1933, dar care necesita o autorizaţie din partea primăriei, care, după cum aţi citit mai înainte, gestiona alimentarea cu apă a oraşului: „Domnule Primar/ Subsemnatul Muller Adolf domiciliat în comuna Petrila-Lonea cu tot respectul Vă rog să binevoiţi a-mi da cuvenita autorizaţie, ca să pot folosi apa din conducta comunei Petroşani pentru fabricarea de gheaţă, care gheaţă se va folosi în marea majoritate de comună neavând comuna gheţari (sic!)!”.
La 27 ianuarie, Comisia interimară a comunei urbane Petroşani pune în discuţie cererea lui Adolf Muller. După citirea cererii, secretarul primăriei comunică faptul că „mecanicul conductei de apă nu a obiecţionat nimica contra aprobării cererii din motivul că este apă suficientă şi nu se va folosi o cantitate mai mare de apă”. Prin urmare, membrii  comisiei interimare hotărăsc: „în unanimitate eliberarea autorizaţiei pentru folosinţa apei la fabricarea de gheaţă, pe lângă plata sumei ce se va stabili de secţia financiară”. La 31 martie 1933, se stabileşte că fabricantul de gheaţă Muller va consuma 100 de metri cubi de apă şi va plăti 800 lei. Deci, în 1933 metrul cub de apă costa doar 8 lei! De reţinut...

Introducerea apeductului la abatorul din Petrila

La 28 mai 1921, Pascha, secretarul Notariatului Cercual Petrila, propune Primăriei Petroşani, proprietara apeductului, realizarea unui obiectiv important pentru sănătatea comunităţii petrilene, extinderea reţelei de apă până la abator: „Rog să binevoiţi a aduna reprezentanţa comunei pentru a decide asupra conducerii apeductului la abatorul Petrila. Conducerea dorim a o face din cele mai apropiat punct condus deja în apropierea abatorului. Binevoiţi a decide în mod excepţional, după ce lucrători avem angajaţi pentru acest lucru, şi totodată după şedinţă a ne comunica decizia. Din punct de vedere sanitar pentru acest lucru am fost în mai multe rânduri provocaţi atât de medicul de plasă, cât şi de cel veterinar, orice amânare ar aduce, în căldurile de vară, eventuale boli endemice, după ce nu avem scurgere la abator”. Insalubru abator…

Fântâna de pe str. „Prinţul Nicolae” - too expensive…

„Către Comitet Comunal! Subsemnaţii, locuitori din strada Principele Nicolae, aducem la cunoştinţa D-voastră, că pe strada Măleia sunt 3 fântâni, în timp ce pe strada noastră nu este nici una. Oricum, toţi locuitorii acestei comune suntem supuşi la aceleaşi dări pentru apă, credem Onorat Comitet că avem dreptate la aceeaşi atitudine din partea D-voastră, deci cu onoare vă rugăm să binevoiţi a ne asculta rugămintea şi a dispune să ni se facă şi nouă o fântână cel puţin, având absolută nevoie de apă”. 
Printre semnatari regăsim nume de rezonanţă ale comunităţii petroşenene, Eugenia Bociat, sau Dimitrie Socol. De altfel, ultimul primeşte, la 19 octombrie 1921, şi trista veste a neaprobării cererii: „Binevoiţi a lua la cunoştinţă că reprezentanţa comunală în şedinţa ţinută la 13 octombrie a.c. nu a aprobat instalarea unei fântâni de apeduct în strada Prinţul Nicolae, pe baza motivului că fântânile de apeduct costă o sumă enormă, şi comuna Petroşani în acest an are foarte multe speze cu alte edificii urgente”. O fi costând enorm, nu zicem nu, dar atunci pe strada Maleia cum de s-a făcut o asemenea „risipă”, de sunt 3 fântâni? s-or fi întrebând pe bună dreptate petenţii de pe str. Prinţul Nicolae.        

Cereri de renunţare

„Domnule Primar/ Subsemnatul, cu cele mai profund respect, vin a Vă ruga să binevoiţi a-mi şterge din darea conductei de apă cu care sunt impus. Motivul pentru care cer ştergerea este că eu nu mă folosesc de apa conductei, fiindcă am fântână în curtea mea, zidită de mine” (Vasile Popau, Petrila, la 6 August 1921)

Dreptul de a încopcia apeductul în Calvaria

Puţini dintre petroşeneni cunosc că zona de agrement a Brădetului s-a numit în perioada interbelică Calvaria. Însă, şi atunci, ca şi în zilele noastră, în zonă locuiau oameni. Care, la 31 martie 1922, trimit următoarea cerere autorităţilor locale: „Subsemnaţii, rugăm onor. Primăria să binevoiască a ne elibera dreptul de a încopcia apeductul nostru, ce avem în vedere a-l face, cu apeductul comunal. Deoarece şezând noi în Calvaria şi fiind fântânile comunale foarte departe, ne-am tovărăşit toţi 3 vecini ca prin o singură legătură să ne instalăm apeductul prin clădiri, respectând toate punctele din statutele apeductului”. 

Apeductul - aproape nelipsit de pe ordinea de zi

Întrucât Primăria Petroşani era proprietara apeductului, era de competenţa reprezentanţei comunale (echivalentul consiliului local din zilele noastre - n.a.) discutarea oricăror chestiuni legată de apeduct. De aceea, pe ordinea de zi a şedinţelor reprezentanţei apărea deseori apeductul. Aşa a fost şi în şedinţa din 28 martie 1922, când din 11 puncte ale ordinei de zi 3 aveau legătură cu apeductul şi canalizarea oraşului.

Marian Boboc (din volumul „Vremea apeductului. File din istoria producției și exploatării Apei în Valea Jiului”

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.