03.11.2011,  10:54:53 | 0 comentarii | 972 vizualizari
La Uricani, / Ploaie afară, ploaie de goluri pe teren


de Gheorghe OLTEANU

Poate că altfel am fi stat de vorbă acum în privinţa ocupantei locului al treilea în clasamentul divizionarelor “D”, dacă Vulcanul ar fi jucat acasă ultimul meci din campionat, iar Uricaniul ar fi evoluat în deplasare. Dar aşa a fost să fie: ca norocul să se dea de partea uricănenilor.

 

Meciul juniorilor 

se terminase de câteva minute cu scorul de 0-1, iar echipa mare ieşise la încălzire când au ajuns, la stadionul din Uricani, jucătorii de la Mureşul Brănişca. Unsprezece inşi, în două maşini personale, exact necesarul să intre pe teren. “Săraci şi ei, vai de capul lor, încearcă să mai îmbuneze situaţia observatorul federal Grigore Macavei. Cred că nici n-aveau de gând să se prezinte, dar i-o fi lămurit ăsta cu numărul 2, fiindcă mamă-sa lucrează la primăria de acolo!”.

Mai trec câteva minute, 

până să se completeze foile, după care oaspeţii ies şi ei pe teren, iar centralul Daniel Marinescu dă din fluier că meciul poa’ să-nceapă. Fluier cu care, de fapt, a început şi cascada de goluri ale uricănenilor. În minutul 3 cade golul cu numărul 1 al lui Căuneac. Asta a fost cu puţin două minute înainte unui ofsaid care nu i-a scăpat ochiului de cunoscător al domnului Grigore Macavei, tăticu’ arbitrilor din judeţul Hunedoara. “Mamă, mamă, cum le vezi matale, nea Grigore!” îşi arată admiraţia Mitică Panţu. Care nu ar fi fost deloc mulţumit cu un trei la zero prin neprezentarea ălora de la Mureşul Brănişca. Fiindcă, îmi zicea el, “nu, nea Ghiţă, noi vrem să jucăm fotbal, să câştigăm cinstit!”. Nu trece mult şi vine golul cu numărul doi al uricănenilor. Anghelina îi centrează super lui Chişcă, iar acesta o ţintuieşte în aţe. “Cinci bucăţi le dăm în prima repriză“, se umflă în el Panţu. A cam greşit însă, pentru că nu de cinci ori, ci de opt ori s-a proptit balonul în plasa porţii echipei oaspete. Goluri înscrise, o iau de la cel de-al doilea în sus, de Chişcă (3-0, pasă de la Căuneac), iarăşi Chişcă (4-0), din nou Chişcă (5-0), Ciocârlan (6-0), Voinea (7-0), din nou Ciocârlan (8-0) şi de antrenorul Vasile Scurtu, în repriza a doua, 9-1. Pentru că, în minutul 46, Vârlan de la Mureşul Brănişca reuşeşte, şi el, o penetrare a porţii uricănene apărate de Alin Farcaş. 

În minutul 52

al partidei, centralul Daniel Marinescu, ale cărui ajutoare au fost Ștefan Makaş şi Marius Bartosiu, sună retragerea de pe teren. S-a întâmplat asta când a început să plouă bine de tot şi când, rând pe rând, trei dintre cei opt jucători cu care Brănişca a intrat în repriza secundă, s-au cerut afară de pe teren acuzând întinderi musculare sau epuizare fizică. Aşa cum a fost cazul jucătorului dodoloţ cu numărul 6, căruia nea Grigore îi ştia greutatea: 130 de kilograme.

Oficialii uricăneni 

erau în culmea fericirii, mai ales că, în timpul partidei, s-a aflat că, spre finalul meciului de la Brad, gazdele îi conduc cu 3-2 pe vulcăneni. Pupături, urături şi haideţi repede, că se răceşte friptura! Asta e. În definitiv este, aşa cum a recunoscut şi conducerea clubului sportiv vulcănean, o victorie muncită şi meritată a fotbaliştilor uricăneni şi a antrenorilor şi conducătorilor secţiei de fotbal de aici. De care, din câte am auzit, este foarte mândră şi Primăria oraşului Uricani. Păi are şi de ce: e ceva să fii cea mai tare din judeţ după F.C. Hunedoara şi Aurul Brad.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter