09.06.2020,  17:14:31 | 0 comentarii | 1597 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Unde e ghipsul de altădată?


de Gheorghe OLTEANU

Pățania recentă a unui vulcănean, soldată, din fericire, cu urmări nu prea grave, arată că mai e cale lungă până când asistența medicală oferită de instituția spitalicească din municipiul Vulcan să redevină la complexitatea celei existente cu zeci de ani în urmă. 

Duminică după
amiază, în jurul orei șase,  Daniel Lehăceanu își ghidona bicicleta pe strada Jiu-Paroșeni, când, la un moment dat, vehiculului i s-a blocat roata din spate. Dani nu-și explică nici acum cum de s-a întâmplat asta bicicletei lui care-i sculă de sculă, cu 21 de viteze, iar nu știft de câteva milioane. În fine, treaba e că, la viteza pe care o avea, bărbatul a făcut rapid contact cu solul. Rașchetate, nasul și gingia au resimțit cel mai mult lovitura. Dar, a constatat el, și mâna stângă începuse să se i învinețească și să i se tumefieze. Și cutia craniană a avut parte de traumatisme, deși, pe cap, purta casca de protecție. Dacă n-o aveam ăla eram, glumește Dani.

Și-a sunat
soția, iar aceasta l-a transportat la Spitalul municipal Vulcan. Numai că aici, așa reiese și din postarea de pe Facebook, nefiind purtător de Covid-19, Daniel Lehăceanu nu a prezentat niciun interes pentru personalul medical de la serviciul de urgență. Nu avem raze, i s-a comunicat accidentatului, odată cu indicația de a fi dus de către cineva fie la spitalul din Lupeni, fie la cel din Petroșani. Unde sunt vremurile în care, dacă ajungeai la spitalul vulcănean cu o mână sau un picior rupt, ți se făcea pe loc o radiografie, după care erai rapid în primire de artiștii plastici, de obicei brancardieri, care lucrau în ghips? 

La Petroșani
a ajuns  tot cu mașina la volanul căreia se afla soția sa Flavia. Altă viață la spitalul de urgență, povestește Daniel Lehăceanu. Imediat după ce a coborât din mașină, a fost pus în cărucior și dus la primiri-urgențe. Aici i-a fost demachiată fața, vaccinat antitetanos, i s-au făcut raze, examinat craniul, după care brațul stâng i-a fost imobilizat în ghips. Totul ca la carte. Le-a mulțumit medicului și asistentelor care l-au tratat, după care, acasă, prin intermediul platformei de socializare, le-a povestit și prietenilor pățania din acea după amiază de duminică. Eu am vorbit cu el la telefon și, din vocea-i, am sesizat regretul pentru ceea ce e acum spitalul vulcănean la care, dacă și se rupe ceva, nici un ghips nu-ți mai poți pune.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter