14.06.2020,  21:38:04 | 0 comentarii | 751 vizualizari
Uricani / Corectitudine la repartizarea locuinţelor


de Gheorghe OLTEANU

Miercuri, 10 iunie, am stat de vorbă mai puțin ca de obicei cu Dănuț Buhăescu. Asta, fiindcă primarul de la Uricani a trebuit să facă un drum până la Petroșani și, apoi, să ajungă la Vulcan. Municipiu în care urma să aibă loc o nouă discuție a primarilor din Valea Jiului pe deja lălăita temă a ”Green Line”-ului. Transportul în comun cu autobuze electrice.

Așa că, atunci
când primarul și-a părăsit biroul, am făcut și eu același lucru. Dar, rapid, am intrat în încăperea de vizavi. Pe viceprimarul Corneliu Braia l-am găsit, echipat regulamentar din punct de vedere medical, cu mască facială, la biroul lui. Era ocupat, dar, din două-trei vorbe, mi-a spus la ce lucrează. În ziua aceea era convocată comisia de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat, al cărei președinte este chiar domnia sa, pentru a decide cui îi vor reveni două locuințe devenite disponibile în Uricani.

Una dintre acestea
se află în blocul social de pe strada Revoluției. Cealaltă locuință este la numărul 35 de pe Aleea Teilor și e, de fapt, o garsonieră. “Și în Uricani - mi-a spus vicele Corneliu Braia ridicându-și privirea de pe foile pe care le avea în față – există încă un număr destul de mare de solicitări de locuințe. Fie la blocul ANL, fie la cel social sau în locuințele aflate în fondul locativ de stat. În măsura în care este posibil, comisia se străduiește ca, ori de câte ori se ivește posibilitatea, să le repartizeze echitabil solicitanților. Firește, avem criterii bine stabilite pe care trebuie să le îndeplinească persoanele înscrise pe listele de așteptare, dar oamenii au înțeles că membrii comisiei, șapte la număr, au repartizat de fiecare dată locuințele, astfel încât nu au existat discuții ulterioare. Iar lucrul acesta nu face decât să ne bucure!”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter