30.08.2020, 19:20:10 | 0 comentarii | 925 vizualizari
Vulcan / Consilier local pentru o lună
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
În ședința ordinară de joi a Consiliului local al municipiului Vulcan au existat, la ordinea de zi, două proiecte de hotărâri cu legătură între ele. Asta, deși unul a fost primul pus în discuție, iar celui de-al doilea i-a venit rândul la urmă de tot.
Cel cu care
a început ședința s-a referit la „constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local în Consiliul Local al municipiului Vulcan a(l) (n.a.) doamnei Băncilă Dorina”. Deși, cum apare chiar din titlu, e vorba de o simplă constatare, consilierul local Spiridon Simion, la ultima lui apariție, în actualul mandat, ca președinte de ședință, a uitat de acest amănunt și, pătruns de importanța momentului, a supus la vot, deși nu era nevoie, proiectul de hotărâre. Ba, mai mult, înainte de asta, i-a întrebat pe cei din sală dacă vor să-și dea cu părerea pe marginea acestui subiect. O invitație total inutilă și neavenită, fiind vorba despre demisia voluntară a unui consilier local.
Proiectul de hotărâre
cu care s-a terminat ședința de joi a fost acela în care s-a validat mandatul de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Vulcan al (de data asta articolul posesiv a fost cel corect) doamnei Mogoș Petronela. Dumneaei, binecunoscută vulcănenilor ca educatoare cu o vechime de aproape patru decenii, a fost înscrisă pe locul 19 în lista candidaților Partidului Social Democrat la alegerile din iunie 2016. Ca atare, întrunindu-se prevederile art.100, alin.(33) din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, doamna Petronela Mogoș a fost propusă, ca supleant, să devină, chiar și pentru o lună - având în vedere că, în 27 septembrie, au loc alegerile locale - consilier local cu drepturi depline. Ceremonialul învestirii în funcție a fost săvârșit de către viceprimarul Pompiliu Barbu, despre care se vorbește de pe acum că viitorul mandat îl va prinde cu eșarfa tricoloră de primar așezată pe umăr.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
