03.11.2020,  19:08:32 | 0 comentarii | 401 vizualizari
Viața și poezia în cărbune
Booking.com
de Ziarul Vaii Jiului

Poezia mediului citadin a apărut către sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor. Baudelaire, apoi Rimbaud i-au deschis drumul. În liceu ni se vorbea despre Emile Verhaeren și ale sale celebre poezii din Orașele tentaculare (1895), sintagmă devenită apoi loc comun în referințele despre poezia urbanului. Am știut ulterior că nici Guillaume Apollinaire, cu lungul și sinuosul poem Zone, nu era mai prejos. Dadaiștii, futuriștii și suprarealiștii au mers mai departe, fiind irezistibil atrași de noua civilizație industrială, de viteză, de spontaneitate și de mașinism. Mai puțini au fost însă preocupați, în interiorul poeziei așa-zis citadine, de mediile proletare. La noi ar fi de pomenit Bacovia, sau Blaga, cu o frumoasă poemă – Lucrătorul –, sau Tudor Arghezi. Nu vorbim de minorii grupați cândva în jurul publicațiilor de stânga, gen Dumitru Teodor Neculuță. Nu ne aventurăm nici în labirintul poeziei contemporane, unde orașul este un topos polarizant al dramelor existențiale liricizate, al solitudinii și al înstrăinărilor pe cont propriu. L-aș aminti doar pe Constantin Abăluță, cu două cărți recente: Iov în ascensor/ Iov în funicular și Drumul furnicilor, ultima fiind o reeditare a unui volum apărut în urmă cu peste un deceniu.

Păstrând proporțiile, l-aș cita în context și pe petroșeneanul Marian Boboc, interesat constant de mediul muncitoresc, mai precis, de acela al minerilor și de viața acestora într-un, să zic, micro topos devenit celebru prin cărțile lui Ion D. Sîrbu: colonia minerească. Pentru Marian Boboc prea puține lucruri din viața minerilor în cărbune par să nu fie la îndemână. Cum altfel pentru un copil născut la Lonea, unde și azi mai duduie subteranele unei mine, trăit apoi la Petroșani și angajat de tânăr la altă mină, Livezeni, unde a lucrat tatăl lui și frații lui. Marian Boboc este și un pasionat scormonitor de arhive pentru a afla cât mai multe din presa vremilor trecute despre minele și orașele Văii Jiului. Din informațiile culese de prin documentele de arhivă, el a scris multe cărți valoroase, fiind un redutabil cunoscător în ale istoriei locale. Iată o listă impresionantă: Come back Valea Jiului! – 1001 știri despre o Vale înfloritoare și fascinantă (2006), Vulcanul din inima noastră – o incursiune prin antebelicul și interbelicul Vulcanului (2007), Ultimul șut – Cartea neagră a exploziilor din minele Văii Jiului de până la 1946 (2008), 6 august 1929. Ziua de sânge de la Lupeni (vol. I, II, III, IV, primele trei în colaborare cu Mihai Barbu, 2006, 2007, 2009), Mina Petrila – 150 de ani. Oameni, fapte, întâmplări (2009), Pribegii turistice în Valea Jiului– Turismul de la belle époque la l´époque rouge (2011). În colaborare cu profesorul și scriitorul Mihai Barbu, Marian Boboc a cercetat asiduu arhivele civile și ale C.N.S.A.S., dând apoi la iveală cele mai cuprinzătoare cărți despre faimoasa grevă a minerilor de la Lupeni, din 1-3 august 1977: Lupeni ´77 – Sfânta Varvara versus Tanti Varvara (2005) și Strict secret. Lupeni 1977. Filajul continuă! (2007).

Să mai adaug, dacă mai era necesar, că în primii ani de după 1990 Marian Boboc a fost redactor-șef al publicației Abataj și unul din principalii organizatori ai Festivalului de poezie Aici ne sunt visătorii.

Mai târziu, același Marian Boboc a fost (tot) redactor șef al altor publicații, dintre care merită a fi citate Noroc bun și Ortacul, ultima ajungând la o sută de numere.

În calitate de lider al Cenaclului Boema, a izbutit să realizeze antologia Valea scrierii (2006), iar ca redactor la ziarul Matinal din Petroșani este coautor al Dicționarului scriitorilor din Vale (1999).

Odată cu prima ediție a festivalului Aici ne sunt visătorii (1994) a debutat și Marian Boboc în volum: de-a iubirea se numea întâia lui carte de poeme. Au urmat prima putere în pat (1996) și timpuri grele femei ușoare (2002). O poezie nonconformistă, de un je-m´en-fischisme afișat, o poezie a jocului erotic boem în acea lume umilă, aproape sordidă, a orașului muncitoresc pierdut în (stră)funduri de lume. Insolitele și insolentele stări erotice colcăie, pulsează, freamătă mereu de conivență cu mediile în care trăiesc și tânjesc micii, obscurii aventurieri ai alcovului. Iubirea din care se înfruptă amorezii lui Marian Boboc este languroasă, lascivă, ciupită de morbiditatea unor medii crepusculare. Căci cum altfel ar fi lumea coloniei miniere la sfârșit de ev proletar, când cărbunele însuși, altădată un zeu al energiilor convenționale, este pe cale de epuizare? Și odată cu combustiile lui apune și lumea care a trudit să-l scoată la suprafață, care s-a hrănit, fizic și spiritual, din exploatarea lui, a murit, în parte, în exploziile lui. Dincolo de nonșalanță mocnește tristețea unei omeniri anacronice, fără înconjur declasată, căzută într-un fund de timp și de istorie, de unde nu se întrevede nici o ieșire sigură, ca dintr-o galerie cufundată definitiv în beznă. Spuneam că erotismul lui Marian Boboc a decurs din astfel de locuri triste și de umori tulburi, contaminate de o boală fără leac: „între conducte ruginite multe/ ți-am găsit trupul obosit/ am urlat cine stătea să asculte / sângele galben de câmp ostenit// era într-o descompunere dulce/ păienjeni îndrăgostiți se mușcau/ cuvintele refuzau să se culce/ doar trupurile noastre se căutau// era o toamnă atât de hepatică/ sângele nostru galben țâșnea/ din aceeași pânză freatică/ din care și ea se năștea// între conducte ruginite multe/ sângele meu rătăcit-a/ pentru voi femei-catapulte/ sângele meu se rupea se rupea.”

Versurile acestea fac parte din placheta prima putere în pat și pot fi oricând o emblemă a erotismului flegmatic și coleric al lui Marian Boboc. De altminteri, el a fost antologat la sfârșitul recentului volum femeia din marile colonii ale cărbunelui (Editura Autograf MJM, 2010). Câteva poeme, considerate reprezentative, au fost alese să figureze în încheierea respectivei cărți; ele fac parte din cele trei cărți anterioare. Prima jumătate cuprinde versuri inedite la temă: femeile din coloniile miniere. Interferența dintre uman, erotic și ambiental este acum mai pronunțată decât odinioară: „1. ai zile când stai pierdută/ lângă soba încinsă/ parcă ai fi ultima redută/ te somez: dă-te învinsă!/ 2. de mult pe ulița ta nu mai miroase a dezmăț/ poftește-mă așadar la ospăț/ undeva la marginea cetății/ să ciugulim firimiturile pâinii uscate a singurătății”. Poemul se intitulează Interioare de colonii. Deși pare că păstrează ceva din tonul nonșalant – nonșalanță ce vrea, parcă, să contracareze cumva mizeria dinafară – poezia lui Marian Boboc este acum mai nostalgică, o poezie a însingurării într-o biografie erotică ce se detensionează prin amintire – tensiunea erotică poate deveni un joc parșiv al amintirii, al prefăcătoriei, retrăirea, reîntoarcerea în raiul scund al carnalității juvenile fiind cu neputință: „s-ar putea ca plânsul să nu se mai audă/ acolo la tine-n depărtări/ doar ecoul sânilor/ știu geamătul coapselor”; sau: „numai tu/ mai poți face/ ceva/ cu inima/ cu trupul meu hăituit// tu mă biciuiești doar/ cu așteptarea nopții/ […] numai tu m-ai putea învăța/ ce este tristețea de după/ marele sfârșit// tu ștergi cu carnea praful/ de pe toate cifrurile tristeții// de unde de unde iubito/ atâta perversitate/ ori indecență”.

Am citat din două poeme cu titluri tari, ca niște avertismente ori ca niște sentințe: să te prefaci (doar) că-mi placi și ștergi cu carnea mea praful. Femeia din marile colonii ale cărbunelui este acum fantoma unei istorii și totodată umbra unei biografii intime. Volumul ultim apărut al lui Marian Boboc „plânge și suspină” în memoria „tinerei domnițe”, pierdută în trecutul unui univers cenușiu. Cu toate acestea dragostea, fie și în ruine, nu va lăsa să se șteargă nici chipul ei și nici dorul de ea.

Ioan Lascu („Ramuri”, nr. 3/ 2012


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter