29.07.2021,  20:28:17 | 0 comentarii | 342 vizualizari
CĂLĂTORIILE CONTINUĂ!
de Marian BOBOC

23 DE CĂLĂTORII

 

În primul volum „Din Valea Jiului în Europa/ Călătoriile de studii ale inginerilor interbelici” am reunit în capitole distincte următoarele călătorii: „1927. Minele Tatabánya. Obiectivele călătoriilor: metoda de abataj și sistemul mărcilor”; „1928. Minele din Pécs. Obiectivele călătoriei: metode de abataj cu aplicarea mașinilor de havat și organizarea lucrului în diferitele faze ale exploatării”; „1929. Minele de cărbuni de lângă Kattowice (Polonia). Obiectivul călătoriei: vizitarea instalațiunilor automate pentru transportarea lemnelor de mine în puțurilor verticale”; „1929. Minele Wittkowitzer Steikohlen-Gewerkschaft, Salamon-Schacht, Tiefbauschacht, Doubrava bei Orlova, Scfienschacht, Lazy bei Orlova Neubaauscht und Gesellschacht Wilczek Johann-Maraschacht și Berg und Hätte Gabriela (Cehoslovacia) și Dorog (Ungaria). Obiectivul călătoriei: sistemele de abataj”; „Martie 1929. Minele din Ostrau și Silezia de Sus. Obiectivul călătoriei: rambleiajul hidraulic”; „8-22 mai 1929. Călătoria de studii în Germania a inginerilor Hermann Klein și Hellmuth Schmidt. Obiectivele călătoriei: rambleul pneumatic de la mașinile Torkret și transportul cu schip și instalații anexe din Essen - scocuri oscilante”; „12 octombrie - 10 noiembrie 1929. Călătorie de studii în Cehoslovacia și Polonia. Obiectivele călătoriei: rambleuri hidraulice, scheme generale de transport exploatări cu scocuri”; „17 mai - 21 iunie 1930. Minele din Anglia. Obiectul călătoriei: stâlpi de susținere și sisteme de abataj”; „Mai-iunie 1930. Anglia și Franța. Obiectul călătoriei de studii: cărbuni fără fum - pag. 180”; „Vara 1930. Westfalia (Germania). Obiectivele călătoriei: pregătirea lemnului de mină și transportul lui, organizarea atelierului central pentru pregătirea lemnului, întreținerea uneltelor pneumatice, în special perforatoare și ciocane de abataj”; „1-16 iunie 1931. Germania și Franța. Obiectivele: vizitarea expoziției de construcții din Berlin și instalațiilor moderne de suprafață la mine din Westfalia și Sarre et Moselle”; „20 August 1931. Vizitarea unor instalațiuni moderne de suprafață în industria minieră din Westfalia”; „10 ianuarie 1935. Mina Vàrpalota. Obiectivul: metode de exploatare”; „11-12 ianuarie 1935. Mina Brennberg. Obiectul călătoriei: metode de exploatare”.

Călătoriile continuă în acest volum. Celor 14 călătorii le adaug alte 9:

- călătoria inginerului I. Lengyel din 1930 la minele din Polonia și Ungaria, în chestiunea exploatării stratelor groase cu înclinare mare;

- călătoria inginerului E. Colev în Austria și Germania, din noiembrie-decembrie 1930, în chestiunea adoptării procedeului Fohr-Kleinschmidt la uzina de brichete Vulcan;

- călătoria de studii în Franța și Germania, din septembrie-octombrie 1932; scopul: urmarea cursurilor la Ecole de Chauffe industrielle;

- călătoria inginerilor I.E. Bujoi și a lui Schileru la Paris, 4-16 septembrie 1933; scopul: aplicatibilitatea procedeului de autoaglomerare Honnay la cărbunii de Lupeni, metode cercetare a cărbunelui, tratative pentru AUTOCALOR și anemostat;

- călătoria de studii la Saint-Etienne (Franța), 27-30 octombrie 1935; scopul: aplicatibilitatea procedeului de autoaglomerare Honnay la cărbunii de Lupeni, metode de cercetare a cărbunilor; informații și tratative pentru aparatele Autocalor și Anemostat;

- Călătoria de studii a inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, în 20 decembrie 1934 - 5 februarie 1935, în Franța, Belgia și Germania. Obiectivul: „Autocalor”, cubiloul și fonta maleabilă, mașini unelte, matrițe, cromaj;

- Călătoria inginerului A. Buttu, în 1934-1935, în Franța, Belgia și Germania; chestiunile cercetate: instalația de autoaglomerare, spălătorii, flotații, cuptor, evacuarea și alimen­tarea presei Wilkebrock, laboratoare;

- Călătoria inginerului  în Austria și Paris, 1-20 ianuarie 1935, Scopul: Chestiuni: „Autocalor” și valorificarea cărbunelui;

- Călătoria inginerului Grigore Schileru în Franța, în 20 noiem­brie - 19 decembrie 1937; chestiunea aparatelor de ardere și gazeificare de cărbuni.

Deci, în ambele volume am reunit 23 de călătorii și, cu siguranță, vor exista resurse documentaristice și pentru un al treilea volum.

 

PRIMA CĂLĂTORIE DE DOCUMENTARE. 1869?

 

Vorbind despre minerit, e aproape imposibil de aflat și datat unele informații, cum ar fi cine a fost primul miner din Valea Jiului, când a avut loc primul accident de muncă, care a fost prima victimă a mineritului… De aceea și răspunsul la întrebarea cine a fost primul inginer minier din Valea Jiului care a efectuat o călătorie de studii în străinătate, trebuie luat în limitele unei toleranțe istorice. Probabil primul inginer trimis la studiu în străinătate din Valea Jiului a fost Jószef Veress. Acesta era funcționar superior la Oficiul provizoriu al minelor, înființat în Valea Jiului în noiembrie 1968. În iarna anului următor, 1869, inginerul Veress este trimis de Direcțiunea Minieră Maghiară Regală din Cluj într-o călătorie de studii la minele din Cehia și Westfalia.

CÂT COSTĂ O CĂLĂTORIE DE DOCUMENTARE?

 

Date fiind durata și locurile cercetate în timpul unei călătorii de studii, se naște o întrebarea legitimă: cât costau acestea? Rapoartele inginerilor călători nu fac referire la costurile călătoriei, prețul unei călătorii constituind, probabil, un secret de serviciu. Răspunsul îl aflăm nu din documente, ci dintr-o carte („Am lucrat cu Brâncuși” - Ed. „Universalia”, București, 2004), de la un obișnuit al călătoriilor în străinătate, inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan: „(…) Pe atunci călătoriile erau foarte scumpe. Știu din propria mea experiență că o deplasare de serviciu de 30 zile în străinătate costa minimum 60.000 lei (transportul, cazarea și întreținerea)”.

Ca să înțelegem mai bine cât însemnau cei 60.000 lei, amintim câteva salarii ale angajaților Soc. Lupeni, subdirector clasa I - 7.000 lei;  șef serviciu - 5.000 lei; prim miner - 1.600 lei; maestru minier șef - 2.750 lei; prim maestru mecanic șef - 3.000 lei; prim topograf - 3.200 lei; prim maestru minier - 3.200 lei”. Deci, o călătorie costă cam 16-17 salarii de prim maestru minier, vreo 12 salarii de șef de serviciu, aproape 40 de salarii de prim miner.

 

ATITUDINI, REACȚII, OPORTUNITĂȚI…

 

În călătoria de studii de la Saint-Etienne din 27-30 octombrie 1935, pe care o luăm spre exemplificare, inginerii Văii Jiului nu uită pentru ce sunt trimiși:  „Ceea ce a fost interesant pentru noi, formând chiar scopul vizitei noastre, a fost sistemul de asigurare al tavanului prin benzi”. Cercetând mai în amănunt sistemul, cad chiar într-un fel de admirație tehnică: „Ceea ce a fost atrăgător pentru mine, ca și pentru ceilalți colegi, era felul armării”.

Uneori inginerii par niște agenți de schimb valutar, având știință permanent de cursul valutar, de raportul franc/ leu: „În raport cu aceasta, au scăzut cu cca. 20% și cheltuielile pentru lemn de mină, deoarece lemnul în Franța este scump, 70/ 80 fra/ mᵌ, echivalent cu 500-600 lei/ mᵌ”. Ei calculează tot, chiar și… aerul: „De notat că metrul cub de aer aspirat costă 0,02 fra (cca. 16 bani)”.

 Nu mereu minele din Occident dau ora exactă în tehnică. Iată un exemplu referitor la încercările cu armare prealabilă prin așezarea grinzilor în vatră de la minele Roche la Moliere et Firminy: „Aceste încercări s-au făcut în Valea Jiului încă în 1926-1928”.

Inginerii sunt preocupați nu doar de metodele de exploatare, de echipamentele și mașinile miniere, ci și de siguranța locului de muncă: „La puțul Combes (de la Minele de Roche la Moliere et Firminy), pe care l-am descris, există un serviciu special al accidentelor. Un corp de funcționari superiori și inferiori tot din cadrul exploatării se ocupă în mod amănunțit de fiecare accident, se examinează din punct de vedere psihotehnic cauzele lui, se țin conferințe 1-2 ori pe lună în vederea reducerii accidentelor la minim posibil”.

Și condiția inginerilor (mai ales a celor stagiari), condițiile de locuit, asistența medicală, școlarizarea muncito­rilor francezi sunt cercetate cu atenție. Scopul final este acela al implementării modelului francez și la societatea minieră din Petroșani, bineînțeles ținând cont de specificul local.

 Unii ingineri, cum este și Ștefan Georgescu-Gorjan, sunt adevărați reporteri de teren, fiind dotați cu carnet de notițe, atenție!, pentru a „reproduce convorbirile, notele și observațiu­nile din carnetul zilnic”. De aceea unele observații, deși au răceala cifrelor și tehnicii, sunt scrise și sub imperiul fierbinte al relatării diurne.

Din discuție în discuție apar și oportunitățile de afaceri. Aflat în biroul unui patron francez, inginerul Gorjan primește pe loc o ofertă: „Tot dânsul m-a întrebat dacă Atelierele Petroșani nu pot confecționa o parte din piesele unui cuptor electric Béroult-Stein, pentru oțel, cu șarje de 3 tone”.

Ajuns la Parfumerie Monpelas, Gorjan este impresionat de timpul de funcționare neîntreruptă a motorului unui ventilator: „Aparatul funcționează de un an fără pană, timp de circa 10 ore zilnic”.

La Atelierele Stein la Le Bourget Gorjan este preocupat de implementarea cutiilor de viteză în fluxul tehnologic al Atelierelor Centrale Petroșani. Se comportă ca un spion versat, folosindu-și cu sânge rece întregul „armament” din dotare: „Pentru a ne echipa și noi, în vederea fabricării în Atelierele Petroșani, am schițat toate dispozitivele de prelucrare, iar pe cele mai interesante le-am și fotografiat”. Cercetând în Franța la Mines de la Saare chestiunea Distilație la temperatură joasă, inginerul român se recunoaște învins. Chiar dacă află multe amănunte referitoare la distilație, nu poate afla secretul tehnologic, care este ecranat corespunzător.

 

ȘCOLARIZAȚI LA PARIS

 

Inginerii Văii nu sunt trimiși în Europa să învețe din experiența altora doar la obiectivele industriale, ci și la școlarizare la școli de prestigiu. Unul dintre aceștia, rămas din păcate anonim, numele lui nefiind amintit în documente, urmează la Paris, în 1932, cursurile unei școli renumite în materie de încălziri industriale, „Ecole de Chauffe industrielle” (înființată de „Ecole de Chauffe rationnelle”). Chiar dacă cursurile au fost concentrate doar în două luni, acestea au fost cât se poate de serioase, inginerul plecat din Vale învățând la Paris nu doar teorie, ci și practică. La final susține și un examen, pe care îl promovează, intrând astfel în posesia unei diplome care-i atestă competențele în încălziri industriale.

Este un inginer care a cercetat cu atenție mai multe chestiuni industriale, cum ar fi sobele, și în alte țări, de exemplu Germania și Austria. Astfel, el poate compara în deplină cunoștință de cauză performanțele și datele tehnice ale sobelor, achiziționând chiar un model de sobă pe care, după probele tehnologice, dorește să o implementeze în Valea Jiului.

Un fragment din raportul său referitor la sobe este edificator asupra gândirii sale inginerești „comparate”: „În materie de sobe, în Franța, afară de sobele de gen Salamandre, Codin etc., o sobă Rose-Marie executată de Soc. Faunus este făcută pentru a arde combustibil cu procent mare de materii volatile. În general, însă, mai toate sobele în Franța sunt construite pentru a arde artificiale (semi-cocs). Sobele se întrebuințează  însă din ce în ce mai puțin, fiind înlocuite de calorifere și mai cu seamă de calorifere de apartament cu cuisiniere.

În Germania și Austria, în schimb, sobele sunt încă foarte mult întrebuințate, de acolo marea varietate de construcții, în care se disting două tipuri bine definite: ceea ce se numește sobă americană și sobă irlandeză. Primul tip este construit pentru a arde cărbuni antracitoși în ardere lentă, iar al doilea pentru cărbuni cu un procent mare în materii volatile, în care caz combustiunea se face în două perioade, prima de ardere a materiilor volatile, și a doua a cocsului rămas. În sensul acestor tipuri există o serie de construcții care se găsesc în reclamele și descripțiile pe care le-am adus.

În Germania și Austria se întrebuințează foarte mult focare din fier sau fontă, ce se zidesc în sobele de teracotă. Acestea sunt tot de două tipuri ca și sobele: sunt însă destul de scumpe, costând cca. 4.000 lei loco la detail, la care se adaugă reconstrucția completă a sobei.

În Austria se mai întrebuințează, din ce în ce mai puțin de altfel, sobe mici ce se pun în fața sobei de teracotă, servind de focar de cărbuni, soba jucând un simplu rol de acumulator. Am adus o astfel de sobă, cu care se vor face încercări în Valea Jiului. Dacă aceste experiențe reușesc, aceste sobe de o construcție extrem de simplă și ocupând un spațiu foarte mic, ar putea ușor fi vulgarizate, mai cu seamă în casele cu bugete restrânse”.

 

BĂTĂLIA PENTRU „AUTOCALOR”

 

O prioritate

În contextul în care, în anii crizei, bătălia dintre combustibili, dintre petrol și cărbune, pare câștigată de petrol, comenzile clientului celui mai important, Căile Ferate Române, către societățile miniere scad dramatic. În Valea Jiului are loc în anii 1929-1933 acțiunea „Raționalizarea și concentrarea”. Mai multe mine sunt închise, activitatea minieră concentrându-se în jurul minei și preparației Petrila și a minei și preparației Lupeni. Însă această acțiune de salvare a industriei miniere nu este de ajuns. Ea este dublată de alte inițiative tehnice, menite a găsi noi piețe și modalități de debușee pentru cărbunele extras în Valea Jiului, mai ales a celui de calitate mai slabă, cum este cărbunele mărunțit. Una dintre aceste inițiative este proiectarea aparatului Autocalor de către inginerii Atelierelor Centrale Petroșani. Prin urmare, o temă predilectă ale călătoriilor de documentare efectuate în anii crizei și de după de inginerii Văii Jiului  o reprezintă construcția și comercializarea aparatului Autocalor, o sobă/ mașină de încălzit, echivalentul întrucâtva a centralei termice din zilele noastre, dar și căutarea de noi clienți care să suplinească împuținarea comenzilor Căilor Ferate Române.

 

Memoriu către minister

Într-un memoriu întocmit la începutul anului 1935 de Societatea Petroșani către Ministerul Finanțelor este explicat noul context concurențial dintre petrol-cărbune, dintre mașinile de încălzit pe cărbuni românești și cele străine pe petrol, solicitându-se intervenția statului prin degrevarea de anumite taxe:

„În ultimul timp, fiind dat conjunctura pieței mondiale a petrolului, prețurile pentru produsele petrolifere au scăzut considerabil. Din această cauză, industriile carbonifere au avut de suferit o mare pierdere de debușeuri, întrucât cărbunele ce se exploatează mult mai greu decât țițeiul, prin urmare în funcția directă cu mâna de lucru, nu a mai putut face față concurenței produselor petrolifere, prețul lui ajungând la minimum. Pe de altă parte, industria cărbunelui din România, din ce în ce mai puțin susținută de Stat, principalul ei client fiind Căile Ferate, ce au înlocuit, treptat, cărbunii cu păcură, nu a avut nici avantajele de compensație, după cum procedează Polonia, de exemplu, pentru a-și permite prețuri sub prețul de cost.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter