|
.
07.09.2021, 20:10:32 | 0 comentarii | 1156 vizualizari
Uricani / Blocul profesorilor, aproape de finalizare
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Încă de la faza de proiect și, mai ales, acum, când s-a ajuns aproape de stadiul final al construcției, Dănuț Buhăescu urmărește atent cum se desfășoară lucrările la imobilul de pe strada Jiul din Uricani.
Este blocul de locuințe cu parter și două etaje care ca fi destinat exclusiv cadrelor didactice. Cele șase apartamente cu două camere și cele trei garsoniere vor fi locuite de profesorii care predau în Uricani, dar care, acum, fac naveta dus-întors din alte localități. În momentul de față se lucrează la acoperiș și la izolarea termică a clădirii. „Eu zic că, la anul, blocul va fi gata”, a fost de părere Dănuț Buhăescu, întrebat fiind despre data la care imobilul ar putea fi recepționat de către Primăria Uricani.
Pe lângă faptul că se va pune capăt drumurilor zilnice, obositoare îndeosebi pentru cadrele didactice care locuiesc mai departe, darea în folosință a acestui bloc va aduce economii în bugetul local, fiindcă nu vor mai fi alocați bani de navetă. „Bani care, într-un an, nu sunt deloc puțini”, apreciază Dănuț Buhăescu. Profesorii care vor locui în acest bloc își vor plăti numai utilitățile, curent, gaz, apă. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



