|
.
16.11.2021, 18:47:27 | 0 comentarii | 1948 vizualizari
Vulcan / Cum se face aprecierea?
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
O terasă-bar din Vulcan stă închisă de o săptămână. Fără vreo dispoziție lăsată în scris, așa cum ar fi normal, și fără nicio altă explicație. Doar cu recomandarea lăsată în urma unei vizite făcute de o echipă mixtă de control.
Terasa-bar administrată de Mircea SNC se află în apropierea pieței agroalimentare, pe drumul cu sens unic de pe malul stâng al pârăului Mohora care leagă bulevardul de strada Nicolae Titulescu. Este un local în aer liber protejat de o prelată la care servirea se face la bar. Clienții, cam aceiași în fiecare zi, își iau berea din frigider, o achită doamnei aflate după un perete de sticlă, apoi, se așază la masă. Localului i se mai spune „La Mincinoși”, fiindcă, în zilele de vară, aici se întâlnesc pescarii care vin de pe apă, ca să se laude cu capturile lor.
Marți, 9 noiembrie, terasa a fost „călcată” de o echipă de control mixtă formată din polițiști, jandarmi, ISU și un reprezentant al DSP Hunedoara. Fără să se prezinte și să precizeze scopul prezenței, domniile lor au solicitat documentele pe care administratorul SNC le-a pus la dispoziție. Între timp, lucrătorii în uniformă au făcut un sondaj printre clienți, ca să vadă care e vaccinat și care nu. Actele societății erau în regulă, așa că nu a fost nicio problemă din punctul acesta de vedere. Cu toate astea, recomandarea verbală făcută la plecare a fost aceea de a suspenda funcționarea localul.
Doamna de la bar a scos Registrul Unic de Control și a rugat să consemneze, în scris, cu semnăturile membrilor echipei și cu ștampilă, din ce cauză trebuie să închidă și pentru cât timp. E adevărat, există, o hotărâre a CJSU Hunedoara din 23 octombrie care vorbește, la art.13, despre suspendarea activității în baruri, cluburi și discoteci, dar corect ar fi fost ca, în cazul de față, rezultatul controlului și indicația de suspendare a activității să fie consemnate în registrul unic. Mai mult, ar fi trebuit să se țină seama de art.9 (1) în care se precizează că activitatea cu publicul la terase este permisă până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-21.00. Inutil să mai adaug că, în Vulcan, aceasta este singura terasă-bar închisă, pe când altele într-un fel asemănătoare continuă să fie funcționeze. Care o fi unitatea de măsură după care se face aprecierea? Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



